Acasa MagazinEzoterism Zodia Fecioară (23 august-22 septembrie)

Zodia Fecioară (23 august-22 septembrie)

scris de L.M.
10 afisari

Zodia Fecioarei, a 6-a zodie pe cercul zodiacului european (care cuprinde 12 zodii), începe pe 23 august și se încheie pe 22 septembrie. Guvernată de planeta Mercur, este o zodie feminină de pământ, pe jumătate materialistă și pe jumătate intelectuală.

zodie fecioaraNativii acestei zodii sunt persoane calculate, care își controlează foarte bine emoțiile. Analizează situațiile în care se află și optează, de regulă, pentru cele mai practice și mai realiste rezolvări. Îi ajută și gândirea precisă și clară. Nu sunt adepții acțiunilor imprevizibile și spontane. Fecioarele sunt demne de încredere, alături de care se pot dezvolta afaceri pe termen lung. Nu vor lăsa pe nimeni în impas, punându-și toate forțele de care dispun în slujba succesului.

Rezervați, iubitori de artă, literatură și ordine, cei născuți în această zodie trebuie să lupte pentru a obține binecuvântările materiale ale vieții. Sunt genul de persoane care nu îmbătrânesc niciodată, netrădându-și decât foarte rar vârsta. Foarte ordonat și eficient, nativul acestei zodii are simț practic, fiind foarte atent la detalii. Are calitatea de a fi pedagog, potrivit www.eastrolog.ro. Acționează extrem de rar din impuls, toate acțiunile sale fiind trecute prin excelentul filtru al stăpânirii de sine.

La fel, ca în orice zodie, între trăsăturile negativiste, la Fecioară se remarcă spiritul critic, pe care-l aplică cu consecvență asupra activităților sale și asupra persoanelor cunoscute. Deseori, se poate transforma în „cicăleală” plictisitoare.

Piatra mistică — agat
Ziua norocoasă — miercuri
Numerele norocoase — 3, 5
Culori norocoase — albastru închis, culori ruginii de toamnă
Simțul cel mai dezvoltat — simțul tactil

Alimentele benefice: cartoful, gulia, țelina și alimentele menționate în zodia Gemenilor, deoarece au același guvernator — planeta Mercur.

Bărbatul născut în zodia Fecioară este înțelept, prudent, metodic, discret, gospodar, dar și foarte critic. Nu îi plac misterele și preferă femeile echilibrate și constante, lângă care poate trăi în tihnă. Nu este bărbatul marilor pasiuni, dar știe să iubească sincer și profund. Are însă tendința să-și neglijeze partenera, preocupat fiind de carieră și de câștigurile materiale.

Femeia Fecioară se distinge prin grație, fragilitate și delicatețe. Dovedește un simț al observației deosebit de puternic. Este o perfecționistă, calitate care uneori ajunge să devină un defect. Ține enorm la promptitudine și la sinceritate. Nu acceptă să treacă drept mai mult decât este sau să pară ceea ce nu este. Această autorezervare și limitare o face critică atât cu sine, cât și cu ceilalți. O caracterizează și timiditatea, dar când realizează că mariajul ei e imperfect și găsește o nouă relație care i se pare fără cusur, nu va ezita să taie legăturile vechi, potrivit www.venus.org.ro. Ca mamă este foarte grijulie cu tot ce înseamnă cămin, familie și, mai ales, copii.

Copilul Fecioară, în relațiile cu copiii de vârsta lui, dă dovadă de timiditate și nesiguranță, simțindu-se bine în compania adulților. Copilul din această zodie va fi în continuă mișcare, atât fizică, cât și mentală. Standardele personale sunt foarte înalte, după cum menționează și www.copilul.ro. Refuză adesea sugestiile părinților, pe care le consideră prea fanteziste. Nu încearcă să se refugieze în lumi imaginare, deoarece se plictisește ușor de ele. Are un simț critic dezvoltat, lucru care nu e pe placul prietenilor lui și nici al părinților sau rudelor, care vor fi agasate de criticile lui. Devine sârguincios dacă este convins că face un lucru util.

Compatibilitate cu alte zodii:
Excelentă (100%) — Fecioară, Capricorn, Taur
Bună (80%) — Scorpion, Rac
Delicată, riscantă (60%) — Săgetător, Gemeni
Dificilă, dar interesantă (50%) — Pești
Nerecomandabil (10%) — Balanța, Leu

Personalități de pe mapamond născute în zodia Fecioară: Albert Claude, Rachel Shelley, Carl Bosch, Ira Levin, Johann Wolfgang von Goethe, Werner Forssmann, Aleksandr Lukașenko, Richard Gere, Keanu Reeves, Rudolf Leiding, Carmit Bachar, Susumu Tonegawa, Edmund Gwenn, Wilson Greatbatch, Elia Kazan, Pink (Alecia Beth Moore Hart), Patrick O’Neal, Agostino Neto, Larry Gelbart, Barry White, Clara Schumann, Morten Harket, Lauren Bacall, Ana Moura, Maureen Catherine Connolly, Jorge Sampaio, Agatha Christie, Greta Garbo, Cardinalul de Richelieu, Lev Tolstoi, Maica Tereza.

Personalități din România născute în zodia Fecioară: Lucia Sturdza-Bulandra, Camil Baltazar, Lazăr Vrabie, Sebastian Papaiani, Ioan Isaiu, Nicolae Dobrin, Mircea Zaciu, Mihai Cafrița, Mihai Mălaimare, Dana Dogaru, Ioan Gyuri Pascu, Maria Ciobanu, Marina Voica, Constantin Codrescu, Valentin Tănase, Marius Bodochi, Angela Gheorghiu, Nicolae (Nae) Caranfil, Ileana Stana-Ionescu, Dida Drăgan, Anca Parghel, Marius Popp, Ducu Bertzi.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult