Acasa Magazin Justin Bieber ar putea intra la închisoare pentru agresarea unui şofer

Justin Bieber ar putea intra la închisoare pentru agresarea unui şofer

scris de C.S.
5 afisari

Justin Bieber ar putea intra la închisoare, fiind învinuit de poliţia din Toronto pentru agresarea, în dimineaţa zilei de 30 decembrie, a unui şofer de limuzină.

Justin Bieber este acuzat de agresarea unui şofer de limuzină. (foto: mirror)

Bieber ar fi lovit şoferul în ceafă, de câteva ori, în timpul unui conflict apărut în drum spre hotel. Şoferul a coborât din maşină şi a chemat poliţia, însă cântăreţul a plecat de la locul incidentului înainte de sosirea autorităţilor.

Cântăreţul, care s-a prezentat miercuri la un sediu al poliţiei din Toronto, a pledat nevinovat la aceste acuzaţii. Dacă va fi condamnat, Justin Bieber ar putea fi închis pentru şase luni, deşi ar putea scăpa cu o pedeapsă mai uşoară, dat fiind că nu are antecedente penale.

Avocaţii artistului speră ca incidentul să fie încadrat ca infracţiune minoră, echivalentul unui delict în Statele Unite ale Americii. Bieber trebuie să apară în faţa instanţei, la un tribunal din Toronto, pe 10 martie.

Pe 23 ianuarie, Justin Bieber a fost arestat, în Miami Beach, pentru conducerea autoturismului sub influenţa băuturilor alcoolice şi pentru participarea la o întrecere între maşini, fiind însă eliberat a doua zi pe cauţiune.

4 comentarii

Pungescu Gazian 31-01-2014 - 00:06

ce ponta mea de sofer e asta sa-i fie frica de o fetita?
pai pe biberu, daca-i tragi o flegma cade in cur, doua-trei spitzuri in gura si e gata.

ValVerde 31-01-2014 - 00:38

Soferu’i destept.
In loc sa i-o traga in bot, i-o trage in portofel.

Pungescu Gazian 31-01-2014 - 01:30

Asa?
Adica daca-i vindea maselele si canini pe eBay nu scotea un ban bun?

Pungescu Gazian 31-01-2014 - 01:36

dar adevarul este ca nu mai sunt soferi-soferi ca pe vremuri, sa umble cu manivela la indemana, un maieu bine transpirat si un zbenghi de ulei de motor negru pe obraz, de tremurau toate servitoarele unguroaice cand in vedeau, de parca punea testosteron in rezervor, nu benzina-benzina.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult