Acasa MagazinLife “Cine sunteţi?” Coma a făcut-o să uite de bebeluş şi iubit

“Cine sunteţi?” Coma a făcut-o să uite de bebeluş şi iubit

scris de Matei Iliescu
1 afisari

O mamă care a intrat în comă la doar zece zile după ce şi-a luat acasă bebeluşul s-a trezit după o lună, fără a-şi aminti că născuse sau că avea un iubit.

Coma a făcut-o să uite că are un bebeluş şi un iubit

Mămica Stevie şi micuţa Maisie. Foto: Daily Mail

Britanica Stevie Caffrey, de 20 de ani, a leşinat în baie ca urmare a unei afecţiuni a inimii, scrie Daily Mail.

În luna noiembrie, anul trecut, o afecţiune rară, numită “peripartum cardiomiopatie” a făcut ca inima şi rinichii ei să se oprească. În medie, doar una din 15.000 de mămici este atinsă de această boală.

Medicii i-au indus tinerei starea de comă,  pentru a-i grăbi refacerea. Când s-a trezit, la jumătatea lui decembrie, habar nu avea cine sunt cei care stăteau lângă ea şi îi zâmbeau.

“Îmi amintesc că Andy mă ţinea de mână, după care a ieşit din salon şi atunci am întrebat-o pe asistentă: ‘Cine e?’ Mi-a răspuns: ‘E iubitul tău’. Atunci m-am gândit: ‘Dar eu nu am iubit!’Sora a adăugat: ‘Tatăl tău trebuie să vină cu copilul!’ M-am gîndit din nou: ‘Eu nu am copil!”.

Doctorii au grăbit scoaterea ei din comă tocmai pentru a preveni instalarea unei grave pierderi de memorie. La trezire, Stevie a avut halucinaţii şi nu a putut vorbi.

Din fericire, memoria i-a revenit după câteva zile, cu Andy şi tatăl ei, Lyndon, stându-i alături. La început comunica scriind sau i se citea pe buze.

Micuţa Maisie s-a născut pe 5 noiembrie anul trecut, dar după numai trei zile, mămica Stevie a început să se simtă din ce în ce mai rău. Pe 15 noiembrie a leşinat şi a fost dusă de ambulanţă la un spital local.

“S-au temut că a suferit o rupere a apendicelui. Dar apoi mi-au spus că i se oprise inima şi să ies din camera de gardă”, spune iubitul ei Andy.

Tânăra a fost resuscitată, trasferată rapid la Royal Hospital din Liverpool şi suită direct pe masa de operaţii.

Odată cu memoria şi-a regăsit şi familia

Stevie, Andy şi micuţa Maisie, o familie fericită. Foto: Daily Mail

Andy povesteşte cum privea deznădăjduit în vreme ce corpul ei se umfla. “Avea ochii bulbucaţi. Aproape am izbucnit în plâns.”

Situaţia s-a dovedit foarte gravă. Stevie a fost din nou mutată, de data asta la Spitalul Wythenshawe din Manchester, cu escortă a poliţiei.

Chirurgii au făcut o primă intervenţie pe cord şi au plasat-o pe lista de transplanturi. Totuşi, cum aşteptarea era riscantă, medicii s-au decis să instaleze un aparat de asistenţă ventriculară în ventriculul stâng pentru a stimula funcţionarea.

Stevie s-a trezit la jumătatea lui decembrie, dar i-au trebuit trei luni până să se întoarcă acasă la Maisie, care a fost îngrijită de mama lui Andy şi de bunica şi mătuşa lui Stevie.

La ieşirea din spital, acum trei săptămâni, doctorii i-au dat un monitor portabil care măsoară ritmul inimii. Ei speră că rămână stabilă şi să nu mai fie nevoie de un transplant de inimă, cel puţin pentru o perioadă.

“Acum totul depinde de ea”, zice Andy. “Doctorii au făcut tot ce au putut.”

Proaspăta mămică s-a înscris deja la un curs de dans.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult