Acasa MagazinLife 20 mai – Ziua mondială a albinelor

20 mai – Ziua mondială a albinelor

scris de A.P.
251 Afisari

Ziua mondială a albinelor este marcată la 20 mai, în fiecare an, pentru a evidenţia importanţa albinelor pentru umanitate şi pentru a atrage atenţia asupra necesităţii protejării acestora dar şi a altor polenizatoare. Data aleasă reprezintă ziua de naştere a lui Anton Jana (20 mai 1734 – 13 septembrie 1773), considerat un pionier şi un expert important al apiculturii moderne.

Această zi a fost instituită de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) în anul 2017, la propunerea Asociaţiei Apicultorilor din Republica Slovenia, avându-l ca şef de proiect pe vicepremierul Dejan Židan, conform www.worldbeeday.org şi www.blog.mybees.ro.

Cu prilejul proclamării, directorul Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), Carla Mucavi, sublinia: „Albinele joacă un rol crucial în creşterea randamentului culturilor şi promovarea siguranţei alimentare şi a alimentaţiei. Fără ele, am putea pierde o varietate de produse alimentare, precum cartofi, piper, cafea, dovleci, morcovi, mere, migdale, roşii … Pe scurt, fără albine, FAO nu poate realiza o lume fără foame. Ziua mondială a albinelor recunoaşte importanţa acestor mici ajutoare şi va creşte gradul de conştientizare a necesităţii protejării.”

Albinele sunt cele mai importante vieţuitoare de pe pământ. Ele dau hrană sănătoasă, întreţin 78% din flora autohtonă şi aduc venituri la nivelul Uniunii Europene de peste 14 miliarde de euro, pe an, din vânzarea produselor apicole, potrivit https://agrointel.ro. Pentru a produce o jumătate de kilogram de miere, o albină trebuie să zboare aproximativ 144.840 km – de circa trei ori distanţa parcursă în jurul globului. Dispariţia albinelor ameninţă siguranţa alimentaţiei mondiale având în vedere că o treime din producţia agricolă la nivel mondial depinde de polenizare, realizată cu precădere de albine, potrivit www.publika.md. Omul de ştiinţă Albert Einstein obişnuia să spună că „atunci când albinele vor dispărea de pe suprafaţa Pământului, omul va mai avea doar patru ani de trăit”, notează http://madr.ro.

Studiile efectuate de ONU şi de Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii arată că populaţiile de albine şi de polenizatori sălbatici s-au restrâns drastic, în ultimii ani, ca o consecinţă a activităţii umane iraţionale – agricultura intensivă, utilizarea pe scară largă a pesticidelor, poluarea, schimbările climatice, etc. Decimarea populaţiilor de albine a determinat ţări ca Germania, Franţa, Italia, Marea Britanie sau China să emită norme de reglementare pentru restrângerea folosirii pesticidelor, una dintre principalele cauze ale dispariţiei albinelor.

Datele publicate de Eurostat la 19 mai 2023 arătau că România este lider în UE după numărul de stupi de albine, regrupând aproape o cincime din numărul total. Potrivit acestor date, în anul 2020 în fermele din Uniunea Europeană erau 8,1 milioane de stupi de albine, iar aproape 18,5% dintre aceşti stupi erau în România. La nivel naţional, România avea 1,5 milioane de stupi de albine, mai mult decât orice altă ţară membră UE. Pe locurile următoare se situează Italia şi Grecia, ambele cu aproximativ un milion de stupi de albine fiecare, Spania şi Bulgaria, cu aproximativ 900.000 de stupi de albine fiecare, şi Portugalia (700.000). La nivel regional, cel mai mare număr de stupi de albine era în regiunea Extremadura din Spania (300.200), urmată de regiunea de Nord a Portugaliei (257.040) şi regiunea de Nord-Vest a României cu 250.510 stupi de albine.

În acest an, de Ziua mondială a albinelor, Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” organizează duminică, 19 mai, Târgul de miere. În curtea gospodăriei Cut din muzeu, la Casa Apicultorului, de la ora 12,00, actorul Nae Alexandru împreună cu interpreta de muzică populară Narcisa Băleanu pun în scenă Povestea Casei Cut şi împărtăşesc câte ceva din tradiţiile apicultorilor. De asemenea, copiii sunt aşteptaţi între orele 13,00-16,00 la ateliere şi concursuri de desene pe asfalt, ambele activităţi inspirate din viaţa albinelor. „Pe aleile din Satul Nou veţi fi întâmpinaţi cu felurite produse apicole puse la dispoziţie şi spre degustare de apicultori veniţi din toată ţara. Printre ei va fi şi Ioan-Cosmin Herţa din satul Galeş, localitatea Sălişte, judeţul Sibiu, cel a cărui miere a ajuns pe masa Suveranului Pontif şi are în palmares Medalia de Aur pentru miere bio”, informează Muzeul Satului, într-un comunicat.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS