
Actorul Kiefer Sutherland, starul serialului „24”, se află în negocieri avansate pentru a juca în această nouă versiune a popularului serial american, care va prezenta încă o dată scandalurile şi trădările din Southfork Ranch, ferma familiei Ewing. De această dată, acţiunea se va concentra asupra rivalităţii dintre John Ross – fiul personajului JR Ewing – şi Christopher – fiul adoptat al personajelor Bobby şi Pamela Ewing. Potrivit presei britanice, producătorii postului de cablu american TNT au anunţat recent că i-au contactat pe actorii Patrick Duffy, în vârstă de 61 de ani, şi Linda Gray, în vârstă de 70 de ani, pentru a le oferi şansa să interpreteze din nou rolurile care i-au consacrat – Bobby, fratele lui JR Ewing, respectiv Sue Ellen, soţia acestuia. Jennifer Love Hewitt, vedeta serialului „Whisperer”, şi Josh Holloway, starul serialului „Lost”, vor juca şi ei în această producţie TV şi vor aduce o infuzie de „sânge proaspăt” în disfuncţionalul „clan Ewing”, potrivit presei britanice.