Acasa MagazinLife ANAF anunță controale la influenceri

ANAF anunță controale la influenceri

scris de Misu Andrei
147 Afisari

ANAF face controale la influencerii care obțin venituri de pe rețelele sociale, a spus directorul instituției, Lucian Heiuș. El a dat ca exemplu oamenii care câștigă bani pe Facebook și Instagram.

„Probabil că luna viitoare, la conferința de presă, o să vă dăm câteva exemple în care încercăm să facem verificări de această natură. Adică cei care obțin venituri din aceste noi profesii, vrem să vedem dacă ei au declarat și au achitat obligațiile pe veniturile pe care le-au obținut din acest gen de activitate”, a spus Heiuș într-o conferință de presă.

La sfârșitul anului trecut, ANAF a lansat un ghid pentru influenceri, prin care aceștia erau informați în legătură cu obligațiile fiscale pe care le au.

Veniturile impozabile cuprind atât veniturile în bani, cât și produse, servicii sau călătorii.

Declarația lui Heiuș vine în condițiile în care Fiscul a început, de la 1 iulie, controale la persoane fizice.

Şeful ANAF a spus că în luna iulie au fost descoperite 21,4 milioane de lei, reprezentând diferenţe între veniturile declarate şi cele estimate. Cea mai mare diferenţă a fost găsită la un contribuabil din Iaşi, în valoare de 11,7 milioane de lei.

„În luna iulie s-au descoperit 21,4 milioane lei, diferenţe între veniturile declarate şi veniturile estimate de noi. Creanţele fiscale aferente, respectiv impozitele calculate pe această sumă, au fost de 5,9 milioane de lei. Cea mai mare diferenţă a fost găsită la un contribuabil din judeţul Iaşi, de 11,7 milioane de lei. Creanţa stabilită, adică impozitul pe care ar trebui să îl plătească, este în valoare de 3,5 milioane de lei. În Bucureşti, la un contribuabil, diferenţa a fost de 3,5 milioane de lei, creanţă stabilită a fost de un milion de lei, iar în Buzău, la un alt contribuabil, diferenţa a fost de 3,2 milioane de lei, creanţa stabilită a fost de 0,8 milioane de lei”, a spus Heiuș.

2 comentarii

Constantinescu Valentin-Ionut 09-08-2022 - 11:16

SA INCEAPA CU CEI MAI MARI INFLUENCERI.
POLITICIENII.

lucral 10-08-2022 - 15:38

Primii 2 „influenceri” din Romania sint in 2022 Antonia si Delia.
Sa le tot controlezi si in chiloti daca nu ascund bani neimpozitati

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS