Acasa MagazinLife Bâlea Lac – a început construcţia singurelor igluuri turistice din România

Bâlea Lac – a început construcţia singurelor igluuri turistice din România

scris de Laurentiu Banches
20 afisari

Vineri. 4 ianurie s-a început construcţia singurelor igluuri din România destinate turiştilor, la Bâlea Lac, în Munţii Făgăraşului, judeţul Sibiu.

Bâlea Lac - a început construcţia singurelor igluurri turistice din România (foto:myex.ro)

Cazarea în unul din cele patru igluuri de gheaţă care vor fi înălţate la peste 2000 de metri altitudine, la Bâlea Lac, urmează să fie mai scumpă decât în camerele unicului hotel de gheaţă aflat în vecinătate, a declarat pentru Agerpres, Adelina Grigoroiu, Director de Marketing al acestor construcţii deosebite din gheaţă. Aceasta a precizat că diferenţa va fi de aproximativ 100 de lei (400 lei faţă de 300 în Hotelul de Gheaţă), îndeosebi pentru că”Turiştii, mai ales cei străini, preferă de obicei cazarea în iglu, pentru că este mai intimă decât cea în camerele Hotelului de Gheaţă”. Conform acesteia, „Temperatura de obicei într-un iglu sau într-o cameră în Hotelul de Gheaţă este de minus două grade Celsius”.

În prima săptămână de la inaugurarea din acest sezon, în cele 12 camere ale Hotelului de Gheaţă de la Bâlea Lac s-au cazat 100 de turişti, îndeosebi nemţi şi britanici, dar şi polonezi. Cazarea în iglu în România este posibilă din 2012, când a fost inaugurat tot la Bâlea Lac, prima astfel de construcţie. Turiştii care preferă să experimenteze o construcţie de gheaţă doar ziua şi numai pentru câteva ore, vor avea parte, tot la Bâlea Lac de singura biserică de gheaţă din România. Atât cele patru igluuri, cât şi biserica de gheaţă de la Bâlea Lac vor fi inaugurate cel târziu peste zece zile, conform sursei citate.

Turiştii interesaţi vor trebui să vină pregătiţi cu haine groase, căciuli, bocanci, şosete de lână, saci de dormit şi mai ales cu multă dorinţă de aventură. Aceste igluuri, asemenea Hotelului de Gheaţă nu va fi prevăzut cu toaletă, motiv pentru care, cine se cazează asemenea eschimoşilor, va fi nevoit să străbată prin zăpadă, câţiva zeci de metri, până la Cabana Bâlea Lac, pentru a folosi toaleta sau duşul. Un alt dezavantaj faţă de turiştii cazaţi tot la „rece”, dar în Hotelul de Gheaţă, va fi faptul că, cei din iglu nu vor avea restaurant.

Primul hotel de gheaţă din România a fost realizat în 2006, la Bâlea Lac, de actualul primar al Avrigului (judeţul Sibiu), Arnold Klingeis. Acel hotel a fost gândit sub forma unui iglu imens, cu o suprafaţă de câteva sute de metri pătraţi.

Construcţiile de gheaţă inedite de la Bâlea rezistă an de an, timp de trei luni. Aici vin anual, sute de turişti străini, îndeosebi vest-europeni, dar şi alte sute de români, dornici de experienţe extreme. Accesul la Bâlea Lac se poate face doar cu telecabina, un drum dus-întors costă 50 de lei de persoană. Telecabina transportă turiştii de la Bâlea Cascadă la Bâlea Lac. Până la Bâlea Cascadă accesul se poate face cu maşina, pe Transfăgărăşan. De la Bâlea Cascadă, Transfăgărăşanul este închis circulaţiei, din cauza zăpezii foarte mari, a pericolului de avalanşe şi căderii de bolovani

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult