Acasa MagazinLife Barack Obama despre marijuana și alcool

Barack Obama despre marijuana și alcool

scris de Laurentiu Banches
4 afisari

Barack Obama a declarat că fumatul canabisului nu este mai periculos decât consumul de alcool, dar consideră că aceasta este „o idee proastă”.

Barack Obama despre marijuana și alcool (foto:takeoffthetown.net)

Preşedintele american şi-a exprimat totodată regretul faţă de faptul că tineri provenind din cadrul unor minorităţi sărace din ţara sa sunt mai susceptibili să fie condamnaţi la închisoare pentru că au fumat iarbă decât tinerii din mediile bogate. „După cum s-a dezvăluit, am fumat iarbă atunci când eram tânăr şi consider acest lucru un obicei prost şi un viciu, nu foarte diferit de cel de a fuma ţigări, pe care l-am avut de când eram tânăr şi până la o vârstă înaintată a vieţii mele de adult”, a spus Obama, potrivit unui interviu exclusiv oferit revistei The New Yorker „Nu cred că este mai periculos decât alcoolul”, a adăugat el.

Preşedintele a precizat că le-a avertizat pe cele două fiice ale sale, Sasha şi Malia, că „este o idee proastă, o pierdere de timp şi nu prea sănătoasă” să fumezi canabis. În opinia lui Obama, „tinerii din clasa medie nu ajung la închisoare pentru că au fumat iarbă, însă copii săraci da”. „Iar copiii de origine afro-americană şi hispanică sunt mai adesea mai săraci şi au mai puţine şanse să aibă resursele şi susţinerea necesare pentru a evita pedepse foarte severe şi nemeritate”, a mai spus preşedintele american.

Obama a salutat decizia recentă a statelor Colorado şi Washington de a legaliza marijuana, adăugând că „este important pentru o societate să nu se confrunte cu o situaţie în care o mare parte a oamenilor a încălcat, la un moment sau altul, legea, iar doar o mică parte este pedepsită pentru acest lucru”. Însă „cei care afirmă că legalizarea (consumului de) marijuana este panaceul şi că acest lucru va soluţiona toate problemele sociale, cred că probabil exagerează”, a mai apreciat şeful statului american. Marijuana utilizată în scopuri medicale este autorizată în 19 state americane.

146 comentarii

pathfinder 20-01-2014 - 13:13

Carevasazica fumatul canabisului poate deveni noua paradigma a socialismului.
Aia saraci fumeaza si sunt prinsi, aia bogati nu sunt prinsi (desi, probabil fumeaza si aia).
Pe langa asta, fumatul canabisului are si ceva rasial in el.

BRAVOS domnule Obama!
Hai ca ai spus lucrurilor pe nume!

ValVerde 20-01-2014 - 15:01

Nu prea ai inteles si nici macar nu le potrivesti.

1. Socialismul ??? Esti cu pluta !
2. Si saracii si bogatii fumeaza la fel. Un procentaj mai mare de saraci este prins. (Daca vrei iti explic de ce, e prea lung)
3. Dintre totalul celor prinsi (saraci si bogati), cei bogati au mai multe sanse sa primeasca condamnari mai usoare sau de loc. Asistenta legala calificata e scumpa. Ai dat tu insuti citatul mai jos.
4. Comparatia era saraci-bogati, nu e vorba de componenta rasiala, desi e adevarat ca proportional, negrii sunt mai saraci. Cu alte cuvinte, un negru bogat e probabil sa fie in statistici ca un alb bogat si la fel cu saracii.

PS Obama are dreptate 100% si chiar si traducerea e buna.
Nu exista atac la justitie, numai obsedatii cu o singura viteza, un singur pinion cred asta.

pathfinder 20-01-2014 - 15:12

Hehehehehe
Era dedicatie speciala.
Stiam ca ai sa sari de 10 metri in sus! 😉

Acuma serios.
Ce-ai sa spui si tu.
Uite citate dintr-un discurs socialist:
1. „tineri provenind din cadrul unor minorităţi sărace…”
2. „tinerii din clasa medie nu ajung la închisoare, însă copii săraci da”

De ce tot bate Obama apa in piua cu minoritatiele sarace cu clasa medie, copii saraci si alte abrambureli din astea?
Nu-i place sistemul american curent, sa-l schimbe! (HAHAHAHAHA)

Nu vezi ca are o singura placa si aia stricata?
E a mia oara cand o da pe saracii minoritari si nenorocitii aia de bogatani…
Si asta-i discurs socialist.
Ca-ti place au ba.

P.S. Nu trebuie sa-mi explici, stiu despre ce este vorba.

urbos 20-01-2014 - 15:21

Asa e cand esti „de dreapta” sustinand un comunist si-un securist. Dobitoc bolnav psihic cu pretentii.

UnUL 20-01-2014 - 16:04

Adică Iliescu și Felix?

pathfinder 20-01-2014 - 15:27

Ti-am mai zis mai incurcatule.
Ai rabdare…

P.S. Tot asa „nerabdator” si cu nevasta? 🙂
Sau, ma rog, cu partenerul…

ValVerde 20-01-2014 - 15:27

Abrambureli ???

Polarizarea saraci-bogati e o problema deosebit de acuta in US.
Prosperitatea Americii se bazeaza pe clasa clasa medie.
Vezi cum s-a redus asta in ultimii 30 de ani !

Citatele pe care le dai nu sunt dintr-un discurs socialist, ci din realitate vietii. Statisticile ii dau dreptate.
Nici macar apucatii din Tea Party nu il contrazic.

Chiar si ei sunt de acord ca puterea natiunii e data de clasa medie, care se degradeaza.

Diferentele vin in metodele propuse de cele doua viziuni diferite pentru repararea situatiei.

Obama propune scoli si invatamint mai bun, cresterea salariului minim la $10,10 pe ora, accesul la asistenta medicala, reducerea cheltuielilor militare, taxe mai mari pentru cei care cistiga peste 500K pe an (cam cu 2500 de dolari pe an mai mari, dar nu sunt sigur, asa ca nu sari daca am gresit numerele, oricum, el vrea sa se plateasca taxe exact asa cum se plateau pe vremea lui Clinton. Bush a venit si a redus taxele, fara sa reduca cheltuielile, de fapt le-a crescut cu doua razboaie)

Republicanii au ramas la aceleasi „Trickle down” de pe vremea lui Reagan: da-le bani si micsoreaza taxele celor bogati (job creators) si toata lumea o va duce bine !
Din pacate nu a functionat.

BULA 20-01-2014 - 15:30

Bine ca recunosti si tu ca America e pe un drum gresit. Dar e prea tarziu ca sa se redreseze. Chinezii nu mai pot fi opriti din dezvoltare.

ValVerde 20-01-2014 - 15:34

Bine Bula, America o sa tina cont de decizia ta.

pathfinder 20-01-2014 - 15:40

OK.

Este vorba despre o lege privind legalizarea marihuanei in Colorado şi Washington. Right?

Un presedinte normal putea avea un discurs despre efectele ierbii (a spus), despre nocivitatea ei (a spus), despre cat este de periculos sau nu fumatul respectivei ierbi (a spus), niste felicitari (a spus).
Si se oprea aici.
Un presedinte normal.

Unul socialist (ce-mi mai place) trebuia sa vorbeasca si despre:
1. inechitatile sociale (a spus, ai spus si tu)
2. „inechitatile” (sic) sistemului juridic, adicatelea de ce bogatii nenorociti au bani de avocati buni (a spus)
3. inechitatile sociale intre minoritari si albii nenorociti (a spus)
Un presedinte socialist.

Daca maine se va da o lege despre grosimea stratului de beton al autostrazilor americane Obama va avea acelasi tip de discurs.

Va porni cu laude la adresa americii si a visului american.
Vis american la care, din pacate, nu are acces toata lumea.
Cine nu are acces?!?
Apai tinerii minoritari saracii spre deoasebire de aia de clasa de mijloc (neminoritari)…

P.S. Nu o mai lua asa in serios sau in tragic.
Vorbim discutii…

pathfinder 20-01-2014 - 15:43

Sorry pentru repetitia 1 = 3.

ValVerde 20-01-2014 - 15:50

@Pathfinder.

1. Cred ca trebuie sa revizuiesti definitia „socialismului” Nu cred ca stapinesti intelesul cuvintelor pe care le arunci.

2. In US, presedintele apartine unui partid, a fost ales pe platforma partidului respectiv, este seful executivului care incearca sa promoveze politica partidului din care face parte.
Majoritatea covirsitoare a discursului unui presedinte are canonatii partinice.
Sistemul e diferit de cel din Romania, unde se presupune ca presedintele e „impartial”

3. In general, in Romania nu se inteleg restrictiile si ingradirile la care este supus un presedinte american (de orice culoare politica) si nu se intelege spiritul de campanie aproape permanenta (e o exagerare) in care actioneaza executivul.

urbos 20-01-2014 - 16:46

Hahahahaha, mori de ras cu cacatfinderu, ce sfaturi da gunoieru, hahahahaha!

salut 21-01-2014 - 17:18

Da fa proasto, pentru tine Universul nu e infinit pentru ca nimeni nu a dovedit asta.
Freaca-ti lindicu’, vaco, ti-am spus ca asta-i tot ce stii sa faci.

salut 21-01-2014 - 17:20

Postarea de deasupra e pentru Vaca Lindic Verde. Din eroare am pus-o la alt topic, dar proasta ma va injura oricum, asa ca nu ma sinchisesc s-o mut.

UnUL 20-01-2014 - 15:12

Scârboșel, ai ajuns să scrii la fel de logic, de coerent și de inteligibil ca mirciulică. Angajează-ți un traducător din română (româna ta personală) în română.

pathfinder 20-01-2014 - 15:17

E beat.
Din nou!!!

mircea 20-01-2014 - 15:20

Auzi ba BOULE de ce s-a dus Basescu in Izrael,cica sa se intalneasca cu SVARTANBERG ca sa-i zica unde e MARTA ca Blejnar nu-i zice ca asa la sfatuit nevasta.Cica el era beat si a uitat unde la-tu depus

UnUL 20-01-2014 - 16:02

Svartanberg?
P.S. „L-a” cu cratimă, boulene !
„unde la-tu depus” ????

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 20-01-2014 - 18:41

Ba’h , vitta lugubra si sinistra de Somes (blazonat, carevasazica, turnator la fostul
C A P , S E C U ,
IO , te detasez , definitiv si iremediabil ,
La …origine !

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 20-01-2014 - 18:47

Uitai bree ,
Sa vina urmasul lui Champolion sa decripteze , pe D o lby
Ayurellu !
Cu fara cratima ,
Cadou din partea FIRMEI :

Am întânlnit un vagabond !

UnUL 20-01-2014 - 19:08

@Tâmpanghel
??? † ‼ !! † ‼ !! † ‼ !! ‡‡‡‡‡ ††††††† ☼☼☼☼☼☼☼☼☼ !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

urbos 20-01-2014 - 13:35

Ia uite, Obama vorbeste de pedepse nemeritate. Sa guite Bashina, CSM si alte labe ca e atac la Justitie! Caca-m-as in gatu vostru de secaturi basiste.

UnUL 20-01-2014 - 13:43

Atâta ai înțeles tu, bietul de tine, din toată povestea asta.

urbos 20-01-2014 - 13:50

Iesi ma scarba. Ai ceva de comentat la guitaturile basistilor si ale Kiorului lor imputit, care mananca cacatul cotidian cu „atacurile la Justitie”.
.Mars la furnal ma sobolane!

pathfinder 20-01-2014 - 13:57

Iar esti beat.
Il confuzi Obama cu USL-ul.
Si Romania cu US.

Dar trebuia sa guiti de „secaturi basiste” si „guitaturile basistilor”.
Fara nici o legatura cu articolul in sine…

P.S. Iar esti pe nisipuri miscatoare…

urbos 20-01-2014 - 13:59

Atata ai putut ma sa grohai? Grohaie ma basistule ca Obama ataca Justitia, caca-m-as pe plodu tau.

pathfinder 20-01-2014 - 14:14

Nu ai inteles ma.
Nu justitia o ataca.

Uite subliniez eu pentru tine, poate te prinzi…:
“Iar copiii de origine afro-americană şi hispanică sunt mai adesea mai săraci şi au mai puţine şanse să aibă resursele şi susţinerea necesare pentru a evita pedepse foarte severe şi nemeritate”

Stii despre ce vorbeste Obama bre incurcatule in cuvinte?

pathfinder 20-01-2014 - 14:16

Marlane…

salut 20-01-2014 - 14:52

Rujatule,

este vorba despre faptul ca cetateanul OBAMA isi expune parerea CRITICA despre unele ABUZURI ale justitiei…
… FARA ca aceasta expunere sa fie considerata „ingerinta” sau „presiune” sau „amenintare” la adresa justitiei…
…INDIFERENT ca Cetateanul OBAMA e seful executivului celui mai puternic stat din lume; tehnic vorbind, e cel mai puternic om din lume.

Nu cred ca intelegi cele de mai sus, fiind basist si iremediabil imbecil; ele au fost spuse pentru cei ce sunt capabili sa vada realitatea asa cum e, nu cum li se spune ca e de la Cotroceni.

UnUL 20-01-2014 - 14:57

Cred că unii sunt cam cretini. Una e să îți exprimi părerea despre o chestiune generală privind justiția, și alte să te pronunți în legătură cu sentințele date în unele cazuri particulare, și să ataci – nominal – persoane din justiție, Cei ce nu pricep această diferență esențială sunt total imbecili.

pathfinder 20-01-2014 - 15:02

@UnUL
Mi-ai luat-o inainte.
Exact acelasi lucru voiam sa-i transmit si eu piticului atomic.
Oare intelege diferenta???
Oricum, ca de obicei in ultima vreme, e pe langa…

@piticul atomic
Nu ai inteles nimic!
Stai jos!
Nota 2!

P.S.1. Oricum e clar.
Atunci cand folosesti cuvinte ca: Rujatule sau basist si iremediabil imbecil e clar ca de fapt nu ai argumente.
„Postarile tale o dovedesc!”
(huhu)

P.S.2. ABUZURI?!? A spus ceva Obama de ABUZURI ?!? 🙂 Mai citeste de 10 ori ce soune, idiotel.

ValVerde 20-01-2014 - 15:08

” unele ABUZURI ale justitiei…”

===

Fiecare intelege cit il duce capul.
Salut, boule, aici nu se vorbeste despre abuzuri ale justitiei.

Comentariile sunt despre legile existente si schimbarea lor.
Nimeni nu acuza justitia ca a abuzat legile in vigoare. Subiectul conversatiei este legea in sine, nu cum este respectata si impusa ea.

pathfinder 20-01-2014 - 15:24

Piticul atomic citeaza din marlanul forumului. 🙂

Nu e prost, ii este lene!!!

ValVerde 20-01-2014 - 15:59

Logica bovina 🙂

salut @14:52:
„ca cetateanul OBAMA isi expune parerea CRITICA despre unele ABUZURI ale justitiei…”

salut @15:18 (citind din clasicii pe care ii admira)
„zice cineva ca e atac la Justitie…Hahaha…”

🙂 🙂 🙂

PS daca n-ai inteles, „parere critica” = „atac la..”

ValVerde 20-01-2014 - 16:03

Of…ZV…ati dat cu insecticide sa starpiti daunatorii si ati ravasit recolta de nu se mai intelege nimic….

pathfinder 20-01-2014 - 16:06

@ValVerde
Ai raspuns pe langa.
Ti-am dat exemplu clar de ce se atingea un presedinte normal si unul socialist.

SOCIALÍSM s. n.
1. Sistem economic și politic bazat pe dominația proprietății statului în economie și pe conducerea centralizată în toate domeniile de activitate, exercitată de partidul unic.
2. Socialism științific = ansamblul concepțiilor marxist-leniniste privitoare la structura și dinamica proceselor trecerii societății de la orânduirea capitalistă la orânduirea comunistă.

3. Socialism utopic = doctrină economică, politică, socială care urmărea instaurarea egalității economice și sociale între oameni.
Obama vorbeste despre inegalitati/inechitati economice și sociale? Da au ba?
Sau, ma rog, el nu spune direct, el (cateodata si deocamdata) sugereaza…
Si asta intr-un discurs despre marihuana!?!?!?! 🙂

De aici, de peste balta, asa se vede.
Asta al vostru are o placa preferata: saracele minoritati si nenorocitii aia de au bani.

Tu spui ca asta e politica partidului respectv.
Foarte bine!
O fi, dar merge foarte mult spre stanga.
Spre socialism! 😉

P.S. Astept urmatorul discurs al individului.
Sa vezi dracie, poate voi avea dreptate….

pathfinder 20-01-2014 - 16:25

Trebuie sa plec, asa ca iti mai arunc o definitie gasita pe softpedia:
„Prin socialism se mai înțelege ansamblul doctrinelor social-politice care combat individualismul, apară noțiunile de egalitate și solidaritate și constitue un proiect atât economic (colectivism economic, autogestiune, economie mixtă), cât și social (egalitate in drepturi, egalitate de șanse) și politic (democrație).”

Il recunosti pe Obama in cele doua parti subliniate? 😉

ValVerde 20-01-2014 - 16:29

NU !

ValVerde 20-01-2014 - 16:32

Se pare ca ignori esenta: „colectivism economic” asta nu are nimic de a face cu Obama sau cu US in general.
Daca te-ai rezuma doar la „egaliate in drepturi si egaliate de sanse” atunci are dreptate si sustin cu entuziasm ideea. Problema e cum ajungi la egalitatea respectiva….

ValVerde 20-01-2014 - 16:29

🙂
1. E adevarat ca in Romania „peste balta” se gasesc cei mai competenti si activi specialisti in politica (si nu numai) a USA.

2. A vorbi despre inegalitati/inechitati economice si sociale, cind ele exista, sunt reale si constituie o problema nu e discurs socialist. E discursul normal al unuia care a fost ales sa le rezolve. Mai studiaza duiscursurile lui Bush si ai sa fii surprins cit de des vorbea de acelasi lucru.

3. Noua lege cu privire la marijuana, are mare legatura cu inegalitatile/inechitatile mentionate, deci e normal sa faca parte din discursul lui Obama. Nu uita ca el vorbeste despre legea din doua state, dar in acelasi timp face publica pozitia administratiei lui si face CAMPANIE pentru ca alte state sa voteze legi similare, dupa care se poate trece la revizuirea legii federale.

4. De fapt ceea ce e mai greu de realizat „de peste balta” e ca Obama e centrist sau chiar un pic de dreapta. Partidul Republican s-a dus asa de mult la extrema dreapta, ca prin comparatie, Obama e de stanga. Dar in multe, foarte multe aspecte, inclusiv taxele, el se afla la dreapta de Reagan (ai citi bine, Reagan e la stanga lui Obama) Greu de crezut, dar adevarat !

PS Ai gasit definitiile socialismului, acum utilizeaza termenul cu intelepciune ! 🙂

pathfinder 20-01-2014 - 16:42

Repede, ca la noi e zapada si fiul trebuie luat la ora fixa…

1. Nu am spus ca sunt expert. Nici nu sunt…
2. Ba e socialism. Pisica lui Schrödinger…
3. Daca zici tu…
4. Cu Regan ai dreptate. Obama e de stanga! 😉
5. Lasa intelepciunea. Ce vorbim despre protocoalele alea…?!?

P.S. Scopul meu era sa te pun putin in „miscare”. Am reusit.
Stiam inca de la 20-01-2014 at 13:13 ca ai sa dobori recordul mondial la saritura in inaltime…
Numai de bine!

ValVerde 20-01-2014 - 16:58

🙂
Lasa-l sa se joace in zapada…nu cred ca o sa se supere. Foloseste timpul cistigat ca sa mai studiezi definitiile socialismului.
De asemenea, referitor la pct 4, uite-te bine la mana stinga, acum uite-te bine la mana dreapta, acum amesteca-le !!! Opreste-te din amestecat ! Care-i stanga si care-i dreapta ???

Eu ca eu…dar daca iti citeste nevasta-mea postarile te cauta, te gaseste si vine sa te muste de beregata !
Nu poti spune ceva rau de Obama in prezenta ei !

Eu cind vreau sa inviorez conversatia zic ca Obama e bou, si gata…avem ce discuta pina ma apuca somnul si zic ca ea are dreptate !!!

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 20-01-2014 - 18:33

…Vall urrene , esti tu sigur, carevasazica
…Convins !
…C a , …doamna prefera , beregata ? ! ?

…Hurjuma dreaq , pe mine v e r i t a b i l
..LORD ,
…ai frutt , sa ma tzii la garage ! ! !
… (Stiai tu …obiceiul ,doamnei )
…Skapamm IO cu beregata ,
…dar cu …restu ? ? ?

ValVerde 20-01-2014 - 18:49

E la figurat, tigane. 🙂
Ai auzit…”figurat” ??
Nu e regionalism pentru „furat”, desi cu impiedicarile tale s-ar putea sa le confunzi.

In sens mai larg poti cauta si la „figura de stil” ?

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 20-01-2014 - 18:51

La , mine e
META foric
Da’h la Doamna ?
Ai dat branca cu
kariciu !

Pribeagul 20-01-2014 - 22:46

🙂

UnUL 20-01-2014 - 19:07

@Tâmpanghel
† ‼ !! † ‼ !! † ‼ !! ‡‡‡‡‡ ††††††† ☼☼☼☼☼☼☼☼☼ !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Pribeagul 20-01-2014 - 22:56

Ce mai discuta lumea:

“Iar copiii de origine afro-americană şi hispanică sunt mai adesea mai săraci şi au mai puţine şanse să aibă resursele şi susţinerea necesare pentru a evita pedepse foarte severe şi nemeritate”
……..

Asta pare a fi o blasfemie.

In staul respectiv pare a fi un sistem de justitie pentru saracii saraci si unul pentru bogati. Pentru aceiasi vina unii sufera „pedepse foarte severe” si atentie! „nemeritate”, iar pe ceilalti se pare ca-i doare-n pix.

Este criticabila o asemenea justitie si faptuitorii ei care dau pedepse „nemeritate” sau este de neatins?

Pribeagul 20-01-2014 - 23:06

Ce mai aflam din lumea larga?

„Sistemul e diferit de cel din Romania, unde se presupune ca presedintele e “impartial””
……
Incredibil. Cum poate trai cca jumatate din popu.latia US cu un presedinte in care nu se recunoaste? Noi nu putem si trebuie sa modificam Constitutia in fiecare an, doar, doar vom nimeri un presedinte pentru toti!

ValVerde 20-01-2014 - 23:19

Pentru ca in US nu mai exista democratia in pantaloni scurti.
Aici un presedinte ales nu e contestat de cealalta parte doar pentru ca nu face politica indragita de ei (ma rog, mai sunt cazuri disperate si cereri de suspendare, dar nimeni nu ii ia in serios)
Daca partidul tau a pierdut, faci opozitie onesta si astepti urmatoarea runda.

Chestia cu alegatorul care „nu se recunoaste in presedinte” e ridicola. Daca schimbam presedintele de cite ori nu ne place ce face, ajungem…ca Romania !!!

Bush avea „approval rate” de vreo 30%
Obama acum, are sub 50%

Asta e viata de presedinte. Iti asumi masuri mai putin popoolare, daca crezi ca sunt bune pentru tara si platesti cu capital politic, dar nimeni nu te scoate din birou pentru ca nu-i plac deciziile tale (fara discutie ca vorbim de actiuni legale si in limitele Constitutiei)

ValVerde 20-01-2014 - 23:12

E acelasi sistem de justitie pentru toti Pribege.
Diferenta e data de posibilitatile materiale.

Verdictul „vinovat” sau „nevinovat” il dau oameni ca mine sau ca tine.
Asa e sistemul cu jurati.

Cind ai bani si poti, de exemplu, angaja experti care sa-ti sutina in mod convingator punctul de vedere. Poti angaja avocati experimentati, care cunosc bine legea si pledeaza cu succes cazul tau.
Cind nu ai bani, iti este asignat un avocat, pe gratis, care are un bagaj de cazuri atit de mare, ca nu are nici timpul nici resursele necesare sa te apere la nivelul maxim acceptat de lege. De cele mai multe ori acesti avocati sunt tineri si fara multa experienta. Cind esti sarac si ignorant, propriul tau avocat iti recomanda a plea bargain, ceea ce inseamna ca te recunosti vinovat in schimbul unei pedepse mai usoare. Statul economiseste timp si bani, pentru ca nu se mai judeca cazul, avocatul din oficiu mai scapa de un dosar, iar inculpatul se duce la bulau, pentru o perioada redusa, e drept, dar este condamnat in timp ce unul cu bani ar fi putut convinge juriul ca e nevinovat.

Bineinteles ca e criticabil, dar nu exista sistem perfect si se poate argumenta cu succes ca sistemul cu jurati (care sunt bembrii ai societatii in care traiesti, vecinii tai), este cel mai „just” posibil.

Pribeagul 20-01-2014 - 23:15

Imi pare rau, n-am citit. Vorbim miine.

Pribeagul 21-01-2014 - 00:04

Am revenit, dar nu pot sa cometez aeasta jalnica situatie.

Deplorabil. Esti sarac, intri la bulau, esti bogat poti sa scapi.

Parca noi, am fi totusi mai… evoluati, ca sa zic asa.

ValVerde 21-01-2014 - 00:37

🙂
Se pare ca nu ai inteles nimic, dar nu-i bai.
Eu cunosc ambele sisteme si am o opinie diametral opusa cu a ta.

Dar daca tu esti fericit cu ce aveti, bravo tie !
Sa-l stapiniti sanatos (sistemul ala) si sa va faca dreptate !

Pribeagul 21-01-2014 - 18:53

@VV
Am inteles ca exista doua sisteme:

1. Al tau, in care, cel putin ca si conceptie, daca ai bani poti sa scapi, n-ai bani poti sa intri la bulau.
2. Al nostru – de care sunt profund nemultumit, lucru pe care il stii si tu – in care, cel putin la nivel de principiu, sistemul juridic face sau ar trebui sa faca dreptate, neconditionat de citi bani pui la bataie. Pentru asta si numai pentru asta avem si sutinem cu multi bani sistemul nostru juridic.

Macar ca si conceptie este de neconceput ca dupa milenii de civilizatie sa sustinem ca dreptatea se face in functie de banii pe care-i pune la bataie impricinatul. Pentru ca nu sustinem cel putin la nivel de discurs o asemenea conceptie, logic, se poate concluziona ca suntem pe un stadiu superior al evoluteii. 🙂

ValVerde 21-01-2014 - 19:08

Pribege,
ambele sisteme au esente comune.
Diferenta este urmatoarea: in Romania, verdictul este dat de trei judecatori de profesie, cu decizia finala de 2:1
In US si UK, verdictul este dat de un juriu format din membrii comunitatii unde traiesti.

In ambele sisteme, cele doua parti trebuie sa isi justifice cazul (de fapt greutatea cade pe umerii fiscaliei, nu ai inculpatului)

Ambele parti incearca sa convinga autoritatea care da verdictul ca dreptatea e de partea ei.

Atunci cind deplingi faptul ca decizia finala poate fi influentata de cit de multi bani poate cheltui inculpatul cu procedura legala de aparare, si cind spui ca Romania e mai evoluata, as fi de acord cu tine daca ai putea dovedi ca in sistemul romanesc banii, pozitia, influenta politica etc nu au nimic de a face cu felul cum e tratat un inculpat de catre cei trei judecatori.

Poate sistemul cu jurati nu e perfect, dar iti pot spune ca elimina coruptia juratilor si anihileaza influentele politice.

Pribeagul 21-01-2014 - 19:40

Ai un sistem juridic in care – declaratie la cel mai inalt nivel – dreptatea se acorda in functie de banii pusi la bataie si unul in care, cel putin conceptual, verdictul se da in favoarea partii care are dreptate.

Care sistem este mai evoluat?

ValVerde 21-01-2014 - 19:48

Pribege, referinta la mesajul anterior: inca nu ai inteles !

Existenta banilor nu iti asigura libertatea, sau lipsa condamnarii sau ce o mai fi ea.

Banii te ajuta sa iti alcatuiesti o aparare competenta, in limitele legale.
Nu-ti imagina ca iti cumperi libertatea.

Cumperi sansa de a lupta pina la ultima posibilitate legala. Nu exista garantie ca pleci liber, poti spune ca exista garantie ca ai pus cea mai competenta aparare posibila in fata juriului.

Dreptatea si justitia sunt la fel, ce se schimba e cit de bine stii sa-ti aperi cazul.
Exista milioane de cazuri unde averi nelimitate nu au putut face nimic si inculpatul s-a dus la mititica.

Cred ca judeci simplist, dar din nou, daca esti fericit cu sistemul din Romania si il consideri superior celor din US si UK (desi nu ai idee cum functioneaza ele) treaba ta, ai dreptul, ca si salut la imfatuare tampa.

Pribeagul 21-01-2014 - 20:09

„Banii te ajuta sa iti alcatuiesti o aparare competenta, in limitele legale.
Nu-ti imagina ca iti cumperi libertatea.”

Chiar asa sa fie? Iote ce zice presedintele.

„În opinia lui Obama, “tinerii din clasa medie nu ajung la închisoare pentru că au fumat iarbă, însă copii săraci da”

Platim cu multa sudoare un sistem juridic „magnific”, ca de n-ar fi, nu s-ar povesti. Asteptam din partea lui sa-si faca datoria in mod neconditionat de punga impricinatului.

Cica Justitia-i oarba, adica nu vede pungile de bani. 🙂

ValVerde 21-01-2014 - 20:29

“În opinia lui Obama, “tinerii din clasa medie nu ajung la închisoare pentru că au fumat iarbă, însă copii săraci da”

===

Mare parte din ce zice Obama nu se refera la sistemul juridic si in special nu are legatura cu discutia noastra 12 jurati vs. 3 judecatori.

Tinerii din clasa medie au mai putine sanse sa ajunga in fata unui juriu.
Cauzele sunt complexe, nivelul educational, cartierul unde locuiesc, grupul de prieteni, etc etc etc.si multe altele.

Daca un student de clasa medie fumeaza aceeasi cantitate de marijuana ca un tinar fara ocupatie, sarac, locuind in „projects”, cel cu bani are mult mai putine sanse sa fie prins si „indicted” decit cel sarac.
Cred ca la asta se refera Obama, nu la faptul ca ar fi tratati diferit de catre un juriu alcatuit din oameni normali, din comunitate.

Pribeagul 21-01-2014 - 21:12

Bine Val, fie cum vrei tu! 🙂

Eu n-am pus in discutie inferioritatea/superioritatea/nivelul de evolutie sistemului cu jurati vs cu judecatori.

M-am referit la conceptul profund injositor pentru demnitatea umana, „Justitia iti face dreptate daca pui la bataie bani”, a carui aplicare in practica pare a fi profund dezaprobata si de presedintele Obama.

Dar dupa cum am zis, fie cum vrei tu! 🙂

ValVerde 21-01-2014 - 21:18

@Pribeagul

„Eu n-am pus in discutie inferioritatea/superioritatea/nivelul de evolutie sistemului cu jurati vs cu judecatori.”

Cam ciudat, pentru ca in ce spuneai mai jos, tocmai asta am inteles ca faci 🙂
Poate am stat prea mult pe linga Boul Salut si am luat o tampenie virala…eu credeam ca sunt imun…

” Pentru ca nu sustinem cel putin la nivel de discurs o asemenea conceptie, logic, se poate concluziona ca suntem pe un stadiu superior al evoluteii.”

salut 21-01-2014 - 21:21

Tu, Vacuto, intelegi mai greu si deobicei invers. Asa iti iese de la frecat lindicu, nu-i vina ta, nici nu-i virus de la altii. Zau, sunt mii de km.

Pribeagul 21-01-2014 - 21:25

Dar era vorba de conceptul „justitie si dreptate pe bani”, nu de jurati sau judecatori.

Si miine e o zi.

UnUL 21-01-2014 - 21:47

Ce este Curtea cu juri?
– Un grup de douăsprezece persoane trase la sorți pentru a decide cine, dintre acuzat și victimă, are cel mai bun avocat.

Pribeagul 21-01-2014 - 22:13

Problema e un pic mai complexa.

Dincolo de judecatori, juri si avocati.

Saracul se drogheaza si este condamnat.
Bogatul se drogheaza si este eliberat.

O fi asta justitie?

Sigur ca asta-i justitie 🙂 , pentru ca asa se itimpla, sa speram ca numai… rareori.

urbos 21-01-2014 - 00:38

Sistemul cu jurati e sintemul perfect in „democratia barbara”. Adica „judeca” gloata. „Judecata” devine doar expresie a linsajului. Pentru ca imbecilii sa priceapa, un sistem in care spre exemplu se hotaraste de catre majoritate ca negrii trebuie omorati, e „democratic” dar barbar. Ghilimele au rostul de a arata ca de fapt acest tip de intelegere a democratiei e gresit si nu respecta nicicum spiritul democratic, insa in intelegerea rudimentara a democratiei, multi cred ca democratie inseamna dictatura majoritatii, ceea ce e fals.
Civilizat este ca legea sa fie aplicata nu de gloata, ci de cel care o intelege pe deplin(teoretic, caci exista si asa zisi judecatori care dau sentinte ca sa satisfaca tocmai gloata, dar despre principiu era vorba).

salut 21-01-2014 - 01:10

Cred ca esti influentat de „descrierile” VaciiVerzi cand apreciezi astfel sistemul cu jurati. Imbecila aia atat pricepe, ca te joci cu viata si libertatea omului pe baza de…majoritati de jurati. Nu e nici pe departe asa, dar vaca pricepe ca vaca. Intr-o discutie anterioara i-am explicat de n ori conceptul de „dincolo de orice dubiu rezonabil”, proasta o tinea ca Stan cu Fluierul: a fost 2-1, deci la puscarie.

Exista multe argumente pro si contra celor doua sisteme, cu jurati si fara. Personal, cred ca sistemul in care si bunul simt social (deci sistemul cu jurati) intra in ecuatia justitiei este preferabil celui in care numai cativa (cine-i alege? cine-i evaluaeaza? cine-i recompenseaza sau mustruluieste?) decid ce-i bine si ce-i rau.

Pana la urma urmei si Justitia asta nu e si NU TREBUIE SA FIE atat de independenta pe cat clameaza imbecilii. Justitia nu trebuie sa fie antinationala, EA TREBUIE CONTROLATA (controlul reciproc al puterilor in stat) si trebuie sa raspunda pentru performantele si contraperformantele ei.

Ma rog, sunt multe de discutat, dar repet: personal, eu nu vad Justitia si nici oamenii ce o compun deasupra societatii.

urbos 21-01-2014 - 01:29

Judecatiorii nu decid ce-i bine si ce-i rau, ci interpreteaza si aplica LEGEA! Aia care e. Chestiii d-astea cu ce-i bine si ce-i rau e in principal la jurati.
Alegerea judecatorilor se face in scoala! Acuma, ca ai un sistem de educatie prost sau bun, e alta discutie.
Juratii sint triati prin acceptul acuzarii si apararii, ceea ce da o nota in plus de subiectivism.
Dupa cate stiu, nici acolo nu toate procesele ajung sa fie cu jurati.
In orice caz, sistemele actuale sint inca primitive, insusi termenul de „justitie” fiind abuziv, incorect. Nu se face justitie si nici nu are cineva calitatea de a o face. Trebuie schimbata intreaga filozofie a sistemului, dar asta e alta discutie. Tinand cont insa de asta, sistemul cu jurati se indeparteaza cel mai mult de ideea ca nimeni nu-si poate aroga calitatea de a imparti binele si raul.

ValVerde 21-01-2014 - 02:02

Mai boule salut, „dincolo de orice dubiu rezonabil” este conceptul care trebuie aplicat DE CATRE FIECARE JURAT atunci cind voteaza.

Se aplica NUMAI in „criminal cases” unde pedeapsa poate fi si privarea de libertate.

Fiecare jurat trebuie sa fie convins „beyond any reasonable doubt” inainte de A VOTA vinovat.

In „criminal cases” trebuie sa fie vot unanim pentru a fi condamnat. (In cele mai multe state 12 jurati, toti voteaza „vinovat”)

In cazurile civile nu se aplica dincolo de orice dubiu rezonabil ci preponderenta evidentei.
Dupa care procesul se decide de majoritatea voturilor juratilor. (dar de cele mai multe ori, 8-4 e minimum)

Am fost jurat in patru procese, dintre care unul criminal (rape) si am fost „expert witness” in trei.
Asa ca fugi si canta pe alta pasune ignorantule.

Sunteti o adunatura de talambi care va meritati soarta…tu si limbricul isteric….

ValVerde 21-01-2014 - 02:06

Ah…si, bai boule, aia cu 2:1 e legea voastra ba ametitule. E Codul Penal al Romaniei, imbecil !!!

Daca nu-ti place, schimba legea tarii, cretinule, nu te certa cu mine.

urbos 21-01-2014 - 02:19

Ba lindic cretin, nu vezi ca Salutu era mai degraba de partea ta? Asa, ca principiu. Vitooo, dobitoacooo, cretinooo! Dar tu dai din copite ca proasta.
Hahahaha!

salut 21-01-2014 - 02:47

Lindica zice invers, asa ii iese ei cand isi freaca motul. Nu pricepe, dar stie ca tre’ sa zica invers.

Pe de alta parte, te cracanezi de ras cand auzi lauda asteia : cica a fost „jurat” in patru procese. Pur si simplu nu-i posibil, dar proasta cum e nici macar nu realizeaza aberatia minciunilor pe care le emite. Oricine are cat de cat legatura cu America rade de se prapadestete cand ii citeste asteia compozitiile.

Si da, urbos, daca te gandesti ca astfel de caricaturi mononeuronale pot ajunge „jurati”, zici ca tot sistemul cu jurati e de doi lei.

Dar stii ceva? Imbecila cu pricina nu a fost singura sau prima care pretindea aberatii de genul celor de mai sus, asa ca sunt muuulte decenii de cand sistemul s-a imunizat impotriva unor astfel de limbrici.

ValVerde 21-01-2014 - 04:35

Ba boule salut, sunt chemat cel putin o data pe an la jury duty, cretinel.

Alt expert in US care a vazut America in poze, amaritule.

Explica-te, animal, cum „nu e posibil” ????

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 21-01-2014 - 04:43

Spune drept, ne
mintzisi ?
Bhouleanu Lustry…
sa minta?

urbos 21-01-2014 - 05:03

Si lindic, aia sint asa cretini incat sa te si bage in juriu? Ce stii tu sa faci in afara sa lingi scrumiere? Io zic ca esti cam cretin.

ValVerde 21-01-2014 - 05:06

Pentru boul cretin salut:

ttp://www.occourts.org/media/pdf/Jury-FAQs.pdf

uite ba papagalule legea din California.
In statul unde locuiesc eu exista aceleasi reguli, cu o exceptie: poti fi chemat maximum o data pe an de fiecare Court.

Acum vezi daca poti sa aduni: exista Federal Court, State Court, County Court si Small Claim Court.

Nu am verificat daca mai sunt si altele, dar astea mi-au trimis „summons”

Daca astea sunt toate, probabilitatea maxima de a fi chemat e 4 pe an dar mie nu mi s-a intimplat niciodata.

Hai mars, dispari de pe forum asa cum faci cind dai cu mucii in fasole.
Cam o data la cinci postari, animal !!

Antibasistul 21-01-2014 - 06:07

ValV. înseamnă ca americanii-s mai cretini decit tine, daca te cheama sa o faci pe juratul, ptiu!

ValVerde 21-01-2014 - 06:39

🙂

salut 21-01-2014 - 07:35

@ urbos si antibasistul

Te cracanezi de ras, Lindica Vaca Verde nu numai ca „e chemata in fiecare an in juriu, dar sunt CEL PUTIN patru Curti care isi fac concurenta sa beneficieze de serviciile ei ! ”

Delir, dementa in stare pura! Basism cu strigaturi !

ValVerde 21-01-2014 - 14:48

@boul salut

ai incercat sa spui ceva, balega macerata ?

Selectia este facuta in mod cu totul intimplator, de catre un calculator.

Ai mai multe sanse sa fii selectionat daca votezi, pentru ca adresele din „Voter Registration” sunt pimele care sunt introduse in program.

Scria si in materialul pe care l-am citat, dar e adevarat ca e in engleza. Nu ar fi mai frumos sa intrebi, acolo unde nu intelegi, in loc sa-ti dai cu presupusul si sa pici (iarasi) de kkt ?

Dar daca ai face asta, n-ai mai fi bou, si noi nu ne-am mai putea distra cu tine….auzi imperchere: Huhu, urbos si salut ! hahahahahahahahah

salut 21-01-2014 - 15:21

Daaaaa, sigur.
Selectia aleatorie se opreste la tine de patru ori pe an. In fiecare an!

hahahahaha !

Hai, ia viteza lindico! Du-te sa imparti dreptatea la americani. Pe tine te-au asteptat !

Intre timp, stai de paza pe forum si freaca-ti lindicu’. Asta chiar stii sa faci !

Tare proasta esti, isterico !

pathfinder 21-01-2014 - 15:37

Accidentele aleatorii ale ADN-ului au dus la aparitia pe suprafata planetei numita Terra a unor fapturi „umane” al caror limbaj suburban include doar cuvinte „desuete” generate de un IQ submediocru.
Scoala nu a facut foarte multe pentru aceste fapturi.
Nici ele insele nu au facut prea multe.

Noroc cu Gadea si cu Badea!!!
I-au desteptat!!! 🙁

salut 21-01-2014 - 15:43

A aflat schizofrenicul rujat cuvantul „aleatoriu”. Acum exerseaza folosirea lui. Asa cum poate, sa nu-si scranteasca neuronasul.
Tine aproape Rujatule, inveti !

ValVerde 21-01-2014 - 15:44

Mai gaoz bovin, e clar ca bati recordul de ignoranta zgomotoasa.

Selectia calculatorului aduce in jury room citeva sute de persoane care sunt apoi impartite, tot aleatoriu in jury pool pentru cazurile judecate in ziua respectiva.

Pentru un „criminal case” de obicei se selecteaza cam 60 de jurati potentiali.
Pentru un „civil case” sunt cam 25-30.
Numerele astea pot varia in functie de particularitatile cazurilor.

Dupa care din cei citeva sute initiali cei ramasi (cazuri aminate, etc) sunt trimisi acasa.

Cei selectionati pentru cazurile care se vor judeca in ziua respectiva, se duc in sala de judecata. In functie de numarul distribuit intimplator de calculator si de procedurile legale (fiecare parte are dreptul sa elimine 4 jurati fara nici o justificare. Alti jurati pot fi respinsi numai cu cauze legale)
Dupa ce sa-a terminat etapa de excludere, in ordinea numerelor primite la intimplare in timpul selectiei initiale, se determina cei 12 jurati si eventual rezervele.
Restul sunt trimisi acasa.

Sa zicem ca ai 3 procese „criminal” si 4 procese „civil” in ziua respectiva.
Ai nevoie de 3×60=180 potentiali jurati pentru criminal cases si 4×30=120 potentiali jurati pentru civil. Total 300 jurati potentiali.
Pentru ziua respectiva se trimit cel putin 400 summons.

Daca procesele au los asa cum sunt programate, juratii care vor depune juramintul sunt 3×12=36 la „criminal” si 4×12=48 la „civil”
Plus eventual rezerve daca e un caz mai lung.

Deci din cei 400 chemati initial, doar 84 vor fi cu adevarat jurati.

Am trecut prin procesul asta de peste 20 de ori. In patru cazuri am ajuns pina la a depune juramintul si a asculta cazurile.

Nu stiu de ce imi pierd eu vremea cu idiotii, oricum nu ma astept sa inveti ceva, nu faci decit zgomot vulgar, de fond, dar azi ma simt generos, si poate e altcineva care citeste, ca Pribeagul, care o sa gaseasca motive aditionale sa fie dezorientat.

pathfinder 21-01-2014 - 15:50

@piticului atomic
Cuvinte ca iteratie sau aleatoriu sunt folosite zilnic de cei care lucreaza in IT.
Nu l-ai inventat tu sau Gadea. Nici Badea!
Stai linistit.

Revenind la observatiile anterioare: atunci cand, in discursurile tale, jignesti fara sa aduci nici o alta contributie inseamna intotdeauna 😉 ca esti in dificultate.
Nu ca nu ai fi mai tot timpul in postura asta…

pathfinder 21-01-2014 - 15:52

@ValVerde
Si cu plata cum stam?
Se plateste bine sau e timp pierdut in folosul comunitatii?

ValVerde 21-01-2014 - 16:01

@pathfinder
🙂
Mai rau ca munca voluntara…la ultima chemare m-au platit $6 pe zi.

Parcarea m-a costat $18 si am donat si cei $6

pathfinder 21-01-2014 - 16:08

@ValVerde
Hmmmm
Pai si nu se poate refuza?
De ce sa pierzi timpul?

urbos 21-01-2014 - 16:18

Astea-s alte avantaje ale sistemului cu jurati se pare, o gramada de cretini pusi pe drumuri, hahahaha, ca sa umple de bani parcarea(o fi vreun Cocos basist si p-acolo).

ValVerde 21-01-2014 - 16:25

@Pathfinder.

Nu se poate refuza. E lege.
E datorie civica. Nimanui nu-i place, dar o fac fara sa cricneasca.

Poti fi „excused” si exista o lista de conditii pe care daca le indeplinesti, nu e nevoie sa te duci. Daca invoci unul din motivele de pe lista, trebuie sa o faci sub juramint.
Trimiti un mesaj si juri ca una din situatiile respective iti corespunde tie.

Doar ca marea majoriate a oamenilor normali prefera sa nu jure strimb.

salut 21-01-2014 - 16:26

Mai Vaco Verde, crezi ca ai ajuns deja judecator daca ai citit Grisham?

Tu chiar nu realizezi ca te afunzi in prostie, nu-i asa?

Vaco, hai sa te si luminez de unde se vede ca minti de rupi: Gauss (curba lui). Mai proasto, daca ai intelege minimal probabilitati sau statistica, ai vedea ca in cei cativa anisori de cand s-or fi milostivit astia de tine sa-ti dea cetatenie americana, NU E REZONABIL POSIBIL sa fii citat de 20 de ori pentru selectia juratilor.

Eu am indoieli ca esti macar cetatean american, losere.

In orice caz, losere, poti sa verifici: probabilitatea de a fi fost chemat de 20 de ori in cativa anisori ca potential jurat este probabil asemanatoare cu cea in care castigi la 6/49.

Cum am spus, ia viteza ca n-ai pus tu coada la cireasa ratato. Freaca lindicu, doar la asta te pricepi.

ValVerde 21-01-2014 - 16:29

@ path

uite aici care sunt regulile la mine in stat ca sa poti cere o exceptie:

•You over seventy (70) years of age
•You have legal custody of a child/ children younger than 12 years of age and your jury service requires leaving the child/children without adequate supervision
•You are a student of a public or private secondary school
•You are enrolled and attend an institution of higher education
•You are an officer or employee of the Senate, the House of Representatives, or any department, commission, board, office, or other agency in the legislative branch of State government
•You are the primary caretaker of a person who is an invalid or unable to care for himself/herself
•You have served as a petit juror in the Municipal courts, County courts or District courts in the preceding 24 months
•You are a member of the United States military on active duty and deployed outside the city limits of *******.

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 21-01-2014 - 16:29

Ay ,dreaq AMHER locki, se pregatesc asiduu,
La cucerirea spatziului galactic,
Antrenand si ….alte mamy ferre ,
(Cum ramane cu obiseeiurile , doamnei ?
Nu am receptzionat, provincia )
Rumme GATORE , de Caliphornia !

pathfinder 21-01-2014 - 16:31

@ValVerde
Am inteles.
Dar compania la care esti angajat te plateste pentru zilele respective sau te considera in concediu?
Datorie civica, datorie civica … dar daca te arde la buzunar nu-i asa placut…

pathfinder 21-01-2014 - 16:32

@Parpanghel
TX…

ValVerde 21-01-2014 - 16:33

Animal,
tu afirmi asta:

„In orice caz, losere, poti sa verifici: probabilitatea de a fi fost chemat de 20 de ori in cativa anisori ca potential jurat este probabil asemanatoare cu cea in care castigi la 6/49. ”

dovedeste-o !!!

pathfinder 21-01-2014 - 16:35

@ValVerde
De aia nu stiai tu cate curse spre Mexic sunt din Austin… 😉

ValVerde 21-01-2014 - 16:36

@ Path

Compania pentru care lucrezi nu e obligata de lege sa te plateasca dar nu te poate da afara.

Cu toate astea, practic toate companiile cu mai mult de 5-10 angajati te platesc zilele respective in mod voluntar, ca buni cetateni 🙂

salut 21-01-2014 - 16:37

Houston, TX.

Fa proasto, ti se vad chilotii cat o parasuta agatati de geamul rulotei.

Pe partea fara cauciuc, nu pe partea cu anvelopa dezumflata !

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 21-01-2014 - 16:37

findere ;
Mon ami, La Vache que RIT ,
Este ASESOR POBLIK in legislatura
De Pheste Balta ! ? !

pathfinder 21-01-2014 - 16:38

@ValVerde
Asa da!
Parca-ti mai vine sa mergi la procese…

ValVerde 21-01-2014 - 16:39

@path

In Austin ma duc sa ma dau cu bicicleta pe dealuri 🙂
Cind ma duc in Mexic, conduc, sau zbor de acasa.
„Keep Austin weird !”

pathfinder 21-01-2014 - 16:40

S-a enervat piticul atomic.
A ramas fara argumente.
Dovedeste piticule intelectual afirmatia aia cu 6/49!
Nu te fa ca ploua…

ValVerde 21-01-2014 - 16:41

salut
21-01-2014 at 16:37 Houston, TX

Ia te uita !!!
Am desteptat boul…stie sa se dea pe Google !

pathfinder 21-01-2014 - 16:43

@ValVerde
Sixth Street… alta lume…

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 21-01-2014 - 16:43

Cand mai , zbori de acasa, makar la Mehiko,
Da si tu un …semn!
Verifica Mandea , deaqa Dna se da la Gatlej!
ori , ceffa mai gios!

Antibasistul 21-01-2014 - 16:46

ValV. ai uitat punctul cel mai important care te scuza: you are an idiot basist!!!

ValVerde 21-01-2014 - 16:47

🙂

Oasis on Lake Travis !

ValVerde 21-01-2014 - 16:51

Tigane, lasa gindurile astea murdare ca iti faci cateaua geloasa si-o sa muste in loc sa linga.

Te-as lasa sa-mi cureti garajul cind sunt plecat cu nevasta in vacanta, dar esti betiv si puturos. N-am incredere.

pathfinder 21-01-2014 - 16:53

@ValVerde
Pai io m-am dat cu barca acolo!
Inchiriata ce-i drept, dar a facut toti banii.
Mai, mai, mai…

P.S. Apa era scazuta cu vreo 5 metri cand am fost ultima data acolo…

ValVerde 21-01-2014 - 16:59

@path

Si eu mi-am dus barca acolo o data.
E prea departe si e periculos daca nu cunosti lacul…prea multe stinci chiar sub nivelul apei.

Intr-un lac normal, de pe aici, daca dai cu barca de fund e namol si tulburi apa. In Lake Travis iti faci o gaura ca poti s-o arunci dupa aia.

salut 21-01-2014 - 17:04

@ Cautatorul de kktel

Kktel, eu ma cracanez de ras cand vad cum te uiti ca proasta la poola la ce spune VacaVerde.

Mai amaratule, spre deosebire de Vaca Verde care isi freaca lindicu 24/7 in rulota ei, pe forumul ZV, eu am o viata sociala, Cunostinte si prieteni americani am mai multi decat a avut proasta targului in toti anii astia. Romani si altii.

Cand ne intalnim, mai la un bissines, mai la o petrecere, mai la o vanatoare, mai in USA, mai mai sus de USA, discutam. Una, alta. Intamplator, subiectul cu pricina a aparut in discutiile noastre.

Ei bine, da: concluzia generala poate fi asta :

probabilitatea de a fi fost chemat de 20 de ori in cativa anisori ca potential jurat este probabil asemanatoare cu cea in care castigi la 6/49.

Pentru calcul exact iti trebuie districtul, legea aplicabila, numarul cetatenilor, frecventa proceselor…si o multime de alte date statistice.

Dar, pentru tine imbecil basist, te anunt ca e ziua ta norocoasa; ai mai invatat ceva:
uite
„desi nimeni nu a dovedit-o, in viata de zi cu zi, prezumtia ca Universul e infinit se dovedeste practica.”

Ai inteles, rujatule?

ValVerde 21-01-2014 - 17:11

Hahahahahah

deci iti trebuiesc toate astea:

„Pentru calcul exact iti trebuie districtul, legea aplicabila, numarul cetatenilor, frecventa proceselor…si o multime de alte date statistice. ”

Plus numarul de jurisdictii, plus numarul de ani de cind sunt cetatean US.

Nu le ai, dar ai decis probabilitatea !!, (tu si prietenii tai imbecili, pentru ca cine altcineva ar sta mai aproape de doi km de tine !!?? Puti !)

Deci probabilitatea e la fel cu a cistiga la 6/49…….

Monumental !!!

Hahahahahh

pathfinder 21-01-2014 - 17:19

@piticului atomic
Te-ai facut de cacao. Din nou!
Ai vorbit de niste probabilitati aiuristice pe care, dupa aia, le justifici cu ce?
Cu ce vorbiti voi la o bere?!?
Despre asta vorbiti voi la o bere?!?
(haide maaaa ca poti mai mult… chiar si tu…)

bissines maaaaa? bissines?!?

@ValVerde
Eu tot nu-l inteleg pe pitic.
E sadomasochist sau ce?
Pai sa tot iei atatea peste fund si sa revii…
Si sa tot ceri…

ValVerde 21-01-2014 - 17:22

Boul salut, uite aici niste date care te-ar putea lumina. Poti sa-i chemi si pe ceilalti imbecili, prietenii tai, sa invatati impreuna.

E un extract din regulile unui county din TX

Nu e asa ca cu cit stii mai putin cu atit esti mai guraliv ???

FREQUENTLY ASKED JURY QUESTIONS

General Information:

There are 4 District Courts, 2 County Court At Law Courts, 4 Justice of the Peace Courts in Comal County that pull jurors from the Comal County Jury Wheel. You may also be summoned by the municipal court for the town you live in (i.e. New Braunfels) or for Federal Jury Duty, which do not fall under Comal County authority. ury service is mandatory and prospective juror names are obtained from Voter Registration and Department of Motor Vehicle records. Before calling our office review the questions and answers below.

Q. What is a Petit Jury?

A. A Petit Jury is the jury for the trial of cases, either civil or criminal. It can consist of 6 or 12 persons, plus alternates if necessary. District, County, Justice of the Peace and Municipal Courts can all summon you for Petit Jury.

Q. What is a Grand Jury?

A. A grand jury is summoned to consider whether the evidence, presented by the state against a person accused of crime, warrant his indictment. The responsibility for grand juries belongs to the District Clerk and District Judges.

Q. How are Jurors selected? I get called every year and my neighbor never gets called.

A. Jury selection is done through both your voter registration number and your driver’s license number. Each time is a random selection (honest) by the computer, your odds do not decrease if you’ve already been called once this year because your name is always in the jury pool.

Q. What should I do if I receive a jury summons in the mail.

A. READ THE SUMMONS. The summons contains a great deal of information about where, when and how to report for jury service, as well as a questionnaire that needs to be completed and returned to the clerk for the court that summoned you.

Q. Who may be called to serve as a juror?

A. Every person who is at least 18 years of age, is a United States citizen, a resident of Comal County, and eligible to vote in Comal County can be summoned for juty duty. (Note: you don’t have to be registered to vote, you just have to be able to register if you choose to.)

Q. I live in New Braunfels but I am a Guadalupe County resident not a Comal County resident – do I still have to come to jury duty?

A. No. You must be a Comal County resident to serve on jury duty in ComalCounty.

Q. I just served on jury duty 2 years ago, last year, 6 months ago – why was I called again so soon!

A. Unless you were chosen to actually sit on a juror and served for at least 6 days during the preceding 3 months in County Court or during the preceding 6 month in District Court; you remain in the jury pool and can continue to be called be the random selection process. (In other words your name goes back into the same large pool and your odds are the same at getting selected as if you had never been chosen.

Q. Do I have to respond to a jury summons?

A. Absolutely Yes. The juror summons is an official court order; failure to obey such an Order could result in a finding of contempt of court; you could be arrested and fine

salut 21-01-2014 - 17:24

Rujatule, m-ai prins, nu-i asa? Ia uita-te unde sunt „i” si „u” pe tastatura. Vai de capul tau, trogloditule, ai de ce sa te bucuri o saptamana, m-ai prins cu o greseala de tastare !

- - प्रिंस Parpanghel Carpathian LORD 21-01-2014 - 17:26

Lassa , ca o sa-ti relateze , MRs, tzaganu e harnick si potent, cu mini ti-as salvat familia,, dar lasa si t u cateva marguerrite originale , ca esti hapsin ( Da sa stii, stromeleagu nu se tzine cu strujak, deci si cateffa batoane de Herschei’S, amarui , ) Ieftin , si te-ai fackut cu Vanatu !

pathfinder 21-01-2014 - 17:28

@piticului atomic
Lasa bre, lasa…
Daca nu greseai fix la „bisniss” te iertam.
Acuma ce sa spui si tu? Ha?
Nu ca te-ai dat ca bazargiu’ de gol, nuuuu…
Tastatura e de vina…

salut 21-01-2014 - 17:31

Asa-i mai vacuto. Daca dai destul de tare cu o piatra in sus, poti chiar sa nimeresti soarele ! Ai vazut cat de mare e !

Freaca lindico, freaca ! E tot ce stii sa faci !

PS:

Doi militieni la aeroport:
– Ma, io nu pricep cum pot astia sa fure un avion. Io-te ce mare e!
– Ma prostule, tu crezi ca-l fura aici? Il fura colo-sa, sus, cand e cat degetu’ mic. Una-doua il baga in buzunar, ce crezi?

Freaca lindico, freaca ! E tot ce stii sa faci !

urbos 21-01-2014 - 17:33

Tu gasesti greseli la altii ma semialfabetizatule? Hahaha. Ai uitat ca esti agramat?

ValVerde 21-01-2014 - 17:36

Cam asta e tot ce poti…te umpli de kkt si pe urma te scuturi precum potaia raioasa, doar doar nu s-o prinde nimeni ca ai iesit din hazna…

Pe asta ai vazut-o ?

Chemat de patru ori in doi ani ???

Q. I just served on jury duty 2 years ago, last year, 6 months ago – why was I called again so soon!

A. Unless you were chosen to actually sit on a juror and served for at least 6 days during the preceding 3 months in County Court or during the preceding 6 month in District Court; you remain in the jury pool and can continue to be called be the random selection process. (In other words your name goes back into the same large pool and your odds are the same at getting selected as if you had never been chosen.

pathfinder 21-01-2014 - 17:43

@piticului atomic
Infantil.

@curbos
Iar te-ai imbatat.

salut 21-01-2014 - 17:45

Kktel rujat, tastatura, netastatura, eu am admis ca am gresit. Dar daca tot te dai profesorique, nu te face de ras, scrie macar cum am scris eu: bissines, nu analfabeticul „bisniss”.

Hai, da fuguta sa te uiti in gura lindicului verde. Nu te excita, doar salivezi, stii tu de ce!

salut 21-01-2014 - 17:47

Proasto, tu ai zis de 20 de ori, nu eu. 4 e diferit de 20, nu ai aflat?

Freaca-ti lindicul, e tot ce stii !

pathfinder 21-01-2014 - 17:57

@piticului atomic.
Am incercat si eu sa reproduc greseala ta.
Nu mi-a iesit.
De fapt nu poate sa-mi iasa nici in 100 de ani…

In rest, faci si tu ce poti: daca tot o dai in bara mai mereu incerci sa te salvezi cu marlania.
In ochii tai te-ai scos.
Dar numai in ai tai…

ValVerde 21-01-2014 - 18:10

Proasto, tu ai zis de 20 de ori, nu eu. 4 e diferit de 20, nu ai aflat?

===

Bai cretin ambulant, nici nu mai stii sa citesti?
Am spus 20 de ori in de cind sunt in US nu pe an, imbecil.!

Mars inapoi si invata sa citesti.
Dupa aia invata sa procesezi ce citesti, animaaaaaaaal!

urbos 21-01-2014 - 18:11

Nici gresala n-ai putut s-o reproduci tampito? Hahahahahahahahaha!
Am vazut ca bagi, dobitoaco rusofona, tot felul ca englezisme penibile prin romaneasca ta chinuita, dar cum se scrie biznis in engleza nu prea stii.

salut 21-01-2014 - 18:12

Sigur, analfabetule, „ai increcat sa reproduci greseala”. In loc sa apesi tasta de alaturi, ai scris cum te-a dus capul. Ca un agramat.
Mai Rujatule, mai, cand eu iti spun ca esti pur si simplu imbecil, te superi.
Altfel nu ai fi basist.

salut 21-01-2014 - 18:15

Asa-i fa proasto. Pe tine te-au nimerit de 20 de ori in cativa anisori.

Du-te fa necitito si afla ce si cum e aia cu distributia normala, curba lui Gauss. Mai inveti ceva, analfabeto.

Intre timp, freaca lindicu. E tot ce stii sa faci !

pathfinder 21-01-2014 - 18:22

@piticul atomic
Cum ma idiotule tu gresesti si eu sunt vinovatul?
Pai daca sunt asa analfabet cum spui inseamna ca nu trebuia sa ma prind de greseala ta, right?
Interesanta scoala ati facut baieti…

Uite aici piticule, tine minte poate altadata nu-ti mai dai arama de bazargiu pe fata:
business!!! 😉
business!!! 😉
business!!! 😉

Nu (si acuma ma duc sa fac copy-paste exact… ):
bissines (salut)
bissines (salut)
bissines (salut)

Sa repeti de 100 de ori.
Pana iti intra in cap.

Varianta corecta baaaaa!

ValVerde 21-01-2014 - 18:26

Continui sa insisti si sa ne arati ca esti tampit.
Poti s-o lasi mai usor, ne-ai convins, nu mai exista nici un dubiu ca ai luat premiul intii la „Ghici cine e cel mai prost de pe net ?”

PS Du-te inapoi la probabilitatile alea si vezi ca una din multele necunoscute era timpul de cind sunt cetatean US.

Ai decis ca sunt „citiva anisori”
E produsul mintii tale, neajutata de nimeni, sau te-ai sfatuit cu prietenii si asta ti-au spus-o ei ?

Pentru ca daca vorbim de aproape 20 de ani cu o chemare in medie de 1/an, curba aia a lui Gauss incepe sa arate ca am dreptate, in care caz va trebui sa arati ca Gauss a fost un idiot basist, mincinos, pe care nu-l duce mintea, curbele lui o dovedesc !

salut 21-01-2014 - 18:53

@ In sfarsit proasta targului, Vacuta Lindica Verde a priceput de ce m-am prins ca minte. Ceea ce nu stie lindica e ca urmele minciunii inca persista.

Ia sa vedeti ce raspunde acum:

Lindico, daca – printr-o mare intamplare – tu esti cetatean american, asta s-a intamplat in ultimii cativa ani.

Dupa sarguinta cu care lingi in cur tot ce e corect politic pe la voi, imi dau seama ca esti inca in perioada de proba, probabil dupa primul refuz.

Asa ca pe pedelicii rujati, cu creier mononeuronal poti sa-i pacalesti cu citate din Grisham si gaselnite de pe Internet, dar pe aia intr-adevar avizati, nu.

Deci pretentia asta a ta, ca de 20 de ani te cheama astia pe la jurati e mai mult decat ridicola, e imposibila. Uite, nu-i spun lui Rujatul smecheria asta; el crede ca daca a vazut USA pe Google a si inteles cum functioneaza.

Tu, vitico, continua sa-ti freci lindicu’, e tot ce stii sa faci !

ValVerde 21-01-2014 - 18:59

🙂

Esti bou cu dantelutze…o desfatare sa analizezi specimene din astea sub-umane…cum le mai stie el pe toate….si nici un gard nu-i sta in cale cind e pasunea aproape…

Sa-ti dau un „hint”…nu am votat cu Clinton prima data….

pathfinder 21-01-2014 - 19:00

Creier cum ma bissines?
Am afirmat eu ca stiu cum functioneaza US?!?

Uite ma greseala de tastare, uita-te bine!
bissines
business

bissines
business

bissines
business

Greseala de tastare?!?
ss?!? bre? ss?!?

salut 21-01-2014 - 19:27

„Sa-ti dau un “hint”…nu am votat cu Clinton prima data….”
===================
Hahahaha, nici cu Theodore Rosevelt, fa. Nici eu nu am votat cu el. De ce nu cu Washington? hint 😉 nici cu asta n-am votat ! Decebal, Deceneu, Hadrianus?

Cand iti spun ca esti isterica, hehehe…..

pathfinder 21-01-2014 - 18:23

@piticului
Din nou, poate intelegi: mie nu are cum sa-mi iasa greseala aia!
Numai tie…
Si doar tie…

urbos 21-01-2014 - 18:28

Adica esti atat de proasta ca gresesti gresala. Te mai dai si mare, hahaha! Ce circ!

pathfinder 21-01-2014 - 18:32

Pia da ma, ca mie nu are cum sa-mi iasa ca la pitic.
Pur si simplu.

pathfinder 21-01-2014 - 18:50

Pai…

pathfinder 21-01-2014 - 18:40

@ValVerde
E om de afaceri („bissines”).
A bagat treaba aia cu distributia Gauss ca sa se zapaceasca.
Ii plac clopotele…

Pribeagul 20-01-2014 - 23:14

” Una e să îți exprimi părerea despre o chestiune generală privind justiția, și alte să te pronunți în legătură cu sentințele date în unele cazuri particulare, și să ataci – nominal – persoane din justiție, Cei ce nu pricep această diferență esențială sunt total imbecili.”
…….
Asta-i de-a dreptul antologica.

La necaz omul injura chiar si pe „cele sfinte”, dar nu cumva sa porcaiesti un nenorocit de procuror sau judecator chiar si in cazul in care acestia distrug cursul normal al vietii unor semeni nevinovati.

UnUL 21-01-2014 - 07:55

Pribege, ești idiot. Tu nu ai decât să înjuri pe cine vrei : un prim ministru nu are dreptul să o facă.

salut 21-01-2014 - 15:25

@ „UnUL
21-01-2014 at 07:55
Pribege, ești idiot…..”
==================

Mai cap de poola, Pribeagul chiar nu te-a insultat niciodata. A pastrat intotdeauna un ton nemeritat de politicos cu scarnavii de kkt, limbrici, slugoi de Cluj, ca tine.

Ai grija mai kkt cu oki ca tot tu sa te plangi dupa ce iti iei portia ! Asa-i basist !

Pribeagul 21-01-2014 - 20:23

🙂

Mai tu ala, care pari a fi un haidau cu fason si strut la palarie, pai cum sa nu critice justitia oricine o fi, cind aceasta da cu bita-n balta?

Hai sa luam cazul Necolaiciuc, ca xemplu.

„România a încheiat cu Banca Europeană de Investiţii (BEI) un contract de finanţare pentru realizarea „Proiectului de reconstrucţie pentru eliminarea efectelor inundaţiilor”, contract ce viza reconstruirea infrastructurii afectate de inundaţiile din 2000 şi din anii anteriori.”

„inculpaţii Mihai Necolaiciuc, în calitate de director general CNCFR, şi Viorica Olăeru, director al Direcţiei Economice din cadrul aceleiaşi companii, şi-au încălcat atribuţiile de serviciu şi, ignorând clauzele respectivului contract de împrumut, au utilizat suma de peste 8,6 milioane lei, aproximativ 2.755.000 euro, provenită din creditul acordat de către BEI, în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate. „Concret, cei doi au avizat 66 de ordine de plată către 57 de societăţi comerciale fiind achitate, în mod preferenţial, bunuri şi servicii fără legătură cu proiectul (servicii de publicitate în presă, saci de folie, radiotelefoane HP, frigidere, echipamente aer condiţionat, salopete din doc, covoare PVC, calendare şi agende, etc.”

„Magistraţii Judecătoriei Sectorului 1 au decis marţi achitarea fostului director al CFR Mihai Necolaiciuc.”

Pai mai ala cu flori la palarie si fason, romanului, de la opinca pina la vladica, ii ste interzis sa critice aceasta decizie? Romanul trebuie sa taca si sa traga, sa se clase jefuit de orice haidamac cu fason si flori la palarie?

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult