Acasa MagazinLife Botez la Târgu Mureş. Cine este Lică și Tică

Botez la Târgu Mureş. Cine este Lică și Tică

scris de S. P.
18 afisari

Primarul din Târgu Mureș, Dorin Florea, a botezat marți cei doi pui de leu care s-au născut în captivitate la Grădina Zoologică în urmă cu trei luni. Edilul a decis să le dea numele de Lică și Tică.

foto agerpres.ro

foto agerpres.ro

Noi încercăm să menținem o tradiție și nu numai atât, dar fiecare animal aproape că are istorioara lui, pe care ne chinuim de fiecare dată să o înțeleagă și copilașii. Și, de multe ori, întregile povești ale unor animale îi însoțesc pe copii de-a lungul copilăriei.

Avem deja câteva experiențe interesante cu care nu se pot lăuda foarte multe grădini zoologice și încercăm ca și numele animalelor să fie pe înțelesul și pe pronunția copiilor, iar istorioarele lor o să la materializăm în câteva filmulețe sau o serie de amintiri ale grădinii zoologice. Îl avem pe Otto evadatul (maimuța care a evadat anul trecut și a stat mai multe luni în pădure, n.r.), avem lama, tigrișorii, leii plus politicile pe care le facem încontinuu de mișcare a animalelor în grădina zoologică (…) Puii se numesc Lică și Tică, cred că și copilașii vor putea să pronunțe cât mai ușor cele două nume’, a spus primarul.

Cei doi pui de leu care s-au născut la Grădina Zoologică din Târgu Mureș au fost adoptați de o cățelușă, după ce leoaica i-a abandonat. Conducerea Grădinii Zoologice a precizat că mama puilor este bine, a fost fertilizată și în luna martie se așteaptă noi pui. Aceasta împarte adăpostul cu alte două leoaice și cu un mascul, având condiții foarte bune, după ce administrația grădinii zoologice a reușit modernizarea padocului și a adăpostului.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult