Acasa MagazinLife Campionatul mondial de minciuni

Campionatul mondial de minciuni

scris de Ziua Veche
5 afisari

MincinosiStaţiunea turistică Wasdale din districtul Cumbria (Marea Britanie), găzduieşte astăzi un eveniment mai puţin obişnuit, şi anume Campionatul mondial de minciuni. Această întrecere a devenit deja tradiţională, desfăşurându-se în luna noiembrie în fiecare an, începând cu 1974 şi finalizându-se, cum este şi firesc, cu desemnarea „celui mai mare mincinos din lume”.

Anul acesta s-au înscris 120 de concurenţi, majoritatea britanici, dar şi suedezi, filnadezi şi sud-africani.
Evenimentul a fost inspirat de povestirile lordului Will Roston, proprietar al hanului Bridge, care susţinea că are în ograda lui un vultur năzdrăvan, mare cât o casă.

Lordul îşi delecta clienţii în fiecare seară cu povestiri care de care mai năstruşnice. El nu pierdea nici un prilej în care să nu spună că vulturul lui poate anihila orice duşman cât ai clipi, că poate trece cu uşurinţă peste toate clădirile din sat, ba chiar că are darul vorbirii.

Neobişnuita distincţie a fost conferită pentru prima dată în 1974, onorific, lui Will Roston, după ce acesta a trecut în nefiinţă.

Ca în cadrul oricărui concurs, la Bridge Inn din Wasdale există reguli stricte, care, dacă nu sunt respectate, pot atrage penalizarea concurentului sau chiar scoaterea acestuia din competiţie.

Fiecare concurent are dreptul la 2-5 minute în care să convingă juriul că ceea ce spune este „adevărat”. Nu este admisă folosirea de echipamente mecanice sau electronice şi nici un fel de ajutor.

Singura „armă” a concurentului este şarmul pe care i l-a dăruit natura. Este preferată folosirea dialectului cumbrian al limbii engleze.

Este permis accesul concurenţilor din străinătate, dar aceştia trebuie să aibă un interpret, pentru orice eventualitate. Din anumite motive, politicienii şi avocaţii nu sunt acceptaţi în concurs.

Sponsorul oficial este, de obicei, proprietarul hanului Bridge, care oferă câştigătorului publicitate pe tot parcursul anului şi bere la discreţie. Aici este publicat chiar un îndrumar practic pentru aspiranţii la titlul mondial de cei mai mari mincinoşi, care se găseşte spre vânzare la recepţia hanului şi în paginile căruia pot fi găsite, printre altele, istorisirile câştigătorilor de până acum. De exemplu teoria că lacul din zonă s-ar fi format în urma lăsată de pantoful unui uriaş sau prezentarea unui ghid de creştere a sirenelor în gospodărie.

În ultimii ani, competiţia a fost câştigată de John „Johnny Liar” Graham, care a încântat juriul cu povestiri despre călătoria sa pe sub Canalul Mânecii într-un tomberon sau despre un submarin din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial ai cărui pasageri vroiau sa invadeze Marea Britanie pentru a captura niste decodoare de televiziune digitală.

Sloganul Campionatului mondial de minciuni este: „Sigur nu-i adevărat?”.

0 comentariu

Brancusi 23-09-2010 - 03:53

Ne-au saracit „la blana”.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult