Acasa MagazinLife Când se reia Cronica Cârcotaşilor

Când se reia Cronica Cârcotaşilor

scris de L.M.
2 afisari

Cronica Cârcotaşilor nu se va difuza nici săptămâna viitoare pe Prima TV.

„Cronica Cârcotaşilor” de la Prima TV şi Kiss FM nu a fost difuzată în această săptămână , în urma accidentului provocat pe 16 octombrie de Şerban Huidu şi soldat cu moartea a trei persoane. „Cronica Cârcotaşilor” de la Prima TV nu va fi difuzată nici săptămâna viitoare, emisiunea urmând să fie transmisă din 2 noiembrie, însă conducerea televiziunii nu a decis în ce formulă va fi reluat programul. “Pe 2 noiembrie se va relua difuzarea emisiunii, dar încă nu am decis în ce formulă”, au declarat reprezentanţii televiziunii pentru Mediafax.

Până în momentul difuzării acestei ştiri, reprezentanţii Kiss FM nu au precizat dacă matinalul „Cronica Cârcotaşilor” va fi difuzat săptămâna viitoare pe postul de radio. „În această săptămână, emisiunea «Cronica Cârcotaşilor» de la Prima TV şi Kiss FM nu va mai fi difuzată. Suntem solidari cu familiile victimelor şi regretăm nefericitul eveniment în care a fost implicat colegul nostru Şerban Huidu„, au declarat pe 17 octombrie reprezentanţii Prima TV şi Kiss FM.

Anunţul a venit după ce emisiunea matinală „Cronica Cârcotaşilor” de pe Kiss FM, prezentată în mod obişnuit de Şerban Huidu, Mihai Găinuşă şi Oana Paraschiv, a fost înlocuită luni dimineaţă cu programul „Kiss Music„. Emisiunea matinală „Cronica Cârcotaşilor” a fost difuzată în mod obişnuit de luni până vineri, de la 7.00 la 10.00. Emisiunea „Cronica Cârcotaşilor”, cu Şerban Huidu şi Mihai Găinuşă, de la Prima TV, este difuzată în mod obişnuit în fiecare miercuri, de la ora 20.30.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult