Acasa MagazinLife Ce-i urează exilaţii cubanezi lui Fidel Castro la împlinirea a 85 de ani

Ce-i urează exilaţii cubanezi lui Fidel Castro la împlinirea a 85 de ani

scris de P.C.R.
122 Afisari

Cuba sărbătoreşte, sâmbătă, împlinirea a 85 de ani de la naşterea liderului său revoluţionar, Fidel Castro, care a condus ţara timp de aproape 50 de ani.

Fidel Castro refuză funcţii în Partidul Comunist CubanezVineri, cântăreţi şi muzicieni din nouă ţări latino-americane au fost prezenţi la un concert la care au participat mulţi politicieni de rang înalt din Cuba, deşi Fidel Castro nu s-a aflat printre aceştia. El a fost rareori văzut în public, de când sănătatea precară l-a forţat să renunţe la preşedinţie în favoarea fratelui său, Raul, în 2006.

În absenţa „Comandantului”, care a renunţat la putere în urmă cu cinci ani din motive de sănătate, 22 de artişti din nouă ţări au participat la „Serenada Fidelităţii„, jucată la teatrul Karl Marx din Havana, în faţa a 5.000 de invitaţi şi în prezenţa unor demnitari de rang înalt ai regimului.

Vineri seara, un grup de transexuali s-a reunit la Centrul pentru educaţie sexuală (Cenesex) din Havana pentru a comemora zece ani de la înfiinţarea Grupului de simpatizanţi transexuali.

Exilaţii cubanezi din Miami (Florida, sudul Statelor Unite) au celebrat însă în maniera lor, sâmbătă, aniversarea lui Castro, urându-i viaţă lungă dar „proastă, aşa cum o trăieşte în prezent”.

„Îi dorim să trăiască în continuare mulţi ani, alţi 85 de ani dacă este posibil, dar prost, aşa cum trăieşte acum”, a declarat Manolo Martinez, un pensionar care s-a instalat de 45 de ani la Miami.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult