Ce se pregăteşte la Opera Naţională Bucureşti | Ziua Veche
Acasa MagazinLife Ce se pregăteşte la Opera Naţională Bucureşti

Ce se pregăteşte la Opera Naţională Bucureşti

scris de M.I.
13 afisari

Beatrice Rancea, directorul interimar al Operei Naţionale Bucureşti a vorbit miercuri, la conferinţa care anunţa deschiderea stagiunii 2016 – 2017, despre colaborarea cu noii coordonatori artistici, Renato Zanella şi Marcelo Motadelli, despre ale căror contracte spune că sunt semnate până în 2017, despre Teatrul de Operetă ”Ion Dancian”, a cărui sală este ”un dezastru”, precum şi despre angajările şi condiţia artiştilor instituţiei pe care o conduce.

conducerea operei nationale bucuresti”Deschidem stagiunea cu două gale inedite cu care nu ne vom mai întâlni pe parcursul stagiunii. Am ales varianta aceasta, pentru că în afară de soliştii de la Opera Naţională Bucureşti avem nume importante de pe marile scene ale lumii şi ne mândrim cu acest lucru. Renato Zanella, care este coordonatorul artistic al Baletului, iar Marcelo Mottadelli, care este coordonatorul artistic al întregului segment muzical al instituţiei, au reuşit să aducă pe scena bucureşteană nume mari din operă şi din balet”, a spus directorul interimar al ONB.

Coregraful Renato Zanella a preluat Baletul, pe 30 august, alături de Gigel Ungureanu, care este directorul Corpului de Balet al ONB, şi are, la fel ca dirijorul Marcelo Mottadelli, atribuţii de director artistic. Cu acesta din urmă, Beatrice Rancea a colaborat şi la Iaşi. ”M-am bucurat că au renunţat la proiectele lor şi au venit să mă ajute să preiau destinele Operei. Tot lucrul cu ei este extraordinar. Toate colectivele cu care lucrează îi apreciază”, a mai spus ea.
Cojocaru, Kobborg şi Corpul de Balet al ONB

Despre colaborarea cu Alina Cojocaru, Beatrice Rancea a afirmat: ”Aşa cum am mai spus, Johann Kobborg şi Alina Cojocaru au fost invitaţii mei la întâlnirea pe care am avut-o, i-am invitat să rămână. Mai mult, Alinei Cojocaru i-am propus şi un spectacol la Iaşi cu «Giselle», însă nu şi-a manifestat dorinţa de a colabora mai departe cu Opera sau cu Iaşul. Eu ştiu că la întâlnirea noastră mi-am oferit disponibilitatea de a lucra cu dânşii”.

Contractul celor doi noi coordonatori cu ONB este unul pe o perioadă determinată. ”Contractul lor durează cât este şi al meu, pe perioada suspendării fostului director, până în 2017. Eu sunt suspendată de la Iaşi, unde am în continuare un program pentru trei stagiuni. Ei vor sta cât stau şi eu. Zanella insista să dezvolte relaţia cu baletul nostru. Ei şi-ar fi dorit un contract pe mai mult timp, dar eu nu pot legal să semnez”, a mai spus Beatrice Rancea.

Legat de trupa de balet a Operei Naţionale Bucureşti, directorul interimar spune că în vara acestui an s-au făcut numeroase angajări, atât dansatori români, cât şi străini. ”Avem o trupă foarte mare la Balet. S-au prezentat mulţi la angajări în vară. Mai sunt şi străini”, a mai declarat ea.

Cât priveşte salariile artiştilor, Beatrice Rancea spune că, înainte să ajungă la ONB, îşi propusese cu directorii instituţiilor să iniţieze un proiect în care să discute despre salariile artiştilor din toată zona lirică. ”Artistul este un sportiv de performanţă. Sunt absolut jenante sumele cu care dorim să presteze şi dorim şi performanţă. Trebuie găsită o variantă legală, oficială, care chiar să însemne ceva. Atunci când se va întâmpla ceva să fie raportate salariile la condiţiile de muncă. După liceul de coregrafie, munca noastră era cotată la nivelul minerilor”. În plus, spune Beatrice Rancea, la Opera din Iaşi, cei zece dansatori veniţi din străinătate primesc salariile cu un spor care sa îi ajute să îşi închirieze o casă.

Teatrul Naţional de Operetă ”Ion Dancian”, un ”dezastru”

Cât priveşte Teatrul Naţional de Operetă ”Ion Dancian”, directoarea ONB a precizat că trupa nu va putea juca pe scena Operei, însă are un spaţiu în care poate repeta.

”Este un dezastru. O trupă care nu merita asemenea destin – să fie a cincea stagiune în care Opereta nu are o premieră. Nu au unde repeta, unde juca. Acolo construcţia figurează încă drept şantier. Este ilegal să se intre. Contractul cu Opera făcut de noua direcţie nu implica venirea lor în instituţie şi oricum nu ar avea loc. Noi şi aici suntem în şantier. Acum am găsit o variantă, aşa cât de cât. Am găsit un spaţiu, închiriat, unde să repete, orchestra să repete. Poate pe scena Rapsodiei Române. Singura scenă care ne oferă posibilitatea de a folosi fosa. Acum ne pregătim pentru o premieră”, a explicat Rancea.

Stagiunea 2016 – 2017

Opera Naţională Bucureşti deschide stagiunea 2016 – 2017 cu Gala Extraordinară de Operă şi Gala Extraordinară de Balet, care vor avea loc pe 14, respectiv 16 octombrie, de la ora 19.00, cu participarea a numeroşi artişti români şi străini.

Programul stagiunii Operei Naţionale Bucureşti este stabilit până la finalul lunii decembrie, însă numeroase spectacole sunt avute în vedere până la încheierea ei, la 1 iulie. ”Ştim toate premierele până la 1 iulie. Toţi creatorii. Dorinţa mea a fost să reiau titlurile care au fost scoase. Săptămâna viitoare vom relua «Scrisoarea pierdută». După ianuarie, vom relua «Fidelio», «Luengrin», am auzit că a fost o producţie extraordinară. Căutăm decoruri, costume. Pentru luna decembrie, mi-am dorit să aducem «Liliacul», preluată în regia lui Franco Zeffirelli. Decorul a ajuns cuib pentru porumbei. Din păcate acel decor nu mai poate fi nici refăcut”, a mai povestit ea.

Prima premieră în lucru, după gala de operă şi balet, va fi ”Bărbierul din Sevilla”, a cărei ultimă montare datează de acum 60 de ani. ”Producţia a fost reluată în urmă cu 34 de ani şi iată vom avea un spectacol nou, pe segmentul Operă. Iar pe segmentul Balet, toată stagiunea practic am programat câte un eveniment pe lună. În decembrie, avem premieră cu «Tricornul şi Amorul Vrăjitor», în coregrafia şi regia lui Carlos Vilan, de la Madrid, care e specializat şi un mare dansator de flamenco”, a mai spus Rancea.

Premiera ”Bărbierul din Sevilla”, din luna noiembrie, este coordonată de Matteo Mazzoni, care a afirmat că acesta va fi a treia producţie a sa montată în ţara noastră. ”Va fi şi cea mai bună. Este «Bărbierul» visurilor mele”, a ţinut să menţioneze.

Pentru evenimentul realizat de Carlos Vilan, ONB a obţinut de la Viena decorurile şi costumele realizate de Pablo Picasso pentru acest spectacol. ”Este uşor şi dificil în acelaşi timp. Este o provocare”, a spus Carlos Vilan la conferinţa de presă de miercuri.

Tot pentru luna decembrie, pentru perioada Sărbătorilor, Beatrice Rancea afirmă că ONB plănuieşte o Gală de Crăciun în Foier, asigurată de Corul de Copii, şi una în Sala Mare.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult