Acasa MagazinLife CEAIUL şi secretele lui. Ce nu ştiai despre ceai

CEAIUL şi secretele lui. Ce nu ştiai despre ceai

scris de Șt. C
21 afisari

Produs de origine vegetală, din grupa stimulentelor naturale, ceaiul se obține din mugurii, florile și frunzele tinere ale arborelui de ceai – Camellia sinensis, cu toate varietățile sale – care au fost supuse răsucirii, fermentării și uscării.

Există patru tipuri principale de ceai

Arborele de ceai este o plantă persistentă care crește spontan, mai ales în zonele tropicale și subtropicale și se cultivă în Asia (Bangladesh, China, Japonia, India, Indonezia, Malaezia, Nepal, Sri Lanka, Taiwan, Vietnam), Africa (Ruanda, Camerun, Mauritius, Kenya, Zimbabwe), America de Sud (Argentina, Brazilia), în regiunea Mării Caspice și a Mării Negre (Georgi, Iran, Turcia). Două varietăți principale ale plantei sunt cultivate: varietatea cu frunze mici de China (C. sinensis sinensis) și cea cu frunze mari de Assam (C. sinensis assamica). Arborele poate atinge 7-12 m înălțime dar, pentru obținerea unor recolte mari de frunze, talia acestui arbore este controlată prin tăieri speciale, ajungându-se la un arbust care nu depășește 1 m.

Compoziția chimică a ceaiului variază în funcție de recoltă, condițiile pedoclimatice și metoda de prelucrare. Ca și cofeina din cafea, theina conținută în ceai este un alcaloid care excită sistemul nervos, făcând să dispară senzația de oboseală. Frunzele tinere de ceai conțin theină în cantități mai mari decât cele mature și ceaiul obținut din ele este de calitate superioară.

În funcție de tipul de oxidare a frunzelor, există patru tipuri principale de ceai: ceaiul alb, ceaiul verde, ceaiul oolong și ceaiul negru.

În ceea ce privește ceaiul negru, după ce sunt culese, frunzele sunt supuse unei operațiuni de ofilire, care face ca apa să se evapore, devenind moi. După ofilire, frunzele sunt răsucite în mașini speciale, operațiune prin care se elimină sucul celular și se produce ruperea frunzelor. Frunzele de ceai sunt din nou sortate și fermentate timp de 3-6 ore. În timpul fermentării, frunzele de ceai își schimbă culoarea din verde în brun-roșcat și capătă aroma caracteristica ceaiului. Urmează apoi uscarea în condiții speciale, pentru a nu-și pierde aroma.

De cealaltă parte, ceaiul verde are gustul amărui, astringent și provine din frunzele care își păstrează clorofila și substanțele tanante, rămânând de culoare verde, întrucât nu au fost supuse tratamentului de ofilire și fermentare. După recoltare, frunzele sunt tratate câteva minute în vapori fierbinți de apă, pentru distrugerea enzimelor, iar apoi răcite și uscate. Din ceaiul verde se obține o infuzie plăcută, aromată, colorată în galben deschis.

Pentru a obține ceaiul alb, mugurii și frunzele foarte tinere, acoperite cu puf alb, trec prin două etape: tratarea termică pentru oprirea fermentării și deshidratarea. Frunzele nu sunt lăsate să se veștejească, nu sunt rulate și nici lăsate la oxidat, păstrându-se cât mai multe dintre caracteristicile inițiale.

Ceaiul oolong (sau wulong) este un tip intermediar între ceaiul verde și cel negru, apropiindu-se ca proprietăți mai mult de unul sau de celălalt în funcție de perioada cât a stat la oxidat. După ce frunzele sunt culese, lăsate la uscat și rulate, timp de 2-3 zile (sau mai mult) sunt întinse pentru oxidare.

Legenda spune că primul ceai s-a preparat din întâmplare pe vremea împăratului chinez Shen Nung (2737-2697 î.Hr.). Acesta obișnuia să bea apă fiartă, de teama îmbolnăvirii, și permanent, în bucătărie, fierbea un vas cu apă. Într-o zi, o adiere de vânt a aruncat frunze și crenguțe de pe lemnele așezate sub fereastra bucătăriei, direct în vasul cu apă fiartă, schimbându-i culoarea. În același timp, o aromă puternică a umplut bucătăria. Licoarea astfel obținută a fost apreciată de împărat, bineînțeles după ce a trecut ”testul” bucătarilor.

Încă de pe atunci, ceaiul era renumit pentru proprietățile sale, fiind considerat o băutură sănătoasă și răcoritoare.

În secolul al III-lea î.Hr. circulau foarte multe povești despre beneficiile consumului de ceai, dar de-abia în timpul dinastiei Tang (între 618 d.Hr. și 906 d.Hr.) ceaiul a devenit băutura națională a Chinei și avea denumirea ”ch’a”. Odată cu peregrinările preoților budiști de-a lungul Chinei și Japoniei, au crescut culturile și, evident, consumul de ceai. În aceeași perioadă, ritualul ceaiului a devenit o practică spirituală. Semnificația sacră a ceaiului consta în faptul că acesta imprima ideea de armonie, calm și împlinire la nivel interior, ceea ce se transpunea și în activitățile de zi cu zi.

Filosofii chinezi afirmau că ceaiul e mai bun decât vinul, deoarece fortifică și înviorează, nu provoacă amețeală și e mai bun decât apa, fiindcă nu este vector de boli infecțioase. Inițial, ceaiul era întrebuințat de diriguitori și fețele bisericești ca băutură tămăduitoare, care înlătură oboseala, întărește puterile și vederea, dar și ca parte componentă a alifiilor în tratarea, spre exemplu, a reumatismului.

Era prețuit foarte mult, demnitarii îl primeau în dar de la împărați, ca semn de gratificație. În secolul următor, ceaiul devine băutura preferată a protipendadei. Spre secolul al X-lea, în China, ceaiul ajunsese să fie considerat o băutură națională și, respectiv, obiect al comerțului.

Hindușii erau de părere că arbustul de ceai a fost descoperit întâmplător de prințul Bodhidharma, pe când călătorea în China de Sud. Conform unei legende, arbustul de ceai a răsărit pe locul unde au căzut pleoapele prințului Daruma, pe care acesta le-a tăiat, ca să nu adoarmă în timpul meditației. Discipolii lui Daruma au adunat frunzele acestui arbust și au pregătit o băutură tonică.

5 comentarii

Ereticul 06-02-2014 - 03:31

Cred ca un titlu decent ar fi fost „Ceaiul si secretele lui”. Partea cu „ce nu stiai despre …” suna a tabloid; mai mult tot articolul se regaseste si in Wikipedia, cu doar cateva formulari diferite. Eu n-am aflat nimic nou, mai ales ca am citesc regulat cateva forumuri romanesti despre ceai (cultura, preparare, ustensile, etc.).
Fac si mentiunea ca legenda ceaiului este atribuita atat fondatorului Zen (Daruma in versiunea japoneza, Bodhidarma in sanscrita) cat si fondatorului Buddhismului, printul Siddharta Gautama Buddha (Venerabil sau Preafericit in literatura religioasa) . Versiunea a doua pare mai credibila, in sensul ca legenda spune ca zeul somnului a fost trimis sa-l impiedice pe Venerabil sa atinga iluminarea, incercand sa-i provoace un somn puternic (si sa-i intrerupa meditatia care a condus in final la iluminare). Preafericitul a combatut tentatia somnului prin taierea genelor, iar genele (nu pleoapele) cazute pe pamant au fost primele radacini ale tufelor / arbustilor de ceai.

Laur 06-02-2014 - 10:35

Ereticule, ai dreptate.
Informatii sunt de altfel putine in romana.I si ce gasesti scris este compilat si recompilat.informatii autentice nu afli decat de la sursa…Si eu consum de peste 15 ani ceai verde ( in special) si mai putin ceai alb. Nu tolerez prea bine cafeina. Is plimbat putin pe meleaguri mai estice unde am avut parte atat de explicatii cat si de demonstratii ale ceremoniei. De curiozitate am vazut si cateva culturi de ceai. Partea proasta a fost ca in Romanica nu prea am avut parte de aceeasi calitate a ceaiului. I-am cam dus lipsa intre calatorii.M-am apropiat mult de senzatie si aroma dupa ce am gasit http://www.orientalmed.ro/ceaiuri/ceai-verde Si sunt cu pretentii. Daca mai stiti si voi alte surse de ceai bun in tara va rog sa imi spuneti..un link ceva. Laur

Ereticul 06-02-2014 - 03:45

Inca o completare: ceaiul Pu-Erh este considerat a cincea categorie, daca ne bazam pe gradul de oxidare / fermentare. Ca fapt divers va relatez patania unuia dintre cunoscutii mei, care a fost somat de vamesi (comanda turtele de Pu-Erh direct din China) sa nu mai primeasca prin posta asa ceva, in caz contrar directia vamala urmand sa sesizeze brigada antidrog 🙂

un crestin 06-02-2014 - 09:05

Domnule, St.C.

Va asteptam data viitoare cu secretele ceiului de talpa gastei, trei frati patati, ciumafaia, dud, coada calului, pufulita cu flori mici, troscotel, limba boului, coada soricelului, ceapa, piciorl cocosului, limba soacrei, podbal, volbura, scai si sunatoare.

pathfinder 06-02-2014 - 09:17

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult