Acasa MagazinLife Ceasul Apocalipsei: cinci minute până la dezastru

Ceasul Apocalipsei: cinci minute până la dezastru

scris de A.H.
3 afisari

În fiecare an, Bulletin of the Atomic Scientists resetează Ceasul Apocalipsei care arată cât de aproape suntem de pericolul iminent provocat de armele nuclear.

Când ceasul a fost creat în 1947 de oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Chicago, el a fost setat la 7 minute de miezul nopţii, adică la 7 paşi de o catastrofă de proporţii globale, care ar duce la anihilarea omenirii. Anul cel mai critic a fost 1952, când specialiştii au setat Ceasul al doar două minute distanţă de ora douăsprezece, la polul opus situându-se anul 1991, când Ceasul a indicat ora  11:43, adică 17 „minute” distanţă de Apocalipsă.

În 2007, politica de setare a ceasului s-a schimbat, experţii luând în considerare nu numai pericolele nucleare ci şi altele precum cele climatice. Anul acesta, Ceasul continuă să indice ora douăsprezece fără cinci minute, la fel ca anul trecut, deoarece specialiştii nu au considerat că s-au realizat destul de multe progrese pentru a preveni o eventuală distrugere a omenirii.  Chiar dacă astăzi problema armelor nucleare nu mai este intens dezbătută asta poate şterge cu buretele faptul că guvernele lumii posedă aproape 20.000 de arme nucleare, suficiente pentru a distruge lumea, chiar şi de mai multe ori.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult