
Concertul a inceput miercuri dimineata, fiind programat in deschiderea “Popkomm”, cel mai mare targ muzical si discografic din Europa.
Solistul formatiei, care da si numele grupului, si-a incheiat epuizat recitalul, fara sa mai aiba voce, insa a declarat ca este “fericit” deoarece a reusit sa treaca de aceasta proba.
In timpul celor 24 de ore cat a durat concertul, Samuel Harfst nu a putut sa se odihneasca decat cinci minute la fiecare ora, si sa faca o pauza de 30 de secunde intre cantece, fiind obligat sa nu repete nicio bucata muzicala intr-un interval de patru ore.
Provocarea la care a fost supus Samuel Harfst a facut parte din evenimentele programate in cadrul Targului Popkomm, demarat miercuri la Berlin si ale carui porti vor fi deschise pana vineri.
Fostul aeroport Tempelhof, situat in centrul orasului, a fost ales in acest an drept gazda a evenimentului, reunind 400 de expozanti, aproape jumatate fata de editiile anterioare ale Popkomm.
Responsabilii targului si autoritatile locale spera ca evenimentul sa contribuie la relansarea sectorului, gratie prezentei a peste 350 de marci muzicale, vandute in peste 20 de tari. Evenimentul va reuni peste 60 de formatii, care vor concerta atat pe fostul aeroport Tempelhof, cat si in diverse baruri din oras.
0 comentariu
O stire a agitat institutiile media. Nea Sandu, un mecanic din Brasov, care a lucrat vreo 10 ani la canalul Dunarea-Marea Neagra, si-a luat inima in dinti si l-a interpelat pe premierul Emil Boc, in timp ce acesta incarca un sac cu nisip la Galati:
“Domnu’ prim-ministru, o intrebare. Am lucrat zece ani la Canal, la Constanta. De ce nu se da drumul putin la ecluze, sa faca o cadere de nivel?”
Omu avea dreptate. Canalul Dunare-Marea Neagra este mult sub nivelul Dunarii, motiv pentru care a si fost nevoie de ecluze.
Cu o lungime de 64 km, o adancime de 7 m, o latime la baza de 70 m si la suprafata de 110-140 m, canalul poate prelua un volum insemnat de apa din Dunare, la un transfer de 500 mc/secunda.
Nevenindu-le sa le creada urechilor, specialistii s-au pus pe calculat si dupa cateva zile au deschis ecluzele, adoptand solutia lui Nea Sandu, fapt recunoscut si de ministrul Blaga si de secretarul de stat Mihai Capra.
Foarte bine, veti zice, si de ce atata tam-tam?
Pentru ca ne putem pune intrebarea legitima, de ce atata munca la canalul de aparare a Galatiului, daca exista o solutie mai simpla? Care a permis, in plus si preluarea apelor Siretului in Dunare.
Dar daca Nea Sandu nu-si lua inima in dinti sa-i transmita premierului solutia? Se inundau Galatiul si alte localitati?
Nea Sandu, pe numele intreg Sandu Gheorghiu, s-a nascut la Sendreni. Cand a auzit de inundatii, barbatul a mers sa ajute la ridicarea digului pe malul raului.
Ajungem la morala fabulei
Plasarea in functii de conducere (Apele Romane, Ministerul de Interne, Institutul de Hidrologie, etc.) a clientelei de partid, pe post de specialisti. Pentru ca sunt “loiali”. Ce-o fi insemnand loiali, las cititorii sa aprecieze, ca sa nu intram intr-o discutie fara sfarsit.
Ajungem la morala fabulei
Plasarea in functii de conducere (Apele Romane, Ministerul de Interne, Institutul de Hidrologie, etc.) a clientelei de partid, pe post de specialisti. Pentru ca sunt “loiali”. Ce-o fi insemnand loiali, las cititorii sa aprecieze, ca sa nu intram intr-o discutie fara sfarsit.
Acelasi lucru se intampla in educatie, sanatate, administratie, etc. Oameni care la viata lor s-au remarcat doar prin lipit afise si tipat ce trebuie la mitinguri, sunt rasplatiti, dupa castigarea alegerilor, cu functii de conducere in deconcentrate, cu OUG-uri neconstitutionale, cu cate 2-3 directori platiti pentru acelasi post, dupa ce au castigat in instanta procesele impotriva statului care i-a demis.
Doar ca, la randul lor, fusesera numiti si ei in functii tot pe criterii politice, de guvernarea PNL, PSD, si apoi PD-L.
Iata, poate, principalul motiv al prabusirii economice, sociale, educationale, culturale a tarii noastre.
Degeaba spune si presedintele Basescu ca “toate si repet, toate partidele au practicat si practica clientelismul politic”, pana la dimensiuni absurde, as adauga eu. Adica si consilierii, specialistii, oamenii cu idei si solutii intr-un domeniu sau altul, tot dintre lipitorii de afise sa fie selectati? La acest nivel al absurdului suntem. Platim cu totii factura acestei prostii monumentale si nimeni nu ia nicio masura.
A trebuit sa vine Nea Sandu, pentru a avea un prilej de a intelege inca odata mecanismele clientelismului de partid.
Nea Sandu, la viitoarele inundatii stai pe aproape!
Prof. Stefan Vlaston
CUM SE FACE CA DESI DL VLADESCU NU MAI E LA FINANTE, GUVERNANTII NU AU INCOTRO SI AU PROMIS CRESTERI SALARIALE FUNCTIONARILOR LA INCEPUTUL LUI 2011?
PARCA VLADESCU ERA VINOVAT CA A DAT SALARIILE BUGETARILOR….