Acasa MagazinLife Cele mai comentate ținute la învestitura lui Trump, de la pălăria Melaniei, la pantaloni scurți și lenjerie. FOTO

Cele mai comentate ținute la învestitura lui Trump, de la pălăria Melaniei, la pantaloni scurți și lenjerie. FOTO

scris de D.P.
208 Afisari

Donald Trump a glumit luni pe seama pălăriei mult comentate a Primei Doamne Melania Trump în primul său discurs ținut în afara Capitoliului, după ce a fost învestit în funcție. „Aproape că a zburat. Era luată pe sus de vânt”, a spus Trump, potrivit EFE.

Accesoriul vestimentar al Melaniei Trump a fost unul dintre cele mai comentate elemente și este imortalizat într-una dintre imaginile ceremoniei de învestire pentru că borul dur al pălăriei, o creație a lui Eric Javits, l-a împiedicat pe soțul ei să-i dea un sărut pe obraz.

Melaniei i-a fost greu să-și țină pălăria pe cap în timp ce președintele în exercițiu Joe Biden și soția sa Jill se urcau în elicopterul care i-a dus de la Washington la o bază militară din Maryland, după ce au părăsit Casa Albă.

Cu toate acestea, pălăria Primei Doamne nu a fost singurul element controversat în timpul zilei învestiturii.

Senatorul democrat din Pennsylvania, John Fetterman, cunoscut pentru că se îmbracă în haine sport în aparițiile sale publice, s-a aflat în centrul atenției pentru că a participat la învestitură într-o pereche de pantaloni scurți gri – temperatura la Washington era cu multe grade sub zero – și un hanorac negru.

Lauren Sanchez, logodnica miliardarului Jeff Bezos, proprietarul companiei Amazon, a fost criticată pe rețelele de socializare pentru alegerea compleului. Partenera omului de afaceri a îmbrăcat un costum de la casa de modă Alexander McQueen, dar pe sub sacou, în loc de o bluză, a purtat un corset alb din dantelă ce semăna mai degrabă cu un sutien.

 

 

La ceremonia de luni s-a constatat și o preferință pentru ținute monocromatice.

Fosta Primă Doamnă, Jill Biden, s-a îmbrăcat în întregime în mov: compleu, palton, pantofi și mănuși.

 

Soția vicepreședintelui J.D. Vance, Usha Vance, a purtat tonuri de roz, iar fiica cea mare a lui Trump, Ivanka, a purtat verde închis.

 

 

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS