Acasa MagazinLife Clooney va regiza un film despre scandalul News of the World

Clooney va regiza un film despre scandalul News of the World

scris de Laurentiu Banches
5 afisari

Studiourile Sony au anunțat cǎ George Clooney se pregǎtește sǎ regizeze un film despre scandalul imperiului mediatic, patronat de magnatul Rupert Murdoch, care s-a soldat cu închiderea fostului tabloid News of the World.

Clooney va regiza un film despre scandalul News of the World (foto:incine.fr)

Clooney va regiza un film despre scandalul News of the World (foto:incine.fr)

Filmul va fi o adaptare dupǎ cartea „Attack Hack” scrisǎ de reporterul The Guardian Nick Davies despre acest scandal al ascultǎrii telefoanelor, care a zguduit Marea Britanie în 2011. George Clooney a vorbit despre film ca fiind o poveste care combină „minciuni, corupție și șantaj la cele mai înalte niveluri ale guvernului, comise de cel mai mare ziar din Londra”, menționȃnd cǎ autorul cǎrții, Nick „este un jurnalist curajos și încăpățânat” și cǎ „este o onoare pentru noi să transpunem cartea sa pe ecran”. Se pare cǎ unul dintre motivele pentru care George Clooney a ținut foarte mult sǎ regize acest film este faptul cǎ tatǎl sǎu a fost ziarist și astfel actorul are un interes special pentru rolul jucat de jurnalism în viețile noastre.

Scandalul interceptărilor telefonice a dezvăluit legăturile strânse dintre imperiul mediatic, patronat de Rupert Murdoch, și politicieni, precum și metodele lipsite de scrupule ale tabloidelor britanice. Scandalul a afectat multe nume celebre, precum Kate Middleton, devenită din aprilie 2011 soția prințului William, sau actorii Daniel Craig și Jude Law. Conform Agerpres, Murdoch a închis cotidianul News of the World, în iulie 2011, după ce s-a aflat că ziarul — cu cel mai mare tiraj în acea perioadă — a accesat ilegal mesageria vocală a telefonului unei adolescente dată dispărută și care ulterior a fost găsită decedată.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult