Acasa MagazinLife Concertul Linkin Park de la Bucureşti va fi deschis de moldoveni (Video)

Concertul Linkin Park de la Bucureşti va fi deschis de moldoveni (Video)

scris de Laurentiu Banches
7 afisari

Primul concert al americanilor de la Linkin Park în România, care va avea loc pe 6 iunie, la Romexpo de la ora 19:00, va fi deschis de trupa Zdob şi Zdub.

Zdob si Zdub vor deschide Concertul Linkin Park de la Bucuresti (foto:urban.ro)

Formaţia din Republica Moldova, formată în 1994, va încălzi publicul pentru concertul Linkin Park din 6 iunie, după ce în trecut au mai fost “opening act” pentru formaţii precum Rage Against the Machine, Soulfly, Garbage, Biohazard, Fun Lovin’ Criminals şi Red Hot Chili Peppers. De altfel, stilul acestora de a cânta live a dus la multe comparaţii între trupa moldoveană şi conaţionalii celor de la Linkin Park, Red Hot Chili Peppers, care vor susţine şi ei în acest an un concert în România pe 31 august pe „Naţional Arena”.

Zdob şi Zdub, asemenea formaţiei Linkin Park pentru care vor deschide, sunt exponanţi ai unui crossover muzical original. Moldovenii combină hardcore-ul şi folclorul românesc şi moldovenesc cu elemente din hip-hop, drum’n’bass, jungle, punk pentru a oferi show-uri etno-rock cât mai spectaculoase.

Formaţia Zdob şi Zdub a concertat în aproape 20 de ani de activitate, în peste 20 de ţări europene, participând la numeroase festivaluri de anvergură precum Sziget (Ungaria), Roskilde (Danemarca), Sin Fronteras (Franţa), Woodstock (Polonia), Krefelder Folkfest (Germania) şi multe alte festivaluri, îndeosebi în România şi Rusia. Moldovenii au reuşit chiar să îşi reprezinte cu succes ţara la concursul Eurovision din 2005 de la Kiev, unde au ocupat locul 6 la final cu piesa “Bunica bate toba”.

Biletele pentru concertul Linkin Park care va avea loc la Romexpo costă 130 lei la Gazon B, 200 lei la Gazon A, 270 lei la Golden Ring şi 360 lei la Tribune VIP. Potrivit Metalhead.ro biletele se pot achiziţiona online pe site-ul eventim.ro, sau prin magazinele din reţeaua Eventim (Germanos, Vodafone, Orange, Domo, librariile Humanitas, librariile Carturesti).

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult