Acasa MagazinLife Cristian David, fostul ministru de Interne, s-a botezat (video)

Cristian David, fostul ministru de Interne, s-a botezat (video)

scris de L.M.
6 afisari

Cristian David, fost ministru de Interne al României, a fost botezat duminică, în cadrul serviciului de dimineaţă al Bisericii Internaționale Harul din București, unde slujește ca păstor Ioan Ceuță.
cristian david botez
„Simplul fapt că mă aflu astăzi, aici, în fața dvs., este o minune a Domnului! (…) Astăzi este prima zi în care mă bucur din nou de întreaga și deplina libertate. (…) Îmi pun întreaga soartă și Justiția, în ceea ce mă privește, în mâna Domnului”, a spus Cristian David în fața noilor săi frați. „Fratele” David a mai spus că merge la Biserica Harul din octombrie 2012.
Cristian David este căsătorit cu Vanda Vlasov, fiica ”împăratului” Mihail Vlasov, fost președinte al Camerei de Comerț și Industrie a României, suspectat, de asemenea, de fapte de corupție.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins definitiv pe 17 aprilie cererea DNA privind prelungirea arestului la domiciliu în cazul fostului ministru de Interne Cristian David, urmând ca acesta să fie judecat sub control judiciar în dosarul în care este acuzat de luare de mită. Cristian David are impuse mai multe obligaţii, printre care şi aceea de a se prezenta periodic la Poliţia oraşului Azuga. Fostul ministru s-a aflat şi în arest preventiv, în perioada 22 ianuarie – 21 martie.

Momentul botezului este la minutul 1h 53 min.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult