Acasa MagazinLife Cu cine era Amy Winehouse în pat când a murit?

Cu cine era Amy Winehouse în pat când a murit?

scris de Bogdan Crețu Roman
2 afisari

Amy Winehouse „a murit singură, în patul ei”, trupul neînsufleţit al artistei fiind găsit după mai multe ore de unul dintre agenţii de pază din reşedinţa cântăreţei. în apartamentul ei din nordul Londrei în după-amiaza zilei de sâmbătă, a declarat Chris Goodman, agentul de presă al artistei britanice, citat de contactmusic.com.

Cadavrul lui Amy Wwinehouse

    Amy Winehouse a fost găsită moartă în apartamentul ei din nordul Londrei în după-amiaza zilei de sâmbătă, a declarat Chris Goodman, agentul de presă al artistei britanice, citat de contactmusic.com.

Potrivit presei britanice, cântăreaţa în vârstă de 27 de ani, care s-a luptat mult timp cu dependenţa, a murit din cauza unei supradoze de droguri şi de alcool, după o petrecere plină de astfel de excese, în noaptea de vineri spre sâmbătă.

Însă Chris Goodman, agentul de presă al cântăreţei, susţine că „nu a existat nicio petrecere sălbatică„, iar Amy Winehouse şi-a petrecut ultimele ore din viaţă în compania agentul de pază Andrew Morris, înainte de a merge la culcare, singură, în camera ei. Goodman afirmă că Amy Winehouse a murit în somn.

În acest moment, nimeni nu ştie cum a murit. Au existat speculaţii, potrivit cărora ea ar fi luat droguri, însă nu putem să spunem nimic până la efectuarea autopsiei. Nu a existat nicio petrecere sălbatică, ea a murit singură, în patul ei„, a declarat Chris Goodman.

Amy se afla singură în casa ei, în altă cameră decât aceea în care se afla agentul de pază pe care noi îl angajasem să o supravegheze în ultimii ani. Ea s-a dus în dormitor după ce i-a spus că vrea să doarmă, iar atunci când el a venit să o trezească, a văzut că nu mai respira. A telefonat imediat la numărul de urgenţe. Era extrem de şocat„, a adăugat Goodman.

Tabloidul britanic The Sun susţine că un medic angajat de casa de discuri a cântăreţei a spus că aceasta era perfect sănătoasă, după un control medical de rutină, ce a avut loc în cursul zilei de vineri.

Totuşi, potrivit tabloidului britanic Daily Mail, care citează un prieten al artistei, aceasta ar fi cumpărat cocaină, ketamină şi ecstasy vineri seară, când a ieşit în oraş, şi a consumat alcool, iar o pastilă de ecstasy i-a fost probabil fatală.

Winehouse suferea de emfizem pulmonar, o boală care se manifestă prin dificultăţi în respiraţie.

Presa britanică a mai scris că Amy ar fi fost devastată şi de neconsolat după ce a fost părăsită de iubitul ei Reg Traviss, în iunie, chiar înainte ca ea să se interneze într-o clinică de reabilitare.

Cauza decesului cântăreţei Amy Winehouse nu a fost încă identificată în mod oficial, fiind necesară o examinare postmortem, a cărei dată va fi stabilită luni.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult