Acasa MagazinLife Cum a sǎrbǎtorit Putin aniversarea a 61 de ani

Cum a sǎrbǎtorit Putin aniversarea a 61 de ani

scris de Laurentiu Banches
7 afisari

Vladimir Putin a povestit, marţi, 8 octombrie, că a fost sărbătorit luni seara de omologii săi indonezian şi chinez cu ocazia împlinirii a 61 de ani, în cadrul summitului Asia-Pacific.

Vladimir Putin

Cum a sǎrbǎtorit Putin aniversarea a 61 de ani

Cunoscut pentru că deseori cântă în public în momentele sale libere, preşedintele indonezian Susilo Bambang Yudhoyono a luat chitara pentru a intona „Happy Birthday”, iar la scurt timp, şeful statului chinez Xi Jinping i-a oferit un tort liderului rus. Vladimir Putin a scos apoi o sticlă: „Era ora 11 seara. Le-am oferit prietenilor noştri chinezi votcă pentru un toast”, a explicat preşedintele rus, citat de agenţia oficială Itar-Tass.

„Ei nu au refuzat”, a precizat el, povestind că participanţii au devorat tortul. Conform mediafax, premierul japonez Shinzo Abe, care a întârziat un pic, i-a oferit în dimineaţa următoare lui Putin o sticlă de sake. Dar era prea devreme pentru a bea, a declarat Putin. „O vom bea la Moscova”, a promis el.

3 comentarii

ValVerde 09-10-2013 - 21:03

MOSCOW (AP) — A staggering 35 percent of household wealth in Russia is owned by just 110 people, the highest level of inequality in the world barring a few small Caribbean islands, a report by a major investment bank says.

IngerAlbastru 10-10-2013 - 01:38

Vinul Moldavian lipseste de pe masa festiva anul asta … langa caviar si cocktail defructe de mare … care merge si cu sake daca nu-i altceva aproape 🙂
De lista invitati nici vorba sa pomeneasca, doar diplomati, etc.

pathfinder 10-10-2013 - 11:39

Cu vodka ca doar e rus.
Sa-i stea in gat!

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult