Acasa MagazinLife Cum au furat sârbii un Cézanne

Cum au furat sârbii un Cézanne

scris de Stefan Galai
11 afisari

Un tablou pictat de Paul Cézanne intitulat „Băiatul cu vesta roşie”, care a fost furat în 2008 dintr-un muzeu din Zurich, a fost descoperit de poliţia sârbă, miercuri, la Belgrad, potrivit mass-media locale.

Tabloul "Băiatul cu vesta roşie" (Foto:tanjug.rs)

Poliţia sârbă a arestat trei suspecţi, au anunţat joi mass-media locale, informează AFP, citată de Moldpres.

Tabloul „Băiatul cu vesta roşie” este datat 1888-1889. Valoarea sa este estimată la câteva zeci de milioane de euro. El a fost furat în 2008 dintr-un muzeu din Zurich în acelaşi timp cu alte pânze de Edgar Degas, Vincent van Gogh şi Claude Monet, a indicat canalul B92.

Operaţiunea de arestare a suspecţilor, ce s-a desfăşurat la Belgrad şi Cacak, oraş situat la 140 km sud-vest de Belgrad, a fost pregătită timp de câteva luni în cooperare cu forţele de poliţie din mai multe ţări.

Televiziunea de stat sârbă (RTS) a indicat că experţi elveţieni sunt aşteptaţi în curând la Belgrad pentru a stabili autenticitatea tabloului găsit.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult