Au muncit pe brânci, au luptat, au dat tot şi a meritat! Cei doi au câştigat premiul primului sezon „Dansează printre stele. Marţi seară telespectatorii au stat cu sufletul la gură. Cele mai bune trei perechi de la „Dansează printre stele” s-au duelat în mişcări pentru a obţine trofeul emisiunii. Alina Puşcaş şi Bogdan Boantă au câştigat marele premiu.
După numeroase ediţii încărcate de emoţii, după un efort intens, susţinut, trei echipe au ajuns în marea finală a emisiunii „Dansează printre stele”. Alina Puşcaş şi Bogdan Boantă, Alina Eremia şi Iuri Ribac şi Cosmin Seleşi şi Maria Popescu au dansat în această seară pentru mult râvnitul trofeu.
Dansurile au fost extraordinare. Au implicat coregrafii complexe, iar concurenţii au transmis emoţii, dar şi plăcerea de a dansa telespectatorilor şi membrilor juriului. Într-un final au fost desemnaţii câştigătorii primului sezon al emisiunii „Dansează printre stele”.
Pe locul 3 al emisiunii „Dansează printre stele” a fost ocupat de Cosmin şi Maria. Alina Eremia şi Yuri au obţinut locul 2, iar Alina Puşcaş şi Bogdan Boantă au fost desemnaţi marii câştigători.
Au fost printre cei mai iubiţi, atât de public cât şi de juriu, iar asta s-a văzut. Desigur, talentul nu poate fi pus la îndoială. Dansurile lor ne-au emoţionat, ne-au făcut să lăcrimăm sau să râdem. Doamnelor şi domnilor, Alina şi Bogdan pleacă acasă cu premiul de 50.000 de euro şi marele trofeu.
Cei doi au decis să doneze o parte din bani celor care au nevoie mai mare de ei. Pe locul doi în clasament a fost perechea formată din Alina si Iuri. Cel de-al treilea loc a fost ocupat de Cosmin şi Maria.
ds p1 20.35 by dm_526a137832af6
ds p2 21.35 by dm_526a137832af6
ds p3 22.35 by dm_526a137832af6
ds p4 23.35 by dm_526a137832af6