Acasa MagazinLife De ce a abandonat primul român care a vrut să înoate peste Canalul Mânecii

De ce a abandonat primul român care a vrut să înoate peste Canalul Mânecii

scris de Șt. C
14 afisari

Primul român, Avram Iancu, care a vrut sa traverseze înot Canalul Mânecii, a  abandoneat cu doar câţiva kilometri înainte de a ajunge la final.

Avram Iancu, nevoit să abandoneze cursa peste Canalul Mâneci

Românul Avram Iancu a început traversarea înot a Canalului Mânecii la ora locală 06.48, punctul de plecare fiind plaja de lângă portul britanic Dover. Pe traseul de 40 de kilometri, ce putea dura aproape 20 de ore, românul, în vârstă de 38 de ani, a fost însoţit de o ambarcaţiune, a cărei poziţie putea fi monitorizată permanent pe internet.

Regulile cursei au fost unele foarte stricte. Avram Iancu nu avea pauză, doar câteva secunde la jumătate de oră, pentru a mânca o banană sau a bea puţină apă, nu avea voie să se atingă de barcă sau să-şi schimbe stilul de înot.

„Într-o istorie de 200 de ani, de când se traversează Canalul Mânecii, am constatat că niciun român nu s-a încumetat să înoate, cu atât mai puţin să şi reuşească. Fapt pentru care mă simt un pic lezat în orgoliul meu de român”, a spus înotătorul Avram Iancu.

Românul a reuşit să facă faţă cu brio oboselii, dar nu şi valurilor extrem de mari, ce îi puneau în pericol viaţa. Organizatorii au decis astfel să oprească traversarea, românul fiind nevoit să abandoneze misiunea cu doar câţiva kilometri înainte de a ajunge la destinaţie.

1 comentariu

Vlad 11-08-2014 - 13:50

Cum o Tehnica Simpla m-a Ajutat sa Inot 3 KM

http://calatoriiprinsunet.ro/tehnica-simpla-inot/

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult