Într-un moment în care cehii se pregătesc să aniverseze 30 de ani de la Revoluţia de Catifea, care a pus capăt comunismului şi a declanşat o explozie a turismului şi a veniturilor generate de această activitate, nu toţi locuitorii capitalei Praga se bucură de această schimbare, transmite Reuters.
„Oamenii s-au mutat şi odată cu ei şi serviciile, magazinele şi restaurantele ieftine. Au rămas monumentele, turnurile, goticul şi barocul. Însă a devenit un fel de decoraţie de tip Disneyland”, spune Pavel Kacirek, un producător de filme documentare în vârstă de 72 de ani, al cărui apartament are vedere spre piaţa centrală din Praga.
Aproape opt milioane de turişti au vizitat Praga anul trecut, ceea ce a făcut din capitala Cehiei unul dintre cele mai vizitate oraşe din Europa şi a pus presiuni asupra serviciilor locale care sunt concepute pentru cei 1,3 milioane de rezidenţi ai oraşului.
Una din cele mai grave probleme este lipsa de locuinţe accesibile, în condiţiile în care multe apartamente au fost convertite în spaţii de cazare pe termen scurt. Potrivit institutului de dezvoltare IPR, pe site-ul Airbnb anul trecut erau listate aproape 12.000 de proprietăţi în Praga. În schimb, districtul care cuprinde centrul oraşului Praga şi-a pierdut jumătate din rezidenţi în ultimii 30 de ani. Numărul alegătorilor înregistraţi a scăzut până la 21.556 în 2017, de la 36.862 în 1990.