Acasa MagazinLife Delfinii ar putea deveni persoane non-umane

Delfinii ar putea deveni persoane non-umane

scris de M.A.
178 Afisari

Delfinii ar putea fi declaraţi persoane non-umane. O coaliţie formată din oameni de ştiinţă, filozofi şi organizaţii pentru protecţia animalelor a propus o declaraţie a drepturilor delfinilor pe care speră să o transforme în lege.

Delfin bere„Dovezile ştiinţifice sunt acum suficiente pentru a susţine faptul că delfinii au, la fel ca şi oamenii, conştiinţă de sine, sunt fiinţe inteligente cu emoţii şi personalităţi”, a declarat filozoful Thomas White. „În consecinţă, delfinii ar trebui să fie consideraţi «persoane non-umane» şi evaluaţi ca indivizi. Din punct de vedere etic, rănirea, uciderea sau capturarea delfinilor sunt greşite”, a adăugat filozoful.

Această lege ar opri deţinerea acestor mamifere în grădini zoologice sau delfinarii şi ar interzice pescuirea lor. Balenele ar fi, de asemenea, incluse pe lista acestei legi, ceea ce va însemna că vânătorii de balene ar putea fi clasificaţi ca ucigaşi, informează Daily Mail, citat de Mediafax.

Toate acestea au fost propuse la conferinţa anuală a Asociaţiei Americane pentru Progresul Ştiinţei de la Vancouver. Potrivit acestui proiect, chiar şi excursiile pentru observarea balenelor ar fi supuse la relgementări pentru respectarea intimităţii lor, iar companiile de petrol ar trebui să acorde o atenţie mai mare efectului pe care l-ar putea avea proiectele lor asupra vieţii acestor creaturi şi a culturii lor.

Cei din coaliţie spun că, datorită progreselor în ştiinţă, este clar că delfinii sunt extrem de inteligenti şi sensibili. Proiectul de lege prevede pentru fiecare membru individual (cetacee, balene, delfini sau marsuini) dreptul la viaţă. De asemenea, spune că nimeni nu are dreptul de a deţine aceste creaturi sau de a face ceva care aduce atingere drepturilor şi libertăţilor lor.

Delfinul este pe locul doi după om în funcţie de greutatea creierului în raport cu cea a corpului. Principalul argument în susţinerea acestei declaraţii este faptul că delfinii se pot recunoaşte în oglindă, deci au conştiinţă de sine. Există, de asemenea, exemple despre suferinţa delfinilor pentru puiul mort, despre faptul că îşi ajută semenii bolnavi hrănindu-i şi despre cooperarea lor cu perscarii atunci când de aici rezultă mâncare şi pentru ei.

3 comentarii

प्रिंस Parpanghel Carpathians 23-02-2012 - 04:18

Sugestia mea ar fi : Blogherasii depeacilea alde …sobru/urbos&comp(digitalmanualu,tachewantedu…etc)ar putea fi la randul lor catalogati–PERSOANE–NON–UMANE– dar sa nu defaimam delfini ca astia chiar sant …………………!

un crestin 23-02-2012 - 04:32

Persoana non umana ar trebui numit si elefantul care si-a scos puiul din fantana acum de curand.

un crestin 23-02-2012 - 05:00

VITELUL
de Serghei Esenin-in traducerea lui George Lesnea

In imasul verde abia ajuns-a
Si a fatat azi vaca, un vitel de aur.
Gingas ca o floare semana cu dansa,
Doar la ochi imi pare, semana cu un taur.

Cu picioare slabe, fragede, de lujer
S-a saltat in iarba si privea cu ruga
Si era sa cada…dar s-a prins de uger
Vitelusul vacii, si a inceput sa suga.

Fara ca sa-i pese ca-i copil de tata,
N-a lasat in brate, ca sa-l ia nici unul.
Singur merse acasa, bland langa maicuta,
Ea-l sorbea cu ochii si l-a lins tot drumul.

Ci-n ograda, porcii-au prins a grohai,
Mirosind pe noul oaspe cu manie,
Si-a inteles vitelul, chiar din prima azi,
Ca-n ograda veche-i mare porcarie.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS