Acasa MagazinLife După beţia de la Belgrad, Amy Winehouse nu mai cântă la Bucureşti

După beţia de la Belgrad, Amy Winehouse nu mai cântă la Bucureşti

scris de L.M.
4 afisari

Amy Winehouse nu va mai cânta, pe 15 august, la Bucureşti, artista anulându-şi întregul turneu european programat pentru această vară, informează organizatorii evenimentului din Capitală, Events.

Amy Winehouse si-a anulat turneul european

Amy Winehouse îşi anulează toate apariţiile programate în cadrul turneului său. Întreaga sa echipă va face tot ce se poate pentru a o ajuta să-şi revină în cea mai bună formă. Îi vom acorda oricât timp are nevoie pentru ca acest lucru să se întâmple„, spun reprezentanţii artistei britanice, într-un mesaj adresat tuturor fanilor din ţările în care Amy Winehouse ar fi urmat să concerteze în această vară.

Suntem alături de fanii din România care aşteptau cu nerăbdare acest concert şi se simt dezamăgiţi în aceste momente, dar decizia managementului a fost luată după o atentă analiză, ţinând cont că perioada de recuperare a artistei ar fi fost prea scurtă ca ea să susţină un show în România la maximul său de potenţial. Sperăm ca Amy să depăşească acest moment, cu sprijinul familiei„, spune Sorina Burlacu, director general Events.

Persoanele care şi-au cumpărat deja bilete pentru concertul pe care artista britanica urma să-l susţină pe Stadionul „Iolanda Balaş Soter” îşi pot recupera, din reţeaua Eventim, contravaloarea lor, începând de luni, 27 iunie, până pe data de 15 august inclusiv. În cazul biletelor cumpărate online, contravaloarea lor poate fi recuperată contactând reţeaua Eventim la adresa de mail contact@eventim.ro sau la numărul de telefon 021 250 10 08.

Amy Winehouse şi-a anulat, luni, două concerte din turneul ei european, după eşecul de duminică de la Belgrad, când a fost huiduită de circa 20.000 de fani, după ce a urcat pe scenă în stare de ebrietate şi nu a putut să cânte.

Concertul din capitala Serbiei deschidea turneul european al cântăreţei, însă cei circa 20.000 de fani care s-au strâns pentru show au fost dezamăgiţi când vedeta a apărut pe scenă în stare de ebrietate.

Aproximativ 90 de minute, Amy Winehouse doar a murmurat fragmente din melodiile sale. La un moment dat, vedeta chiar şi-a aruncat microfonul pe jos şi s-a împiedicat de mai multe ori pe scenă. Formaţia care o însoţea pe Winehouse a făcut eforturi disperate pentru a umple timpul în care vedeta a părăsit scena. Frecvent, publicul a huiduit-o furios, mai ales că mulţi plătiseră bilete de circa 45 de euro pentru a o auzi cântând.

Luni, un reprezentant al cântăreţei a declarat că următoarele două concerte din turneul european al artistei britanice – luni seară, la Istanbul, şi miercuri, la Atena – vor fi anulate. „În ciuda faptului că a dorit să se achite de aceste obligaţii contractuale, ea a fost de acord cu punctul de vedere al echipei manageriale, potrivit căruia ea nu poate să cânte la capacitatea maximă, şi s-a întors acasă„, se afirmă într-o declaraţie oficială. „Vrea să îşi ceară scuze faţă de fanii care voiau să o vadă în aceste concerte, dar consideră că acesta este lucrul corect pe care trebuie să îl facă„, se indica în comunicatul de luni.

Cântăreaţa a primit instrucţiuni clare să nu consume băuturi alcoolice după ce, recent, a ieşit dintr-o clinică de dezintoxicare din Londra, unde a stat internată o săptămână. Angajaţii hotelurilor în care Winehouse urma să fie cazată în timpul turneului său european au primit instrucţiuni să scoată orice sticlă de alcool din camera vedetei.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult