Acasa MagazinLife Elton John: Este un mircaol că încă mai trăiesc

Elton John: Este un mircaol că încă mai trăiesc

scris de Laurentiu Banches
6 afisari

Elton John, care a fost dependent de droguri în trecut şi-a comparat cazul cu cel al lui Whitney Houston şi s-a declarat fericit că încă mai e în viaţă.

Sir Elton John

Într-un articol apărut în Daily Mail şi citat de Agerpres, Elton John a mărturisit că n-ar fi vrut să sfârşească precum Whitney Houtson, deşi acest lucru s-ar fi putut întâmpla şi a declarat că „Este un miracol că n-am paţit-o, fiindcă sunt sigur că am luat la fel de multă cocaină ca ea”. Cântăreţul a fost dependent de cocaină, însă a reuşit să renunţe la acest drog în 1990 şi să continue astfel să încânte auzul fanilor din întreaga lume.

Elton John a recunoscut că această dependenţă l-a făcut să devină ţinta multor critici şi batjocuri şi chiar să fie „maltrat fizic şi psichic” de persoane necunoscute. Aceste umilinţe însă nu sunt doar din cauza consumului de droguri, ci şi din cauza homofobiei unor persoane, artistul fiind sigur că şi fiul său Zachary şi viitorul copil pe care îl va mai înfia cu partenerul său vor fi batjocoriţi pentru că au doi taţi.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult