Fascinaţia pentru Sfârşitul Lumii. Apocalipsa, anunţată ciclic | Ziua Veche
Acasa MagazinLife Fascinaţia pentru Sfârşitul Lumii. Apocalipsa, anunţată ciclic

Fascinaţia pentru Sfârşitul Lumii. Apocalipsa, anunţată ciclic

scris de L.M.
5 afisari

Încă de la începuturi, Omenirea a fost fascinată de Sfârşitul Lumii, astfel că Apocalipsa este anunţată ciclic Potop, foc universal, furtuni de nisip: de milenii, oamenii sunt bântuiţi de teroarea sfârşitului lumii, care a luat forme diferite în funcţie de civilizaţii, epoci şi progresul ştiinţelor.

Fascinaţia pentru Sfârşitul Lumii. Apocalipsa, anunţată ciclic

Confruntaţi cu ciclurile naturale, locuitorii Pământului au trăit multă vreme cu spaima că iarna ori noaptea se vor instala pentru totdeauna. Ca peste câteva secole, să prindă contur spectrul ‘iernii nucleare’, al unei catastrofe ecologice ori al venirii unui asteroid uriaş. ‘Fiecare lume pare să fie provizorie. Înainte de monoteism, majoritatea civilizaţii trăiau cu temerea că aceste cicluri se vor sfârşi într-o bună zi şi multe ritualuri erau asociate cu această temere’, a explicat pentru AFP istoricul Bernard Sergent.

Astfel, ‘aztecii considerau că la fiecare 52 de ani Soarele riscă să dispară şi făceau vaste sacrificii umane pentru a se asigura că va renaşte’, potrivit specialistului francez în mitologie, autor al cărţii ‘La fin du monde’ /Sfârşitul lumii/, transmite Agerpres. În numeroase scenarii despre sfârşitul lumii este prezentă ploaia. Unul din cele mai vechi mituri din această categorie este cel al potopului, datând însă cu mult dinaintea lui Noe.

În Mesopotamia, potopul a fost evocat din epoca sumeriană pentru a înflori în celebra epopee a lui Ghilgameş, în secolul XIII-lea înainte de Hristos.

Căderile masive de apă erau temute şi în antichitatea greacă şi cea romană. Primul potop grec, cel al lui Ogyges, datează din secolul V î.h., fiind urmat de mitul Atlantidei relatat de Platon.

În Geneză, Dumnezeu hotărăşte ca oamenii şi animalele să fie înghiţiţi de ape. De graţia divină beneficiză doar Noe, ‘un om drept şi integru’.

Şi în Noul Testament se vorbeşte de potop, de foc şi de Judecata de apoi, aşa cum egiptenii aveau tribunalul divin prezidat de Osiris. În Egiptul antic nu există în schimb referiri la potop şi de altfel nicăieri în Africa. În Africa de vest, cel mai răspândit mit este cel al dovleacului gigant care înghite satele şi toată suflarea lumii.

Mitul incendiului universal este prezent în Grecia, în Scandinavia, în India şi în culturile amerindiene. De multe ori acesta este urmat de un potop, cum este şi în cosmogonia hindusă. Aztecii evocau de asemenea patru catastrofe una după alta, cuprinzând şi apa şi focul.

Cu monoteismul s-au răspândit şi previziunile despre apocalipsă: după revelaţiile profeţilor evrei, în Biblie figurează Apocalipsa lui Ioan: Cartea revelaţiilor descrie o serie de cataclisme şi drame cosmice care nimicesc o parte din Pământul nostru şi din alte astre.

Şi Islamul face referire la distrugerea lumii, printr-o furtună de nisip, o invazie ori un incendiu, dar şi la Ziua judecăţii sau cea a renaşterii.

În Evul mediu, anul 1000 a generat temeri privind sfârşitul lumii într-o Europă devastată de epidemii şi foamete. În 1013, o eclipsă de soare a resuscitat temerile. Şi apropierea anului 2000 a fost însoţită de un alai de spaime lipsite de raţiune.

‘Miza acestor mituri privind sfârşitul lumii constă în responsabilitatea noastră în faţa divinităţii sau a naturii şi pedeapsa primită pentru sfidarea unui ordin care ne depăşeşte’, spune la rândul său Jean Noel Lafargue, autorul volumului ‘Fins du monde, de l’Antiquite a nos jours’ /Sfârşiturile lumii, din antichitate până în zilele noastre/.

‘Înainte, Dumnezeu îi pedepsea sau îi răsplătea pe oameni. Astăzi nu mai avem nevoie de divinitate, catastrofele create de om sunt suficiente’, conchide acesta.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult