Acasa MagazinLife Festivalul OST Fest: Manowar, la Bucureşti

Festivalul OST Fest: Manowar, la Bucureşti

scris de Marius Bâtcă
8 afisari

Trupa Manowar, unul dintre numele reprezentative ale genului muzical heavy-metal, va susţine un concert la Bucureşti, pe 16 iunie, în cadrul festivalului OST Fest, care va avea loc la Romexpo Bucureşti între 15 şi 17 iunie.

Manowar

Festivalul OST Fest: Manowar, la Bucureşti

Trupa Manowar revine în România, la festivalul OST Fest, unde îşi va lansa şi noul ei album, a anunţat liderul formaţiei, Joey Demaio, într-o conferinţă de presă, vineri, la Bucureşti, potrivit Mediafax.

Manowar, care are o carieră de peste un sfert de secol, îşi va lansa în timpul festivalului şi noul ei album, intitulat „The Asgard Saga”. De-a lungul activităţii sale muzicale, trupa Manowar a lansat 11 albume de studio, trei albume live, precum şi numeroase single-uri, EP-uri, compilaţii şi DVD-uri. Concertul pe care Manowar îl va susţine pe 16 iunie nu este primul pe care această trupă îl susţine în România. Manowar a mai susţinut concerte la Bucureşti şi în 2009, la B’estfest, şi în 2010, la Sonisphere.

La festivalul OST Fest, care este organizat de Project Events în colaborare cu Cavalleria Events, şi-au mai confirmat prezenţa, până în prezent, trupele Motley Crue, Dimmu Borgir, Overkill (15 iunie), Europe (16 iunie), Lake of Tears, W.A.S.P., Motorhead, Magadeth (17 iunie).

Biletele la OST Fest, cât şi abonamentele valabile pentru toate cele trei zile pot fi cumpărate de la magazinul Biletoo din Unirea Shopping Center, Librăriile Adevărul şi Eminescu, magazinele Diverta, Flanco, Victoria, Muzica, Sala Palatului, Palatul Naţional al Copiilor, Staţia de Metrou Unirii 1.

Online, bilete şi abonamente pot fi cumpărate de pe biletoo.ro, blt.ro, myticket.ro, biletfan.ro, bilete.ro şi ticketpoint.ro.

Preţurile biletelor pentru fiecare din cele trei zile de festival sunt următoarele: 500 de lei – Tribună VIP (tribună acoperită, catering inclus), 350 de lei – Fire Circle, 265 de lei – Tribună, 120 de lei – Golden Circle – şi 90 de lei – Gazon.

Preţul abonamentelor valabile pentru toate cele trei zile de festival sunt următoarele: 800 de lei Tribună VIP (tribună acoperită, catering inclus), 525 de lei – Fire Circle, 400 de lei – Tribună, 200 de lei – Golden Circle – şi 150 de lei – Gazon.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult