Daca ar fi sa parcurgeti o lista a celor mai bune filme realizate vreodata, veti descoperi ca o proportie considerabila dintre ele se bazeaza pe carti.
Evident, nu toate cartile sunt usor de adaptat pe ecran, iar unele dintre ele sunt de-a dreptul „nefilmabile”. Asadar, fie ca sunteti pasionati de film sau unul dintre aceia care aproape întotdeauna cred ca „romanul a fost mai bun”, filmele de mai jos va vor fi pe plac.
Parfumul: Povestea unei crime
Autorul german Peter Süskind s-a împotrivit vânzarii drepturilor pentru romanul sau Parfumul: Povestea unei crime timp de aproape doua decenii, considerând ca accentul pus pe miros nu putea fi surprins în film. Plasat în Franta secolului al XVIII-lea, romanul îl urmareste pe Jean-Baptiste Grenouille, un orfan dintr-o mahala pariziana care poseda un simt al mirosului de neegalat. Abilitatile sale îi confera o cunoastere a lumii mai mult animalica decât umana, iar obsesia sa de a pastra parfumul natural al femeilor frumoase si de a face ceva din viata sa îl împinge la crime în serie.
Cartea este plina de descrieri lungi ale mirosului care îl scufunda pe cititor în experienta lui Grenouille. Ele sunt la fel de esentiale pentru intriga ca si pentru atmosfera, iar Süskind credea ca doar Stanley Kubrick sau Milos Foreman ar putea sa-i transpuna opera pe ecran. Dar Kubrick a refuzat, declarând ca nu ar fi putut filma cartea. În cele din urma, Süskind a vândut drepturile unui prieten producator care l-a adus pe regizorul Tom Tykwer pentru a o adapta.
Interpretarea lui Ben Whishaw în rolul lui Grenouille scoate în evidenta personajul si în alte moduri. El este crispat, detasat si monosilabic, iar experimentele sale macabre par mai mult clinice decât pradalnice.
Atunci când Grenouille întâlneste mirosul de femei tinere sau când prepara formula perfecta, muzica este înaltatoare si eterica, ca si cum ar fi deschis portile Raiului. Recenzile au fost amestecate, dar chiar si cele negative au recunoscut ca regizorul a realizat o experienta multisenzoriala deplina.
Atlasul norilor
Romanul din 2004 al lui David Mitchell, Atlasul norilor, este un colaj de genuri, personaje, perioade si stiluri de scriere. Pe parcursul a peste 500 de pagini, acesta urmareste sase povesti atât de îndepartate precum un vas de sclavi din Pacific din secolul al XIX-lea si un Hawaii futurist dupa apocalipsa.
Folosind o structura de papusa ruseasca, plaseaza fiecare poveste în cadrul celei precedente prin intermediul scrisorilor, cartilor si manuscriselor citite de personajele principale. Fiecare naratiune este împartita în doua de o parte si de alta a unei povesti izolate la jumatatea drumului, începând în ordine cronologica si terminând în ordine cronologica inversa.
Este un roman greu de descris, daramite de adaptat într-un film, iar Mitchell stia asta. „Singurul meu gând legat de film când scriam cartea”, a spus el, „a fost ce pacat ca nimeni nu va filma vreodata, niciodata, acest lucru. Eram destul de convins ca nu se va întâmpla niciodata”.
Cu toate acestea, în mai putin de un deceniu, duo-ul din spatele seriei Matrix a facut echipa cu regizorul german Tom Tykwer pentru a-i dovedi ca se însela. Familia Wachowski si Tykwer au conceput un plan ambitios de a turna filmul în doua locatii de filmare simultane. Desi toate marile studiouri de film i-au refuzat, au adunat o suma impresionanta de 100 de milioane de dolari de la finantatori independenti si au reusit sa-i distribuie pe Tom Hanks, Halle Berry, Jim Sturgess si o multime de alte vedete pentru rolurile principale. De asemenea, au folosit aceiasi actori pentru a interpreta mai multe personaje, optimizând elementul vizual al cinematografiei pentru a evidentia tema interconectivitatii lui Mitchell într-un mod în care cartea nu a putut-o face.
Rezultatul este un film coplesitor de trei ore care a divizat publicul. A fost respins de unii critici, dar a fost sustinut de altii care au fost uimiti de imaginile sale ample si de explorarile filosofice ale umanitatii si spiritualitatii.
Solaris
Romanul Solaris, din 1961, este emblematic pentru stilul autorului polonez Stanislaw Lem. Cu actiunea plasata pe o statie spatiala care orbiteaza în jurul planetei cu acelasi nume, romanul îl urmareste pe psihologul Kris Kelvin, trimis sa investigheze rapoartele tulburatoare ale echipajului.
Planeta este acoperita de un ocean gelatinos despre care oamenii de stiinta cred ca este o forma de viata extraterestra sensibila, dar, dupa zeci de ani de munca, investigatiile lor au intrat în impas. Când Kelvin soseste, este întâmpinat de încarnari ale regretatei sale sotii, Hari, care pare a fi atât o victima a Oceanului, cât si un soldat al acestuia.
Romanul se adânceste în meditatii complexe asupra limitelor cunoasterii. Acest lucru îl face sfidator la interpretare, cu atât mai putin la adaptare, dar Andrei Tarkovski, un cineast rus considerat unul dintre cei mai mari autori ai cinematografiei, si-a încercat norocul în 1972.
Când regizorul s-a întâlnit cu Lem pentru a discuta despre proiect, autorul a fost vadit ostil.
Rezultatul este în mod inconfundabil opera lui Tarkovski, mai degraba decât a lui Lem. Este languros, aproape chinuitor de lent si, spre deosebire de roman, se opreste asupra vietii lui Kelvin pe Pamânt. Chiar si atunci când ajunge în spatiu, dupa 45 de minute de film, stiinta nu prea îl preocupa.
În schimb, el se îndragosteste de clona lui Hari, se împaca cu rolul sau în moartea ei si se confrunta cu amintiri ale mamei sale. Steven Soderbergh a realizat propria versiune a romanului lui Lem în 2002, cu George Clooney în rolul lui Kris Kelvin.
Filmul are o durata mai mica de jumatate din cea a adaptarii de aproape trei ore a lui Tarkovski si a avut un succes slab la box office, probabil din cauza dezinteresului pentru actiune, stiinta sau tehnologie futurista.
