Istoria de sub picioarele noastre – staţia de metrou Politehnica

Staţia de metrou Politehnica este călcată în picioare zilnic de zeci de mii de oameni. Nimeni nu poate să spună câţi paşi au călcat lespezile de marmură de-a lungul timpului. Puţini ştiu că ciudăţeniile peste care calcă reprezintă nu o joacă a naturii şi nici un model de marmură sau gresie mai fistichiu.

De când cu supermaketurile specializate în construcţii, mii de modele de interioare, gresie, faianţă sau piatră ne-au încântat ochii. Şi totuşi, marmura din staţia de metrou Politehnica din Bucureşti este ceva aparte. Un cercetător dedicat muncii, arheolog sau biolog, ar sta cu lupa pe fiecare cm pătrat de marmură şi ar dormi acolo. Lumea însă trece zilnic şi nu vede decât nişte modele mai ciudate şi atât.

Ei bine, marmura din Politehnicii, inaugurată în 1983, nu este aşa pentru că a vrut nu ştiu care constructor sau patron să o facă, ci pentru că aşa a vrut Dumnezeu. Marmura respectivă este extrasă din munţii Apuseni, de la Roşia iar desenele respective nu sunt desene, ci fosile pietrificare ale unor vietăţi marine. Deci ceea ce se vede pe marmură nu sunt desene, ci scoici şi vietăţi marine calcifiate, împietrite acum 80 de milioane de ani. În orice ţară din lume, o astfel de carieră ar fi făcut obiectul unei cercetări deosebite, exponatele păstrate într-un muzeu şi făcute studii în domeniu pentru că nu e de ici de acolo să ai dovezi de viaţă de acum 80 de milioane de ani.

Bineînţeles, actualii guvernanţi nu sunt vinovaţi de greşeala făcută de constructorii din timpul împuşcatului care nu au mai dat importanţă unor desene ciudate pe piatră, ei având interes doar să dea lucrarea la termen. Şi aşa s-a ajuns ca aceste dovezi istorice, care arată că pe vremuri, prin Cretacic,  Apusenii erau locuiţi de vietăţi marine devenite  „vaccinites” şi „Hippurites” să fie călcate în picioare cu indiferenţă. Deci unde acum e munte, pe vremuri era apă.

În alte ţări, aceste cariere sunt exploatate cu grijă iar mostrele sunt trimise în muzee. La noi dacă un lucrător neatent le bagă în metrou ca plăci de marmură, nici un savant nu spune „stop până aici, de aici încolo lucrăm altfel”. Deşi cazul e cunoscut, eu nu am auzit pe nicăieri că s-a organizat un muzeu, o expoziţie având ca obiect marmura de Roşia şi nici în metrou la Politehnica nu se arată nicăieri oamenilor că ceea ce calcă ei nu este o placă oarecare de marmură, ci plăci de istorie a pământului. O altă ţară, civilizată, ar fi făcut din acea staţie de metrou, un uriaş muzeu şi ar fi scos bani frumoşi de la turişti inclusiv străini dornici să vadă acele dovezi ale unui ocean pietrificat. În alte părţi, în alte ţări. La noi indiferenţa merge mână în mână cu nesimţirea şi trădarea.

Măcar cei care citesc acest articol şi ajung prin staţia de metrou Politehnica, când aveţi mai mult de aşteptat în staţie, priviţi mai atent acele desene ciudate. Poate o moluscă vă va trage de pantaloni şi vă va spune … „alooooooo, dacă nu eram eu, nu ai fi fost nici tu!”.