Presiunea economică din propriul buzunar îi aduce acum pe candidați spre recrutori. Se întoarce roata în piața muncii și joburile remote nu mai sunt oferite de angajatori.
Multe companii intră în reorganizare internă care poate însemna reduceri de bugete și chiar concedieri
Luna august, una în mod normal de vacanță a fost anul acesta un adevărat record la noi. Și nu este vorba despre cel din turismul românesc, ci despre nr mare de aplicări pentru joburi. Platforma de recrutare BestJobs anunță că 15.000 de români și-au căutat joburi part time, iar la nivel național, 700.000 de aplicări au fost depuse pentru locuri de muncă.
Corina Neagu, HR Expert a explicat pentru Adevărul Live aceste statistici, pe care ea nu le consideră ca fiind un record. ”Chiar este un comportament firesc. În primul rând, oamenii au fost în concediu dar asta nu i-a împiedicat să se uite cu atenție la joburile noi. Evident, nu înseamnă că au și găsit. În al doilea rând, este nevoia de stabilitate, de predictibilitate. Oamenii caută asta, dar în ultimii trei ani, trăim într-o lume care înseamnă impredictibilitate și cred ca acest aspect este important să-l înțelegem”, spune Corina Neagu.
Noile măsuri economice anunțate de Guvern care aduc o explozie de taxe atât pentru companii, afaceri, cât și pentru persoanele fizice, schimbă regulile în piața forței de muncă. Noul context poate determina ca multe companii, fie să plece din România, fie să între în reorganizare internă care se traduce prin reduceri de bugete, sau chiar concedieri.
Expertul în HR subliniază că presiunea economică este și pentru angajator și pentru angajat și este important cum ne raportăm, la nivel individual la această perioadă. Tendința este de a dramatiza o situație, de a o lua ca pe criză, când, de fapt este una de tranziție. De fapt, cel mai important este cum ne pregătim să trecem prin acest context.
„Pe acest fundal, oamenii trebuie să fie pregătiți chiar și pentru un mic compromis pentru a-și găsi orice tip de alt job. Dar, ceea ce constat eu este că se schimbă roata în piața forței de muncă. Acum vin candidații către noi, recrutorii. Acum, eu primesc CV-uri, în condițiile în care, cu ceva timp în urmă căutam specialiști pentru anumite poziții și nu găseam. Acum ei vin și mă întreabă dacă nu am ceva liber. Sunt industrii afectate de noile măsuri fiscale și este posibil ca mulți profesioniști din domeniile respective să nu își mai găsească joburi tot acolo. Oamenii trebuie să învețe să își dezvolte și alte competențe, să facă reconversie profesională”, spune Corina Neagu în ediția din Adevărul Live.
Uitați de joburile remote, iar munca hibrid este susținută de angajator doar acolo unde este posibil
Dacă în ultimii trei ani, munca remote și hibrid au dictat în piața muncii, fiind o condiție impusă de angajat, acum lucrurile se schimbă în timp real. Angajatorii își doresc ca salariații să vină la birou, fizic, fiind chiar o presiune din acest punct de vedere.
Corina Neagu le transmite celor care în perioada următoare își vor căuta de lucru, să își schimbe modul cum se raportează la muncă și la job, să fie flexibili și să nu mai aibă așteptări nerealiste de la angajatori.
Ea consideră că cei mai mulți încă funcționează în tipul de abordare specific ultimilor trei ani, dar totul este în plină dinamică, impusă de contextul economic. Este normal să cauți un al doilea job, când ai o mare presiune pe propriul portofel și buzunar.
„Candidații să își ia gândul de la joburile remote. Acestea rămân valabile doar pentru cele din afara țării. Trebuie să se înțeleagă că avem nevoie ca toți să fim împreună. Munca hibrid poate să fie oferită de angajator, în anumite condiții și în industriile unde se poate, dar, munca remote nu trebuie să mai fie încurajată. Ne rupem de colegi, de echipă, de mediul de lucru, de cultura organizațională. Tu, ca angajat te rupi de ceea ce este businessul pentru care lucrezi. Și să nu mai vorbim de efectele negative pe care acest tip de muncă îl are asupra emoțiilor noastre, a sănătății mintale”, declară expertul în HR, pentru Adevărul Live.
În noul context economic vor câștiga, indiferent de vârstă, angajații care știu să își fixeze obiectivele
Este foarte clar că noul context economic și social vor impune un anumit tip de comportament și o mentalitate adaptată situație. În primul rând, în piața forței de muncă vor avea succes, indiferent de vârstă cei care vor da dovadă de multă flexibilitate și adaptabilitate față de muncă și de poziția pe care o vor avea într-o companie.
În al doilea rând, sunt candidații care sunt conectați puternic la învățarea continuă, la dezvoltarea de noi abilități. Cei care rămân blocați într-o mentalitatea rigidă vor avea mult de pierdut.
În al treilea rând, angajatul român este important să învețe să își fixeze obiective și priorități și să se marketeze. Corina Neagu spune, din vasta ei experiență de peste 20 de ani de lucrat în HR, că angajații/candidații au tendința să se supraestimeze, care au așteptări nerealiste referitor la salarii.
„Cred că trebuie să se uite la ce competențe au, ce știu eu să facă și ce au de oferit angajatorului. Oamenii trebuie să își stabilească obiectivele de viață și mai ales acele mici compromisuri pe care sunt dispuși să le facă. Nu, nu mă refer la compromis în sensul greu al termenului. Dacă intrăm într-o relație contractuală cu un angajator, trebuie să ne uităm cu atenție la așteptările noastre, cele pe care le avem de la acel angajator, dar și față de noi înșine”, mai spune Corina Neagu, expert HR.
Urmărește integral ediția din Adevărul Live, realizată și moderată de Antoaneta Banu și află de la Corina Neagu, expert în HR cum să te pregătești pentru schimbările care au loc în noul context economic, în piața forței de muncă.