Acasa MagazinLife Kanye West criticat pentru concertul pentru preşedintele Kazahstanului

Kanye West criticat pentru concertul pentru preşedintele Kazahstanului

scris de Laurentiu Banches
3 afisari

Organizaţia non-guvernamentală Human Rights Foundation l-a ironizat pe rapper-ul Kanye West pentru că a cântat la recepţia prilejuită de mariajul nepotului preşedintelui kazah, al cărui regim „interzice libertatea de expresie şi de întrunire”.

Kanye West criticat pentru concertul pentru preşedintele Kazahstanului (foto:eonline.com)

Kanye a distrat o brută sângeroasă şi anturajul său”, a denunţat preşedintele ONG-ului, ex-campionul la şah Garry Kasparov.  „Cineva în genul lui Kanye, al cărui mod de a-şi câştiga pâinea este de a-şi exprima opiniile, ar fi încarcerat de regimul (preşedintelui kazah Nursultan) Nazarbaiev”, a întărit unul dintre membrii ONG-ului, Thor Halvorssen. „Printre obiceiurile nemiloase ale acestui dictator se numără răpiri din familiile disidenţilor”, a adăugat el.

Rapper-ul ar fi fost plătit cu trei milioane de dolari pentru prestaţia sa surpriză la mariajul nepotului preşedintelui care conduce cu mână de fier această ex-republică sovietică. Fundaţia a amintit că Sting a refuzat să cânte în timpul unui concert privat în Kazahstan în 2011, după reprimarea brutală a unei greve a lucrătorilor petrolieri din Janaozen (sud-vestul ţării), soldată cu cel puţin 70 de morţi şi 700 de răniţi.  Jennifer Lopez a trebuit să se scuze pentru că a cântat „Happy Bithday” preşedintelui Turkmenistanului (Gurbangulî Berdîmuhamedov), ţară de asemenea bogată în hidrocarburi, dar una dintre cele mai represive în lume, după ce şi-a atras un val de critici virulente, potrivit Agerpres.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult