Acasa MagazinLife Licitaţie cu documente care i-au aparţinut lui Oskar Schindler

Licitaţie cu documente care i-au aparţinut lui Oskar Schindler

scris de L.M.
26 afisari

Documente care i-au aparţinut lui Oskar Schindler au fost scoase la licitaţie online, la câteva zile după tentativa de vânzare eşuată pe eBay a unei ‘liste’ cu sute de evrei pe care acest afacerist german i-a salvat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Licitaţie cu documente care i-au aparţinut lui Oskar Schindler

Licitaţie cu documente care i-au aparţinut lui Oskar Schindler (foto: montrealgazette.com)

Aceste documente, printre care şi planuri pentru o extindere a uzinei sale din Polonia, au fost scoase la licitaţie până la 14 august, a precizat casa de licitaţii RR Auction, cu sediul în New Hampshire, în nord-estul SUA, transmite Agerpres, care citează AFP.

a sfârşitul lui iulie, adevărata ‘Listă a lui Schindler‘, mai exact 14 pagini ce conţin numele a 801 evrei salvaţi de industriaşul german, nu a reuşit să îşi găsească un cumpărător pe eBay, unde a fost scoasă la vânzare pentru trei milioane de dolari.

Documentele provin de la un colecţionar privat californian. Unul dintre loturi conţine planuri pentru o extindere a fabricii de obiecte emailate a lui Schindler la Cracovia, în Polonia, unde acesta angaja peste o mie de evrei dintr-un lagăr de concentraţie vecin. Datând din 1943 şi purtând logo-ul companiei germane Siemens, aceste planuri au în vedere mai ales cartierele în are Oskar Schindler îşi ducea angajaţii pentru a le permite să scape de atrocităţile din lagărul din Plaszow.

‘Este cu adevărat momentul după care Schindler începe să salveze evrei‘, a subliniat pe lângă agenţia franceză de presă istoricul David Crowe, specializat în Holocaust şi autorul unei cărţi dedicate industriaşului german.

4 comentarii

tomi 08-08-2013 - 23:13

Oskar Schindler era german nu moldovean, asa-i tovarasi?

jan dinu 08-08-2013 - 23:38

Filmul are o coloana sonora superba ,deseori o ascult !
JD-USA

urbos 09-08-2013 - 00:14

Cine dracu sa cumpere o asa mizerie?

UnUL 09-08-2013 - 07:01

Păi, Buboșel, cineva interesat de istoria adevărată, nu de cea contrafăcută de fasciști.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult