Acasa MagazinLife Marea Britanie a interzis animalele sălbatice în circuri

Marea Britanie a interzis animalele sălbatice în circuri

scris de M.A.
1 afisari

Marea Britanie a aprobat o normă istorică ce interzice animalele sălbatice în circuri, eliberând astfel elefanţii, urşii, leii şi tigrii, dar nu şi caii, măgarii şi câinii.

Elefanti la circ

Începând cu anul viitor, când prevederea votată de Parlament va deveni lege, leii, tigrii şi alte animale sălbatice nu vor mai putea „munci” în circurile înregistrate sau în turneu pe teritoriul Marii Britanii, transmite Moldpres. Decizia survine după ani de presiuni în acest sens din partea grupurilor pentru drepturile animalelor, care o salută drept o victorie istorică, ce face din Marea Britanie una din primele ţări din Europa şi din alte zone ale lumii care aprobă o astfel de interdicţie.

Ca urmare a protestelor dar şi a crizei generale a circului ca spectacol, numărul animalelor de sub cupolele britanice a scăzut deja drastic în ultima vreme. Cele 40 care încă mai lucrează vor ieşi din arenă. Ultima caravană de fiare sălbatice, cum le numesc unii dresori, deşi ferocitate nu prea mai au, va fi transferată în masă în grădini zoologice şi parcuri safari din Anglia, unde se speră că vor avea o viaţă mai bună.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult