Acasa MagazinLife Mersul pe jos, remediul portughez împotriva depresiei

Mersul pe jos, remediul portughez împotriva depresiei

scris de M.A.
3 afisari

Rezultatele unui studiu efectuat de oamenii de ştiinţă portughezi sugerează că activitatea fizică zilnică este mult mai eficientă în combaterea depresiei decât terapia cu medicamente.

Mersul pe jos (photos.ibibo.com)

Mersul pe jos (photos.ibibo.com)

Pe lângă faptul că ameliorează simptomele depresiei, exerciţiile fizice sunt bune pentru că previn apariţia multor boli. Studiul efectuat de un grup de oameni de ştiinţă din Portugalia pe 150 de subiecţi a arătat că exerciţiile moderate îmbunătăţesc starea pacienţilor asupra cărora antidepresivele nu au avut niciun efect, transmite Rador. Participanţii la experiment au continuat să-şi ia tratamentul lor obişnuit, dar în acelaşi timp, au fost obligaţi să facă exerciţii în fiecare zi. Unii făceau plimbări în pas alert timp de 30-45 de minute, în timp ce alţii făceau exerciţii fizice. Rezultatele au arătat că starea lor de sănătate s-a îmbunătăţit cu 26 la sută, faţă de perioada de dinainte de experiment. Pe lângă faptul că ajută în tratarea depresiei, cercetătorii subliniază că exerciţiile, cum ar fi mersul pe jos în pas vioi, reprezintă un factor de prevenire excelentă a bolilor mintale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult