Noutăţi la Muzeul Naţional Cotroceni | Ziua Veche
Acasa MagazinLife Noutăţi la Muzeul Naţional Cotroceni

Noutăţi la Muzeul Naţional Cotroceni

scris de S. P.
7 afisari

La aniversarea celor 25 de ani de la înfiinţare, Muzeul Naţional Cotroceni revine în prim-planul societăţii culturale româneşti nu doar cu o serie de evenimente de înaltă ţinută, ci şi cu schimbări mult aşteptate de publicul larg.

Muzeul Naţional Cotroceni

Muzeul Naţional Cotroceni

Începând cu data de 1 martie 2016, intră în vigoare noile tarife ale MNC pentru mai multe categorii de vizitatori. “Ţinem cont de ceea ce îşi doresc vizitatorii noştri şi cel mai important aspect este faptul că am regândit planul de tarife. În acest sens, ne-am propus să acordăm 75% reducere pentru elevii şi studenţii români, aşa cum prevede Legea educaţiei naţionale. Mai mult, se vor bucura de gratuitate etnicii români din afara graniţelor ţării, care beneficiază de burse de studiu de la stat, dar şi multe alte categorii de vizitatori. Nu este uşor pentru muzeu, însă considerăm că prin aceste prime schimbări vom reuşi atragerea publicului şi repoziţionarea Muzeului Cotroceni în topul celor mai vizitate instituţii de profil din capitală”, a declarat Cristina Verona, manager interimar al MNC.

Totodată, vizitatorii au acum ocazia să aleagă între 2 trasee diferite, însă toţi vor păşi în acelaşi decor regal prin somptuosul Hol de Onoare, decorat în stil Napoleon al III lea. Noul traseu de vizitare, cel complet, cuprinde expoziţia de obiecte religioase restaurate, care au aparţinut vechii biserici din curtea interioară a Palatului Cotroceni, inclusă de asemenea în traseu.

În acelaşi timp, Muzeul Naţional Cotroceni urmăreşte o nouă abordare în relaţia cu publicul prin utilizarea căilor moderne de comunicare. “Trebuie să ţinem seamă de o serie de realităţi, să ne adaptăm noilor cerinţe şi chiar să ne reinventăm. Faptul ca anul 2016 este unul aniversar, pentru noi este cel mai bun prilej să demarăm acest proiect. Prin noua strategie de marketing cultural ne propunem să atragem un public cât mai numeros, însă, o spunem foarte clar, grupul ţintă rămâne tânăra generaţie. Pentru a-i atrage pe cei tineri ne reinventăm, pregătim proiecte, o nouă identitate vizuală şi folosim instrumente noi de comunicare. Istoria Palatului Cotroceni poate fi promovată în mediul online. Am lansat recent pagina oficială facebook.com/muzeulcotroceni, un newsletter şi este în lucru o interfaţă nouă a site-ului nostru”, a adăugat Cristina Verona, managerul MNC.

Mai multe informaţii privind noile tarife şi modalităţile de vizitare a Muzeului Naţional Cotroceni aici: www.muzeulcotroceni.ro/vizitare, telefon programări vizite: 021 – 317.31.07.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult