Acasa MagazinLife Nunta regală la Monaco. Ce a făcut Prinţul Albert la cununia civilă

Nunta regală la Monaco. Ce a făcut Prinţul Albert la cununia civilă

scris de L.M.
5 afisari

Principele Albert al II-lea de Monaco şi logodnica sa, sud-africana Charlene Wittstock, s-au căsătorit civil vineri, începând cu ora 15.00 GMT (18.00, ora României), într-o ceremonie organizată în Sala tronului din Palatul princiar, la care au participat circa 80 de persoane.

foto:Reuters

Ceremonia de căsătorie civilă a durat circa 50 de minute, potrivit programului oficial postat pe site-ul dedicat nunţii principelui Albert al II-lea cu logodnica sa, Charlene Wittstock. Ofiţerul stării civile Philippe Narmino, preşedinte al consiliului de Stat, a prezidat ceremonia, în faţa a circa 80 de persoane, apropiaţi ai cuplului şi demnitari.

În cadrul ceremoniei, principele Albert al II-lea, în vârstă de 53 ani, şi logodnica sa, Charlene Wittstock, în vârstă de 33 de ani, au spus „da”. Charlene a devenit astfel „principesă de Monaco”, primind numele Charlene Grimaldi.

În timpul ceremoniei, principele Albert a ţinut-o de mâna dreaptă pe noua lui soţie. Ofiţerul stării civile Philippe Narmino a exprimat, în limbile franceză, engleză şi monegască, „bucuria” de a celebra această căsătorie princiară. După ce a citit extrase din certificatele de naştere ale celor doi logodnici, Philippe Narmino a citit fragmente din codul civil, în care sunt stipulate „drepturile şi obligaţiile soţilor”, înainte de a cere consimţământul acestora şi de a-i declara în faţa întregii adunări soţ şi soţie.

Ridicându-se, tinerii căsătoriţi s-au sărutat, sub privirile apropiaţilor, printre care s-au regăsit prinţesele Caroline şi Stéphanie, şi a demnitarilor de rang înalt reuniţi în mica Sală a tronului din Palatul princiar.

În piaţa din faţa palatului, mii de monegasci, reuniţi la un bufet organizat cu acest prilej, au aplaudat, agitând mici drapele sud-africane şi ale principatului de Moanco. Monegascii au putut urmări ceremonia pe ecrane gigant amplasate în piaţa palatului princiar. Accesul locuitorilor principatului în piaţa palatului a fost permis cu o oră mai devreme de începutul ceremoniei de căsătorie civilă.

După ceremonia de căsătorie civilă, principesa Charlene de Monaco şi-a salutat supuşii de la balconul palatului. Ulterior, cuplul princiar se va alătura celor 6.000 de „supuşi” monegasci, reuniţi în piaţa centrală din faţa palatului princiar.

Ceremoniile din piaţa palatului vor fi urmate şi de o recepţie, la care monegascii vor avea ocazia să deguste diverse preparate sud-africane, petrecerea fiind urmată de un concert nocturn susţinut de Jean-Michel Jarre în portul din Monaco.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult