Acasa MagazinLife Pǎrintele cinéma vérité-ului american, Robert Drew, a murit la 90 de ani

Pǎrintele cinéma vérité-ului american, Robert Drew, a murit la 90 de ani

scris de Laurentiu Banches
54 Afisari

Regizorul american de film documentar Robert Drew a murit miercuri, 30 iulie, la vârsta de 90 de ani, în locuința sa din Sharon, Connecticut.

Pǎrintele cinéma vérité-ului american, Robert Drew, a murit la 90 de ani (foto: realscreen.com)

Cineastul a devenit celebru în anii ’60, în special datorită datorită tehnicii sale inovative de a filma, folosind o cameră și un microfon pentru a înregistra concomitent imagine și sunet, fără a avea un scenariu stabilit inițial și dovedind o mare flexibilitate și naturalețe în modalitatea de captare a reacțiilor. Robert Drew a realizat peste o sută de filme. Primul său documentar „Primary” (1960) l-a avut în centrul atenției pe John F Kennedy, tânărul senator democrat aflat în campania pentru alegerile prezidențiale. „Crisis: Behind a Presidential Commitment” (1963) a fost unul dintre filmele memorabile ale campaniei de susținere a drepturilor afro-americanilor în SUA. Robert Drew a reușit să surprindă situația de criză desfășurată pe parcursul a două zile la Universitatea din Alabama, situație declanșată de intenția a doi studenți de culoare de a se înscrie la cursuri. În 2011 filmul a fost selectat de Librăria Congresului pentru a fi păstrat în Registrul Național al Filmului.

„Yanki No!” (1960) unul dintre filmele memorabile despre atitudinea Americii Latine la adresa politicii americane în regiune; „The Chair” (1962) — prezintă lupta unui avocat pentru a-și scăpa clientul de o condamnare la moarte; „Jane” (1962) filmul despre debutul în carieră al frumoasei actrițe Jane Fonda sau „A Man Who Dances” (1969) despre cariera unui dansator al New York City Ballet, pentru care a primit un premiu Emmy, sunt doar câteva dintre realizările lui Robert Drew care au stat la baza filmului documentar american, potrivit Agerpres.

A fost distins cu numeroase premii la festivalurile de film din Europa (Bilbao, Veneția, Londra) și SUA (Chicago). „The Chair” a luat premiul juriului la Festivalul de film de la Cannes. A fost recompensat cu numeroase premii din partea asociației scriitorilor în educație, nominalizat la premiile Emmy și câștigător de nenumărate ori al Vulturului de Aur al CINE (‘Council on International Nontheatrical Events’). Reputatul regizor Ridley Scott și-a făcut ucenicia având-l ca mentor pe Robert Drew la compania acestuia de producție „Drew Associates”. „A president to remember” (2008), film care portretizează, folosind și documente inedite de arhivă, viața fostului președinte american John F Kennedy, a fost ultimul film realizat de Robert Drew.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS