Palatul Parlamentului se dărâmă, iar zone de jur împrejurul celei mai mari clădiri din Europa devin „periculoase”, potrivit unei informări a instituției.
Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a luat act, luni, de o informare privind faptul că există probabilitatea extrem de ridicată ca desprinderile necontrolate ale elementelor de placare a faţadei imobilului Palatul Parlamentului să producă accidente soldate cu pagube, răniri sau pierderi de vieţi omeneşti. Astfel, au fost instituite temporar o serie de restricţii privind accesul în anumite zone ale Palatului Parlamentului, o porţiune cu lăţimea de trei metri de la pereţii exteriori ai imobilului fiind considerată „zonă periculoasă”. De asemenea, au fost demarate „procedurile de achiziţie pentru montarea de plase de protecţie pe faţada imobilului, ca o măsură temporară pentru punere în siguranţă până la repararea faţadelor imobilului şi protejarea zonelor de acces în imobil prin amplasarea de copertine de protecţie”.
„Centrul de Dezvoltare Tehnologică din cadrul Serviciilor Camerei Deputaţilor a adus la cunoştinţă faptul că există probabilitatea extrem de ridicată ca desprinderile necontrolate ale elementelor de placare a faţadei imobilului Palatul Parlamentului să producă accidente soldate cu pagube, răniri sau pierderi de vieţi omeneşti. Evaluarea riscului a avut la bază expertize ale terţelor unităţi autorizate precum şi date rezultate din urmărirea în timp a construcţiei, prelevate până la data prezentei. În baza legislaţiei pe linie de securitate şi sănătate în muncă, zona cu lăţimea de 3 metri de la pereţii exteriori ai imobilului Palatul Parlamentului pe tot perimetrul prrezentat în schiţa din anexa 1, a fost considerată «ZONĂ PERICULOASĂ»”, arată informarea intitulată „Măsuri cu caracter temporar pe linia securităţii şi sănătăţii în muncă” făcută către Biroul permanent al Camerei Deputaţilor.
Sursa citată mai spune că, în aceste condiţii, au fost implementate următoarele măsuri suplimentare de protecţie cu caracter temporar:
„1. Restricţionarea accesului personalului şi autovehiculelor în zonele periculoase, prin montarea de stâlpi cu bandă de semnalizare, cu excepţia căilor de acces în imobil;
2. Afişarea de marcaje specifice de securitate şi sănătate în muncă de atenţionare/restricţionare la intrările în imobil aflate în administrarea Camerei Deputaţilor şi pe tot perimetrul prezentat în schiţă;
4. Sistarea temporară a acţiunilor de curăţenie, întreţinere spaţii verzi, deszăpezire, etc., în zona periculoasă”, mai arată documentul.
În context, sursa menţionată precizează că „la această dată (11 decembrie 2023 – n.r.) au fost demarate procedurile de achiziţie pentru montarea de plase de protecţie pe faţada imobilului, ca o măsură temporară pentru punere în siguranţă până la repararea faţadelor imobilului şi protejarea zonelor de acces în imobil prin amplasarea de copertine de protecţie”.
1 comentariu
Un mastodont total nefunctional care a ingropat bani si multi muncitori. langa el, alt mastodont al neamului…
Comments are closed.