Prințul William s-a întâlnit cu Barack Obama la Casa Albă, unde a vorbit despre al doilea copil al său și despre speciile amenințate.

Prințul William la Casa Albă. Ce a discutat cu Obama (foto:eonline.com)
Așezați unul lângă altul în Biroul Oval, președintele american și prințul William, zâmbitori, au glumit și au vorbit despre viitorul bebeluș al cuplului princiar britanic. Prințul i-a spus președintelui că, în entuziasmul nașterii primului copil, prințul George, a uitat să întrebe dacă cel de-al doilea va fi băiat sau fată. „Ați uitat să întrebați?!”, a exclamat râzând președintele Obama, tatăl a două fete. Aflat împreună cu soția sa, Kate, în prima lor vizită oficială în SUA, prințul a cerut totodată sprijinul președintelui american în lupta contra traficului cu animale sălbatice. Obama a salutat în fața presei „munca foarte importantă” pe care o face William, care este președintele asociației „United for Wildlife”, implicată în conservarea faunei.
Într-un discurs rostit ulterior la Banca Mondială, prințul a denunțat traficul ilegal de animale sălbatice, care se ridică anual la 20 de miliarde de dolari, subliniind că arma cea mai eficientă împotriva traficanților este cooperarea. El a anunțat cu acest prilej că fostul ministru britanic de externe William Hague va conduce un grup internațional de luptă contra acestui trafic. Anunțând întâlnirea cu William, Casa Albă a lăudat activitatea prințului „în această luptă împotriva a ceea ce este o amenințare pentru securitate și o problemă de mediu devastatoare”.
Rămasă la New York, soția sa, Kate, a vizitat un centru de copii situat în Harlem, un cartier celebru cu populație majoritar afro-americană. Îmbrăcată într-o haină elegantă neagră, cu linii albe la mâneci și gât, semnată de creatorul de modă britanic Goat, ducesa de Cambridge a urmărit timp de o oră activitatea dintr-un atelier de artizanat, în compania soției primarului New Yorkului, Chirlane McCray. Însărcinată în cinci luni, ducesa a fost primită cu aplauze de câteva zeci de persoane care au înfruntat frigul pentru a o vedea și a-i spune, după cum reiese din semenele făcute, că „o iubesc pe Kate”. Tânăra i-a salutat cu mâna, acceptând la ieșire un buchet oferit de un copil.
Ulterior, ea a mers la consulatul britanic, unde s-a întâlnit cu reprezentanți ai comunității britanice din New York.O ambulanță o urmează, din precauție, pe Kate pe întreaga perioadă a vizitei oficiale, din cauza sarcinii.
Cuplul princiar britanic s-a reunit în cursul după amiezii la New York, unde a participat la o recepție consacrată animalelor sălbatice, la care au participat și Hillary Clinton, posibilă pretendentă la Casa Albă, și fiica sa Chelsea. William și Kate au asistat, la sfârșitul zilei, la un meci din campionatul nord-american de baschet (NBA), care susține asociația „United for Wildlife”. Aflați pentru prima dată la un meci al NBA, cei doi au avut parte de o primire entuziastă din partea elitei sportive și muzicale americane. La finalul partidei, legenda baschetului LeBron James, poreclit „King James”, le-a oferit înalților oaspeți din Marea Britanie tricouri ale echipei sale, Cleveland Cavaliers, dintre care unul pentru fiul lor George, în vârstă de un an. Cântăreții Jay-Z și Beyonce au vorbit cu William și Kate în timpul pauzei, în încurajările asurzitoare ale publicului.
William, al doilea în ordinea de succesiune la tronul britanic după tatăl său, Charles, și Kate, ambii în vârstă de 32 de ani, au început duminică seara această primă vizită oficială de trei zile în SUA, care vizează aspecte diplomatice și economice. Cuplul, care va pleca din SUA marți seara, nu a fost însoțit de micul George, rămas la Londra. Potrivit mediafax, această vizită în SUA ar trebui să reînvie amintirea călătoriei făcute în SUA de prințul Charles și Diana, în 1985, când prințesa de Wales a atras întreaga atenție a mass-media dansând cu președintele american Ronald Reagan și cu actorul John Travolta.