Acasa MagazinLife Sarah Brightman îşi amână călătoria la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale

Sarah Brightman îşi amână călătoria la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale

scris de D.P.
12 afisari

Sarah Brightman a anunţat că îşi amână sine die călătoria în spaţiu, la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), programată pentru luna septembrie, informează lapresse.ca.

Sarah Brightman

Sarah Brightman

Artista a invocat „motive familiale” pentru a explica această amânare sine die, într-un scurt comunicat de presă publicat pe site-ul ei personal.

Sarah Brightman, în vârstă de 54 de ani, care începuse în luna ianuarie un program special de antrenament destinat astronauţilor, în apropiere de Moscova, ar fi trebuit să decoleze pe 1 septembrie la bordul unei capsule Soyuz de pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan şi ar fi urmat să petreacă un sejur de 10 zile în spaţiu.

Pentru un loc la bordul capsulei Soyuz, vedeta britanică ar fi trebuit să plătească 52 milioane de dolari.

Vedeta britanică urma să devină cel de-al optulea turist spaţial care ar fi ajuns la bordul ISS, a precizat Space Adventures, compania privată americană care organizează aceste zboruri în spaţiu.

Artista ar fi devenit primul turist care ar fi ajuns în spaţiu după o pauză de şase ani, după suspendarea acestor programe de turism spaţial, din cauza lipsei de locuri disponibile la bordul capsulelor Soyuz. După retragerea din circulaţie a navetelor spaţiale americane, în anul 2011, capsulele Soyuz au un program de zbor extrem de aglomerat, întrucât sunt singurele vehicule spaţiale care pot să transporte astronauţi – câte trei la fiecare zbor – la bordul ISS.

Cel mai recent turist spaţial care a ajuns pe ISS a fost Guy Laliberte, fondatorul companiei Cirque du Soleil, care a petrecut 11 zile la bordul staţiei în octombrie 2009, contra sumei de 35 milioane de dolari. Până în prezent, un singur turist spaţial, cofondatorul grupului Microsoft Charles Simonyi, a efectuat două călătorii în spaţiu.

Sarah Brightman dorea să cânte şi să înregistreze un album în spaţiu, la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale, şi începuse să lucreze la o compoziţie originală împreună cu fostul ei soţ, compozitorul Andrew Lloyd Webber.

Potrivit agenţiei de presă Reuters, antreprenorul japonez Satoshi Takamatsu, care a participat deja la acel program de antrenament intensiv pentru astronauţi, în calitate de rezervă pentru Sarah Brightman, va fi ales cel mai probabil să o înlocuiască pe vedeta britanică la bordul capsulei Soyuz.

Sarah Brightman este considerată soprana cu cele mai mari vânzări din lume şi singurul artist care a cucerit simultan topurile Billboard Dance şi Classic. Sarah Brightman este pionieră a genului „classic crossover” şi unul dintre marii artişti ai lumii, însumând peste 30 de milioane de discuri vândute şi având un palmares care cuprinde peste 180 de discuri de aur şi de platină, în peste 40 de ţări.

Single-ul „Time to Say Goodbye”, înregistrat împreună cu tenorul Andrea Bocelli, a fost vândut în peste 12 milioane de copii în întreaga lume. Albumele următoare au urcat în topurile Billboard şi au fost urmate de turnee mondiale. Sarah Brightman este prima artistă invitată să cânte la Jocurile Olimpice de două ori: în 1992, la Barcelona, şi 16 ani mai târziu, la Beijing.

ISS este un proiect spaţial în valoare de 100 de miliarde de dolari, finanţat în principal de Statele Unite ale Americii şi la realizarea căruia participă 16 ţări. Staţia este ocupată în permanenţă, din noiembrie 2000, de echipaje comune.

ISS se află pe orbita terestră la o altitudine de 400 de kilometri, efectuând o rotaţie completă în jurul Terrei la fiecare 90 de minute, navigând cu viteza medie de 28.000 de kilometri/ oră. Cântărind peste 408 tone, ISS oferă un spaţiu locuibil echivalent celui dintr-un avion Boeing 747.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult