Acasa MagazinLife Sărutul din balcon-cel mai aşteptat moment de la nunta regală-VIDEO

Sărutul din balcon-cel mai aşteptat moment de la nunta regală-VIDEO

scris de Ștefan Constantinescu
2 afisari

Momentul cel mai aşteptat de la nunta regală l-a constituit sărutul pe care Prinţul William i l-a dat lui Kate Middleton în balconul Palatului Buckingham.

Sărutul din balcon-cel mai aşteptat moment de la nunta regală

Sărutul din balcon-cel mai aşteptat moment de la nunta regală

După ce le-au făcut cu mâna celor prezenţi, cei doi s-au sărutat aşa cum aştepta o lume întreagă.
Cu toate că se vehicula că va fi o scenă a sărutului la balconul Palatului Buckingham totuşi Prinţul William a surprins pe toată lumea când a sărutat-o încă o dată pe aleasa inimii sale.
Mulţimea a fost extrem de încântată să fie părtaşă la scena sărutului, iar cuplul princiar a fost ovaţionat minute în şir.
Alături de Prinţul William şi de Kate Middleton la scena balconului au luat parte şi părinţii lor, regina Elisabeta a II-a, dar şi fratele mirelui, prinţul Harry, şi sora miresei, Pippa. Cei doi au urmărit o paradă cu avioane din Royal Air Force dedicată fericitului moment.
William, fiul prinţului moştenitor Charles şi al regretatei prinţese Diana, al doilea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, a primit din partea bunicii sale cel mai înalt titlu din nobilimea britanică.
Prinţul William devine, totodată, conte de Strathearn şi baron de Carrickfergus, iar Kate va deveni la rândul ei contesă de Strathearn şi baroneasă de Carrickfergus, după căsătoria regală ce va avea loc vineri, în ultimele ore ale dimineţii, la catedrala Westminster din Londra.
Tânăra mireasă va primi automat titlul de „prinţesa William de Wales„. Protocolul nu prevede ca ea să devină „prinţesa Catherine”, pentru că are sânge regal.
Media şi publicul, însă, ar putea trece peste aceste subtilităţi protocolare şi pot să o numească pe soţia prinţului William „prinţesa Catherine” sau „prinţesa Kate„.
Potrivit tradiţiei, bărbaţii din familia regală primesc cel puţin un titlu de nobleţe în ziua căsătoriei, atribuit automat şi soţiei. Aceste titluri sunt decise de monarhul Marii Britanii.
Charles, tatăl lui William şi moştenitor al tronului, a primit titlul „prinţ de Wales” şi automat Lady Diana a primit titlul de prinţesă de Wales în ziua căsătoriei lor, în 1981.
William s-a declarat „onorat” la primirea noilor sale titluri nobiliare, a indicat un purtător de cuvânt de la Clarence House.
Cel mai recent duce de Cambridge a fost prinţul George, născut în 1819, nepot al lui George al III-lea. Militar de carieră, acesta a luat în căsătorie o fată din popor, de profesie actriţă, având şi o amantă, vreme de 30 de ani.
Kate Middleton, în vârstă de 29 de ani, şi prinţul William, în vârstă de 28 de ani, al doilea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, s-au cunoscut în 2001 la universitatea scoţiană St. Andrews, dar relaţia lor, care a început în 2003, a fost întreruptă de o scurtă despărţire în anul 2007. William, fiul cel mare al prinţesei Diana, decedată în 1997, şi Kate Middleton s-au logodit în luna octombrie 2010, cu ocazia unei vacanţe private pe care au petrecut-o în Kenya.
Căsătoria lui Kate Middleton cu prinţul William – vineri, în prezenţa a aproximativ 1.900 de invitaţi – a avut loc la 30 de ani de la somptuoasa căsătorie dintre prinţul Charles şi prinţesa Diana, celebrată în 1981, la Catedrala Saint-Paul din Londra. Cuplul a divorţat în 1996, iar prinţesa Diana a murit în urma unui accident de automobil, la Paris, în 1997. Ulterior, Charles s-a căsătorit cu Camilla, o veche prietenă a sa.

2 comentarii

un crestin 30-04-2011 - 04:00

Foarte frumos ! si te duce cu gandul la prima nunta si la ultimul somn insingurat.

„.. Lui Adam nu-i venea sa creada ce vedea inaintea ochilor. Puse mana la piept unde percepu o durere taioasa si simti locul gol.Realiza imediat de unde venea Eva si, holbandu-se la femeie, ii multumi in gand lui Dumnezeu pentru ca-i stia gusturile.
Tipa cat il tinu gura, ca-i os din oasele lui si carne din carnea lui, o recunoscu, o iubi, o saruta…
„si vor fi un singur trup” mai zise.”

urbos 30-04-2011 - 05:04

Tranca fleanca mere acre.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult