Satana=Becali, în telefonul lui Copos | Ziua Veche
Acasa MagazinLife Satana=Becali, în telefonul lui Copos

Satana=Becali, în telefonul lui Copos

scris de A.B.
6 afisari

Acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a modificat numele patronului Stelei din agenda telefonului astfel încât de acum înainte când va fi apelat de Gigi Becali pe ecranul mobilului său va apărea scris „Nu răspunde. E Satana”.

Oficialul rapidist a luat această decizie după ce Gigi Becali a dezvăluit în presă o discuţie telefonică. Finanţatorul stelist a afirmat zilele trecut la postul Gsp Tv: „Leşinaţi de râs dacă vă povestesc ce mi-a zis! Copos ăsta e dat naibii! L-am întrebat dacă vinde clubul. Şi mi-a răspuns: «Lui Ioan Niculae i-aş da clubul, că e de aceeaşi rasă cu ei (n.r. – cu suporterii rapidişti)». Adică şi Niculae e „ţi”. Da’ mi-a zis apoi: «Gigi, să nu cumva să povesteşti asta»”.

Copos i-a răspuns lui Gigi Becali pe blogul personal, dezminţind categoric afirmaţiile oficialului stelist. Promit că de acum încolo Domnul GI nu va mai avea ocazia de a pune pe seama mea propriile sale fantezii, în urma unor discuţii directe. Domnule GI, numărul dumneavoastră de telefon este salvat în telefonul meu. De azi, la numărul dumneavoastră de telefon apare scris „NU RĂSPUNDE. E SATANA, a menţionat Copos.

Acţionarul majoritar al FC Rapid afirmă despre Becali că este un „farsor” care nu poate „trăi fără scandal”, o persoană „dependentă de publicitate” care inventează scandaluri pentru a apărea în mass-media.

„Unul din aceşti farsori este Domnul GI. Sunt una din victimele sale recente. Am discutat cu el la telefon de curând (cine m-o fi pus?). Referitor la viitorul Rapidului am amintit numele domnului Niculae. În context elogios, întrucât pentru mine domnul Niculae este imaginea reuşitei: un om puternic, creativ, productiv; un om al reuşitei, generator de locuri de muncă şi plătitor de sume imense la bugetele statului. Un om de afaceri adevărat, de fier, nu de carton. Cam asta a fost discuţia mea cu domnul GI. Fără nici o referire de natură etnică. Mai departe au lucrat bolile psihice care zac în Domnul GI. Alături de grandomania afişată permanent şi ostentativ, cu desăvârşit prost gust, Domnul GI este un om apăsat de o invidie maladivă. Este invidios pe toţi cei care au reuşit mai mult decât el, în afaceri sau în alte domenii. Pe cei care reuşesc să aibă fabrici cu care ştiu ce să facă – spre deosebire de el. Pe cei care produc valoare adăugată reală, nu îşi măsoară averea în metru pătrat înmulţit cu preţul terenului. Niculae şi alţii din aceiaşi categorie de «grei» sunt obiectul invidiei Domnului GI. Fabricile lor merg şi afacerile le sunt solide”, afirmă acţionarul rapidist.

Copos recunoaşte însă că este vinovat pentru că a crezut că Gigi Becali este „un om sănătos”. „Astfel încât Domnul GI şi-a propus să mai pună în scenă încă un scandal public, care să învenineze relaţia mea cu domnul Niculae. Aşa că a aruncat în mass media o afirmaţie pe care eu nu am făcut-o niciodată. Ceea ce i-a venit în minte şi a afirmat public a fost, mai mult ca sigur, ceea ce el însuşi gândeşte. Şi-a transpus propriile imaginaţii în seama mea! Aşa a apărut povestea cu «ţi». Cine e de vină pentru situaţia jenantă de acum? Eu, desigur. De ce ? Pentru că am fost atât de naiv încât să îl tratez pe Domnul GI ca pe un om sănătos, ca pe un egal, ca pe un coleg de Liga 1 şi de Top 300, şi să discut cu el”, a adăugat George Copos în postul publicat pe blog cu titlul „Să nu vorbeşti niciodată cu farsorii„.

1 comentariu

mann 10-11-2012 - 13:37

cofosul si becalu’, escrocii intre ei !

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult