Acasa MagazinLife Scandalul Der Spiegel de acum 50 de ani

Scandalul Der Spiegel de acum 50 de ani

scris de A.B.
50 Afisari

Spaţiul public din Germania a fost marcat, în 1962, de un scandal care avea să schimbe pe termen lung relaţiile între politicieni şi justiţie pe de o parte şi jurnalişti de cealaltă parte, scrie Deutsche Welle, într-o analiză ce intervine pe fondul demisiei, joi, a purtătorului de cuvânt al Uniunii Creştin-Sociale (CDU), Hans Michael Strepp (44 de ani), după ce s-a aflat public faptul că ar fi încercat să influenţeze programul de ştiri al postului naţional de televiziune ZDF.

Scandalul Der Spiegel de acum 50 de ani

Publicaţia Der Spiegel a publicat la acea vreme o analiză foarte critică la adresa armatei germane. Ziarisul susţinea în articolul său că armata germană ar fi ‘doar parţial pregătită’ să se apere în faţa unui pericol, fiind cel mai probabil nevoită să facă uz de rachete nucleare într-o atare situaţie. Autorul materialului publicat în celebra revistă ajunsese la această concluzie pornind de la o evaluare proprie a unor manevre NATO. Reverberaţiile articolului s-au făcut neîntârziat simţite pe scena politică germană, politicenii de vârf ai ţării la acea vreme acuzându-l pe gazetar de trădare naţională, cei mai vehemenţi fiind ministrul apărării, Franz Josef Strauss, şi însuşi cancelarul Konrad Adenauer. Procurorii au depus plângere împotriva întregii redacţii a publicaţiei, obţinându-se mandate de arestare pe numele autorului articolului şi al redactorului şef, acesta din urmă petrecând de altfel 100 de zile în puşcărie. În plus, timp de mai multe săptămâni birourile de la Der Spiegel au rămas închise.
Maniera în care au procedat autorităţile statului împotriva ziariştilor a suscitat proteste în varii segmente ale populaţiei, dar şi în rândul politicienilor coaliţiei aflată la guvernare în 1962. Într-un final, ministrul Strauss a trebuit să îşi dea demisia, fiind evident faptul că a jucat un rol hotărâtor în represaliile vizându-i pe jurnaliştii revistei germane. În plus, Curtea Constituţională a decis că nu există dovezi care să suţină acuzaţia de trădare a secretelor de stat.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS