O nouă nuntă regală: Prinţesa Madeleine a Suediei s-a logodit | Ziua Veche
Acasa MagazinLife Se pregăteşte o nouă nuntă regală: Prinţesa Madeleine a Suediei s-a logodit

Se pregăteşte o nouă nuntă regală: Prinţesa Madeleine a Suediei s-a logodit

scris de Laurentiu Banches
12 afisari

Casa regală a Suediei a anunţat, joi, 25 octombrie, logodna prinţesei Madeleine, al treilea copil al regelui Carl al XVI-lea Gustaf, cu anglo-americanul Christopher O’Neill.

Prinţesa Madeleine a Suediei s-a logodit cu Christopher O'Neill

Prinţesa Madeleine şi Christopher O’Neill au postat un scurt mesaj video pe site-ul casei regale Suedeze în care aceştia anunţă foarte bucuroşi logodna. Christopher O’Neill spune în mesaj că „Madeleine şi cu mine suntem împreună de doi ani şi, recent, mi-am făcut curaj şi am cerut-o în căsătorie. Din fericire, a spus «Da»!”, nunta fiind programată pentru vara anului viitor.

Christopher O’Neill, în vârstă de 38 de ani, este un expert în finanţe născut la Londra, dar locuieşte la New York cu prinţesa suedeză. Ei nu intenţionează să se stabilească în Suedia în viitorul apropiat. Potrivit mediafax, prinţesa Madeleine, în vârstă de 30 de ani, locuieşte în Statele Unite din aprilie 2010, după ce a rupt logodna de compatriotul ei Jonas Bergström.

Această nouă logodnă a prinţesei Madeleine era foarte aşteptată în Suedia, iar presa mondenă din această ţară făcea multe speculaţii despre viitoarea nuntă regală – cea a prinţesei Madeleine sau cea a fratelui ei Carl Philip, în vârstă de 33 de ani. În mai, cu ocazia botezului nepoatei cuplului regal, prinţesa Estelle, Christopher O’Neill şi-a făcut prima apariţie publică la un eveniment oficial al familiei regale, în acelaşi cu timp cu partenera de viaţă a prinţului, Sofia Hellqvist. Cea mai recentă nuntă regală suedeză datează din 19 iunie 2010. Atunci, prinţesa moştenitoare Victoria, în vârstă de 35 de ani, s-a căsătorit cu Daniel Westling, în vârstă de 39 de ani, fostul ei antrenor de gimnastică, în cadrul unei ceremonii spectaculoase, la care au participat principalele capete încoronate din Europa, dar şi numeroase celebrităţi.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult