Acasa MagazinLife Şeful Burger King: Englezoaicele sunt urâte

Şeful Burger King: Englezoaicele sunt urâte

scris de D.P.
3 afisari

Bernardo Hees, şeful companiei americane Burger King a trebuit să îşi ceară scuze după ce a spus că femeile din Marea Britanie sunt urâte, iar mâncarea din Regatul Unit este groaznică.

Bernardo Hees seful burger king

foto:dailymail.co.uk

Aceste afirmaţii au fost făcute de Bernardo Hees la o întâlnire cu un grup de studenţi din Chicago cărora le-a povestit despre vremurile în care a făcut un master la Universitatea din Warwick, titrează Dailymail.co.uk.

Hees a relatat că s-a putut concentra pe studii pentru că lipsea distracţia: “Mâncarea este groaznică, iar femeile nu sunt deloc atrăgătoare”. “Aici în Chicago mâncarea este bună şi sunteţi recunoscuţi pentru femeile care arată bine”, a adăugat şeful Burger King.

Aceste remarci nelalocul lor, scrie cotidianul britanic, au fost preluate de Chicago Maroon, un ziar al studenţilor din Chicago.

O reprezentantă a Universităţii Warwick, Charli Fritzner, a comentat afirmaţiile lui Hess: „Dacă el priveşte femeile ca potenţiale distrageri pentru studiile sale, mă întreb cum le priveşte pe femei la locul de muncă?”, adăugând că astfel de remarci nu fac din Burger King un loc atractiv pentru angajarea femeilor.

Un maestru bucătar britanic, Marcus Wareing, care a făcut restaurantul Hotelului Berkeley să fie recunoscut pe scena culinară a lumii, a găsit insultele şefului Burger King greu de înghiţit, scrie dailymail.

“Este o insultă pentru gastronomia britanică”, a afirmat Marcus Wareing, insistând asupra faptului că aceste remarci vin de la cineva care conduce o firmă de fast-food.

Compania Burger King a anunţat că şeful său regretă afirmaţiile făcute. “Domnul Hees se scuză dacă comentariile sale au ofensat”, a anunţat un purtător de cuvânt, care a adăugat că Bernardo Hees a intenţionat doar să facă o glumă pentru a interacţiona mai bine cu auditoriul său.

Hees, în vârstă de 40 de ani, conduce un lanţ de 11.500 de resturante Burger King.

6 comentarii

geek-a-contra 14-03-2011 - 18:35

culmea este ca omul a spus adevarul: mincarea englezeasca este fada si femeile cam shleampete….

Mache 14-03-2011 - 18:55

Omu are fara indoialal dreptate. Numa’ ca „Voice of the Business” si „Political Correctness” o sa-l forteze pana la urma sa declare ca are in fiecare noapte visuri erotice cu egnlezoaice intre 23 si 99 de ani, repectiv ca s-a hotarat sa manace timp de un an numa’ porridge oatmeal , precum a pus-o Ivan Turbinca pe Vidma sa manace numa’ padure uscata 🙂

denali 14-03-2011 - 19:04

Hi,hi,hi….de aceea a fost inventat : FEMINISMUL MODERN….

ValVerde 14-03-2011 - 19:27

1. Burger King e companie braziliana.
2. „Este o insultă pentru gastronomia britanică” (eu cred ca „gastronomia britanica” este o insulta pentru noi toti, cei care avem de ales)
3. La femei…chestie de gusturi. Mie imi plac londonezele mai mult decit pariziencele

Ciu Huhu 14-03-2011 - 19:55

Ma intreb: B. Hees nu o fi inca un jidov foarte obraznic, ca multi jidovi?

geek-a-contra 14-03-2011 - 21:38

stiti cum deosebiti berea de supa in anglia? lichidul mai cald este berea….

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult