Acasa MagazinLife Spray nazal contra depresiei

Spray nazal contra depresiei

scris de L.M.
3 afisari

Un spray nazal cu neuropeptide reprezintă cea mai nouă metodă de tratament utilizată pentru a vindeca depresia şi stările de anxietate, efectele benefice făcându-se resimţite după doar două ore de la aplicare.

Spray nazal contra depresieiAcest tip de spray, bazat pe o substanţă secretată în mod natural de către creier, acţionează în doar două ore de la aplicare, spre deosebire de cele mai multe dintre medicamentele antidepresive actuale care au nevoie de câteva zile pentru a deveni eficiente, informează dailymail.co.uk, citat de Mediafax.

Lichidul este pulverizat prin nări în partea superioară a nasului şi acţionează asupra acelor zone din creier asociate cu starea de dispoziţie.

Un test clinic care vizează gradul de fezabilitate al acestui tratament se află deja în desfăşurare în Statele Unite ale Americii.

Cercetătorii americani afirmă că studiile viitoare vor analiza efectele pe care le generează această substanţă sintetizată de creier asupra pacienţilor care suferă şi de alte afecţiuni de ordin psihiatric, precum sindromul stresului posttraumatic.

Unul dintre dezavantajele majore ale antidepresivelor actuale constă în faptul că aceste medicamente au nevoie de o perioadă mai lungă pentru a acţiona – între două şi opt săptămâni.

Potrivit studiilor americane, o femeie din patru şi un bărbat din zece vor avea nevoie de tratament contra depresiei în viitor pe parcursul vieţilor lor.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult